caic

CAÍC, caice, s.n. 1. Ambarcaţie îngustă, cu vele, cu două catarge, cu pupa şi prora ascuţite, mai înalte decât restul bordajului. 2. Luntre turcească uşoară, lungă şi îngustă, încovoiată la capete. – Din tc. kayik.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CAÍ//C ~ce n. 1) Ambarcaţie îngustă, cu capetele ascuţite şi cu două catarge. 2) Luntre (pescărească) uşoară, lungă şi îngustă, încovoiată la capete. [Sil. ca-ia-] /<turc. kayik
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

caíc (caíce), s.n. – Canoe, ambarcaţie uşoară. – Mr. căiche. Tc. kayik (Şeineanu, II, 76; Roesler 594; Lokotsch 1014; Ronzevalle 130); cf. ngr. ϰαïϰι; bg., sb. kaik. – Der. caicgiu, s.m. (vîslaş, barcagiu), din tc. kayikçi.
(Dicţionarul etimologic român)

caíc s. n., pl. caíce
(Dicţionar ortografic al limbii române)