cătun dex - definiţie, sinonime, conjugare

cătun

[Sinonime]
CĂTÚN, cătune, s.n. 1. Grup de aşezări ţărăneşti care nu constituie o unitate administrativă, cu un număr de locuitori mai mic decât al unui sat. 2. (Reg.) Pădurice, hăţiş, desiş. [Pl. şi: cătunuri] – Cf. alb., scr. k a t u n.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CĂTÚN ~e n. 1) Localitate (mai mică decât un sat) care nu constituie o unitate administrativă. /Cuv. autoht.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

cătún (-ne), s.n. – Grup de aşezări ţărăneşti, sat. – Mr. cătună, megl. cătun. Unul din cuvintele cele mai discutate din vocabularul rom. Este cuvînt comun tuturor limbilor balcanice: katunt (var. katund(i), kotun) „sat; casă de ţară”; ngr. ϰατοῦνα „cort; tabără de corturi”; sl. katunĭ „tabără”; sb. katun „cătun de ciobani; stînă”; bg. katun „colibă”; katunar „cătun”; katunište „tabără de ţigani nomazi”; ţig. katuna „cort”. Totuşi, termenul nu se explică prin nici una din aceste limbi; astfel încît este nevoie să i se caute originea în alte fonduri lingvistice. Opiniile sînt foarte variate, şi însăşi varietatea lor indică inconsistenţa criteriilor posibile şi lipsa de documentare cu care trebuie luptat. Miklosich a epuizat el singur posibilităţile cercetării, afirmînd că este vorba de un cuvînt de origine albaneză (Fremdw., 97), romînă (Wander., 8), turcă (Türk. El., I, 329), italiană (Alb. Forsch., II, 10) sau autohtonă (Slaw. El., 10). În general se consideră că este cuvînt autentic alb., adică al v. ilire (Meyer 183; Vasmer, Studien zur alb. Wortforschung, 28; Jokl, IF, XXXIII, 420; Philippide, II, 703; Skok, ZRPh., L, 519; DAR; cf. observaţiile împotriva acestor opinii ale lui Rosetti, II, 113), şi bazată pe o rădăcină indoeurop. *ka-ton. Treimer, Slavia, III, 450, presupunea o der. din avară; iar Densusianu, GS, VII, 90 propunea un iranian *katun „locuinţă subterană”. Mai prudent Berneker 494 se limitează să o califice drept „Balkanwort”. În sfîrşit, Rohlfs, EWUG 949 se gîndeşte la tc. osmanli katan „ţarc”, ipoteză în care coincide cu Şeineanu, II, 96. Numai Jirecek, Geschichte der Serben, I, 156 (bazîndu-se fără îndoială pe una din multele opinii ale lui Miklosich) a propus etimonul it. cantone, pe care cercetătorii nu par a-l accepta, şi care totuşi se poate să fi intrat de foarte timpuriu în gr. (pentru pierderea lui n, cf. it. confetto › ngr. ϰουψίτον), şi de acolo în celelalte limbi balcanice.
(Dicţionarul etimologic român)

cătún s. n., pl. cătúne
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
CĂTÚN s. (înv. şi reg.) sălaş, (înv.) sălăşluire.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: ca cat catu

Cuvinte se termină cu literele: un tun atun