căpătuit dex - definiţie, sinonime, conjugare
CĂPĂTUÍ, căpătuiesc, vb. IV. Tranz. şi refl. A(-şi) face un rost, o situaţie. ♦ (Fam.) A (se) căsători. – Capăt + suf. -ui.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CĂPĂTUÍT, -Ă, căpătuiţi, -te, adj. Care şi-a creat (prin mijloace necinstite) o situaţie, un rost; cu stare, aşezat. ♦ (Fam.) Căsătorit. – V. căpătui.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A CĂPĂTU//Í ~iésc tranz. A face să se căpătuiască. /capăt + suf. ~ui
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE CĂPĂTU//Í ma ~iésc intranz. A obţine pe căi necinstite o situaţie materială nemeritată; a parveni. /capăt + suf. ~ui
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

căpătuí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. căpătuiésc, imperf. 3 sg. căpătuiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. căpătuiáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
CĂPĂTUÍ vb. 1. v. îmbogăţi. 2. (pop.) a oploşi. (A ~ pe cineva într-o slujbă.)
(Dicţionar de sinonime)

CĂPĂTUÍ vb. v. aşeza, căsători.
(Dicţionar de sinonime)

CĂPĂTUÍT adj., s. 1. adj. v. bogat. 2. adj., s. v. parvenit.
(Dicţionar de sinonime)

CĂPĂTUÍT adj. v. căsătorit, cununat.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: ca cap capa capat capatu

Cuvinte se termină cu literele: it uit tuit atuit patuit