căpățână dex - definiţie, sinonime, conjugare
CĂPĂŢẤNĂ, căpăţâni, s.f. 1. Cap de animal mort sau tăiat pentru consum. 2. Cap de om mort desprins de trup; craniu. ♦ (Ir.) Cap (mare) de om. 3. Parte bulbucată a unei plante, formată din tulpină sau din suprapunerea frunzelor. Căpăţână de varză. 4. Nume dat unor obiecte de formă conică. Căpăţână de zahăr. – Lat. pop. capitina.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CĂPĂŢÂN//Ă ~i f. 1) Cap de animal tăiat sau mort. 2) iron. Cap mare (de om). 3) Partea sferică a unor plante. ~ de varză. ~ de usturoi. [G.-D. căpăţânii] /<lat. capitina
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

căpăţînă (căpăţấni), s.f. – 1. Cap despărţit de trunchi. – 2. Cap, doxă, inteligenţă. – 3. Cap, parte mai groasă a unui obiect. – 4. Craniu, hîrcă. – 5. Bulb, ceapă. – 6. Căpăţînă de zahăr. – 7. Butuc de roată. – Mr. căpăţînă, megl. căptsǫnă. Origine incertă. Se consideră ca der. de la lat. *capĭtῑna, de la caput (Puşcariu 275; Candrea-Dens., 239; DAR), format pe baza modelului lui morticina, cf. alb. kaptinë; este însă evident că sensul de „cap de mort” sau „craniu” nu poate fi primitiv. Este vorba mai curînd de un der. expresiv de la cap, ca ierbotină, de la iarbă, cf. bolbotină, foloştină. – Der. căpăţînos, adj. (cu capul mare; prost, netot; încăpăţînat, căpos); încăpăţîna, vb. (a se îndîrji); descăpăţîna, vb. (a tăia capul). Din rom. vine bg. kăpăcin (Capidan, Raporturile, 227) şi posibil şi alb.
(Dicţionarul etimologic român)

căpăţână s. f., g.-d. art. căpăţânii; pl. căpăţâni
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
CĂPĂŢÂNĂ s. 1. v. craniu. 2. (BOT.) (reg.) căciulie. (~ de usturoi.) 3. (TEHN.) cap, cioc, (reg.) broască, ciochie, clobanţ. (~ la scăunoaia doga-rului.) 4. v. broască.
(Dicţionar de sinonime)

CĂPĂŢÂNĂ s. v. butuc, cap.
(Dicţionar de sinonime)

CĂPĂŢÂNA s. art. v. perseu.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: ca cap capa capat capata

Cuvinte se termină cu literele: na ana tana atana patana