caș dex - definiţie, sinonime, conjugare
CÂŞ1 interj. V. hâş.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CÂŞ2, -Ă, câşi, -e, adj., adv.1. Adj. (Reg.) Care este lipsit de unul sau de mai multe degete; ciung. 2. Adj. şi adv. (Fam.) (Care este) strâmb. – Din câşi (pl. lui *câs < bg. kus „scurt”).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CAŞ, (1) caşuri, s.n. (caşi, s.m.) 1. Produs alimentar preparat din lapte închegat şi stors de zer. 2. Substanţă lipicioasă care se formează în colţurile ciocului la puii de păsări. ♢ Expr. (Ir.) E cu caş(ul) la gură sau Încă nu i-a picat caşul de la gură, se spune despre un tânăr nepriceput, lipsit de experienţă (dar cu pretenţii). – Lat. caseus.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CÂŞ interj. (se foloseşte pentru a alunga păsările domestice). /Onomat.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

CAŞ ~uri n. 1) Produs alimentar obţinut din lapte (de oaie) închegat şi stors de zer. 2) Substanţă gălbuie care se formează în colţurile ciocului la puii de păsări. ♢ A fi cu ~ la gură a fi tânăr şi fără experienţă. /<lat. caseus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

cîş (cấşe), adj. – Ciung, infirm. Sl. kǫsŭ „fără coadă” (DAR), cf. bg. kăs „scurt”.
(Dicţionarul etimologic român)

caş (-şuri), s.n. – 1. Produs alimentar din lapte închegat. – 2. Secreţie bucală la copii şi la puii de pasăre. – 3. (Trans. de Sud) Bucată, fragment. – Mr., megl. caş, istr. cǫş. Lat. caseus (Puşcariu 303; Candrea-Dens., 275; REW 1738; DAR); cf. it. cacio (sard. casu), sp. quoeso, port. queijo. – Der. căşar, s.m. (tipar pentru brînză); căşerie, s.f. (parte a stînei unde se prepară caşul); căşos, adj. (care seamănă cu caşul). – Compară cîşlegi, s.f. pl. (carnaval), mr. căşleadze, cîşleagă, de la caş cu vb. a lega sau mai probabil de la un caseum ligare (Puşcariu 376; DAR; Candrea-Dens., 288), cf. lat. med. casleu „mensis November” în glosele de la Silos 67 şi cîrneleagă. De la pl. caşuri provine tc. kaşer „caş” (Meyer, Türk. St., I, 56). De la căşar, pe care Puşcariu 304 îl deriva direct din lat. casearius (ipoteză abandonată în DAR), ngr. ϰασσιάρα (Meyer, Neugr. St., II, 75).
(Dicţionarul etimologic român)

câş I adv. strâmb, deviat. II interj. folosită pentru intimidarea adversarului în timpul unui joc. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

cas, casuri s.n. casetofon. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

câş adj. m., pl. câşi; f. sg. câşă, pl. câşe
(Dicţionar ortografic al limbii române)

caş s. n./s. m., (bucăţi) pl. cáşuri/caşi
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
CÂŞ adj., s. v. ciung, ciunt.
(Dicţionar de sinonime)

CAŞUL-PÓPII s. (BOT.; Malva rotundifolia) (reg.) nalbă.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: ca

Cuvinte se termină cu literele: as