cărărea dex - definiţie, sinonime, conjugare
CĂRÁRE, cărări, s.f.1. Drum îngust pe care se poate umbla numai cu piciorul; p. gener. drum. ♢ Loc. adv. Pe toate cărările = în tot locul, pretutindeni, la tot pasul. ♢ Expr. A umbla pe două cărări = a se clătina în mers; a fi beat. A-i tăia (sau a-i închide) cuiva cărarea (sau cărările) = a opri pe cinevafacă sau să continue un drum. A-şi îndrepta cărările = a apuca într-o direcţie. A-i scurta (cuiva) cărările = a omorî (pe cineva) 2. Linie obţinută prin despărţirea în două a părului de pe cap. Lat. carraria.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CĂR//ÁRE ~ări f. Drum îngust pe care se merge pe jos; potecă. ♢ A-i tăia (sau a-i închide) cuiva ~ările a-i închide cuiva calea. A-i scurta cuiva ~ările a-l omorî pe cineva. A umbla pe două ~ări a umbla clătinându-se datorită consumului de alcool. Pe toate ~ările peste tot. [G.-D. cărării] /
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

CĂRĂREÁ, cărărele, s.f. Cărăruie. – Din cărare + suf. -ea.
(Dicţionarul limbii române moderne)

căráre (cărắri), s.f. – 1. Drum îngust pe care se poate umbla numai cu piciorul. – 2. Linie obţinută prin despărţirea în două a părului de pe cap. – Mr. cărare. Lat. carraria (Densusianu, Hlr., 159; Puşcariu 287; Candrea-Dens., 244; REW 1718; Philippide, II, 636); cf. alb. karrarë, it. carraja (calabr. cárrara), prov. carriera, v. fr. charrière, cat., sp. carrera, port. carreira. Semantismul prezintă o schimbare proprie limbii rom., în timp ce celelalte limbi romanice păstrează sensul primitiv de „drum de care”. Puşcariu a încercat în mai multe rînduri (Locul limbii romîne, 34; Études de linguist. rom., 40; DAR; contra Rosetti, I, 174; cf. Iordan, RF, VI, 150) să explice această schimbare prin condiţiile tipice ale vieţii primitive ale romînilor, în regiunile muntoase. Mai probabil, lat. carraria s-a contaminat cu scalaria (› fr. escalier), cf. lat. scala „ieşire povîrnită”, de unde sard. iskela „cărare”, alb. škalë, s.b., bg. skala „stîncă ascuţită”, ngr. σϰάλα, etc. (Wagner 110; cf. REW 7637). Der. cărărău, s.m. (Bucov., Maram., vagabond, haimana); cărăra, vb. (a face cărări; a ascuţi ferăstrăul); cărărat, adj. (plin de cărări; striat, dungat).
(Dicţionarul etimologic român)

căráre s. f., g.-d. art. cărării; pl. cărări
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
CĂRÁRE s. 1. v. cărat. 2. v. potecă.
(Dicţionar de sinonime)

CĂRÁRE s. v. lătunoaie, răritură.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: ca car cara carar carare

Cuvinte se termină cu literele: ea rea area rarea ararea