caduceu
CADUCÉU, caducee, s.n. Sceptrul lui Hermes, reprezentat printr-un baston cu două aripioare în vârf, înconjurat de doi şerpi, care, în antichitatea greco-romană, simboliza pacea şi comerţul. – Din lat. caduceum, fr. caducée.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
CADUCÉ//U ~e n. Sceptru al zeului grec Hermes, constând dintr-un baston cu două aripioare în vârf şi înconjurat de doi şerpi. [Sil. -du-ceu] /<lat. caduceum, fr. caducée
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
CADUCÉU s.n. Sceptru în formă de baston încolăcit de doi şerpi, semn distinctiv al lui Hermes (Mercur), zeul comerţului. [Pl. -uri. / < lat. caduceum, cf. fr. caducée].
(Dicţionar de neologisme)
CADUCÉU s. n. sceptru încolăcit de doi şerpi, semn distinctiv al zeului Hermes (Mercur), simbolizând pacea şi comerţul. (< lat. caduceus, fr. caducée)
(Marele dicţionar de neologisme)
caducéu s. n., art. caducéul; pl. caducée
(Dicţionar ortografic al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
CADUCÉ//U ~e n. Sceptru al zeului grec Hermes, constând dintr-un baston cu două aripioare în vârf şi înconjurat de doi şerpi. [Sil. -du-ceu] /<lat. caduceum, fr. caducée
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Dicţionar de neologisme)
CADUCÉU s. n. sceptru încolăcit de doi şerpi, semn distinctiv al zeului Hermes (Mercur), simbolizând pacea şi comerţul. (< lat. caduceus, fr. caducée)
(Marele dicţionar de neologisme)
caducéu s. n., art. caducéul; pl. caducée
(Dicţionar ortografic al limbii române)