cărăbăni dex - definiţie, sinonime, conjugare
CARABÁN, carabani, s.m. (Entom.; reg.) Nasicorn. – Cf. alb. k a r a b i s h t e.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CĂRĂBĂNÍ, cărăbănesc, vb. IV. 1. Refl. (Fam.) A pleca repede (şi pe furiş) de undeva; a se căra, a o şterge. 2. Tranz. (Reg.) A căra (1). ♢ Expr. A cărăbăni cuiva (la) pumni (sau palme, ciomege etc.) sau (intranz.) a cărăbăni cu pumnii (sau cu palmele, cu ciomegele etc.) = a da cuiva lovituri multe şi îndesate cu pumnul (sau cu palma, cu ciomagul etc.), a bate tare pe cineva. – Probabil din expr. tc. çek arabayi (literal „trage-ţi căruţa”), influenţată de a (se) căra.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CARABÁN ~i m. Gândac de talie mare, de culoare castanie, cu un corn întors spre spate; nasicorn. /cf. alb. karabishte
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A CĂRĂBĂN//Í ~ésc tranz. pop. A căra în cantităţi mari. /<turc. cek arabayi
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE CĂRĂBĂN//Í mă ~ésc intranz. pop. A pleca de undeva (repede şi pe furiş); a se căra. /<turc. cek arabayi
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

cărăbăni, cărăbănesc I v.t. a fura. II v.r. a pleca, a fugi. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

carabán s. m., pl. carabáni
(Dicţionar ortografic al limbii române)

cărăbăní vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. cărăbănésc, imperf. 3 sg. cărăbăneá; conj. prez. 3 sg. şi pl. cărăbăneáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
CARABÁN s. v. nasicorn.
(Dicţionar de sinonime)

CARABÁN s. v. rădaşcă, răgace.
(Dicţionar de sinonime)

CĂRĂBĂNÍ vb. v. căra, duce, fugi, purta, transporta.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: ca car cara carab caraba

Cuvinte se termină cu literele: ni ani bani abani rabani