cale dex - definiţie, sinonime, conjugare
CÁLĂ1, cale, s.f. 1. Încăpere în fundul unei nave şi destinată încărcăturii acesteia; hambar (3). 2. Platformă uşor înclinată pe care se construiesc sau se repară nave. 3. Piesă prismatică din lemn sau din metal care se aşază în faţa roţii unui vehicul spre a-l imobiliza. 4. Piesă în formă de prismă, de cilindru sau paralelipipedică, având o dimensiune foarte precisă, cu care se controlează dimensiunile pieselor în construcţia de maşini. – Din fr. cale.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CÁLĂ2, cale, s.f. Plantă decorativă de origine tropicală, cu frunze mari în formă de săgeată, una dintre frunze, de culoare albă, răsucită în formă de cornet, înconjurând inflorescenţa (Calla aethiopica). – Din germ. Kalla, lat. calla.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CÁLE, căi, s.f. I. 1. Fâşie de teren special amenajată pentru a înlesni circulaţia oamenilor, a vehiculelor şi a animalelor; drum. ♢ Loc. adv. Din cale-afară sau afară din cale = peste măsură, neobişnuit, foarte. ♢ Expr. A fi (sau a sta, a se pune) în calea cuiva sau a-i sta cuiva în cale = a se afla (sau a ieşi) înaintea cuiva, împiedicându-l (să înainteze, să facă un lucru etc.); a împiedica pe cineva într-o acţiune, a i se împotrivi. A ieşi (sau a se duce) în calea cuiva = a întâmpina pe cineva. A găsi (sau a afla, a crede, a socoti etc.) cu cale = a socoti că este nimerit. Calea-valea = treacă-meargă, aşa şi aşa, fie. Ce mai calea-valea = ce mai încolo şi încoace; pe scurt, în concluzie. A pune la cale = a pregăti ceva, a aranja; a sfătui, a îndruma; a pedepsi pe cineva. A fi pe cale de a... (sau ...) = a fi aproape să..., pe punctul să..., gata de a... ♦ Cale ferată = mijloc de transport terestru, destinat circulaţiei vehiculelor prin rulare pe şine sau pe cabluri. ♦ (Art.; urmat de determinări care indică numele) Nume dat unor străzi lungi şi largi. ♦ Căile respiratorii = aparatul respirator. 2. Arteră de pătrundere într-un oraş, făcând legătura cu o şosea importantă. 3. Element al unei construcţii pe care se deplasează un aparat sau o maşină. 4. Succesiune de linii şi centrale intermediare prin care se realizează legătura telefonică sau telegrafică între două localităţi. 5. Călătorie. Dor de cale. ♢ Expr. A face (sau a apuca) calea întoarsă = a se întoarce din drum. Cale bună! formulă de urare la plecarea cuiva; drum bun! 6. Distanţă, depărtare. A mers cale de două ceasuri. II. Fig. Direcţie luată de o dezvoltare, de o acţiune, de o mişcare; linie. ♦ Metodă, mijloc, modalitate, procedeu. ♢ Cale de atac = mijloc prin care partea nemulţumită de hotărârea unui organ de jurisdicţie sesizează organul competent în vederea desfiinţării hotărârii şi rejudecării litigiului. ♢ Loc. adv. Pe cale... = pe linie..., prin intermediul... Pe cale administrativă. – Lat. callis.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CÁL//Ă1 ~e f. 1) Încăpere sub puntea unei nave, rezervată pentru încărcături. 2) Platformă înclinată spre apă unde se construiesc sau se repară nave. ~ de construcţie. ~ plutitoare. /<fr. cale
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

CÁL//Ă2 ~e f. Plantă erbacee perenă, din familia araceelor, având flori mari, albe, răsucite în formă de cornet, cultivată în scopuri decorative. /< germ. Kalla, lat. calla
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

CÁL//Ă3 ~e f. 1) Piesă în formă de trunchi de piramidă, care se aşază în faţa roţii unui vehicul, pentru a-l imobiliza. 2) Piesă folosită în construcţia de maşini pentru măsurarea dimensiunilor. /<fr. cale
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

CÁL//E căi f. 1) Fâşie de teren special amenajată pentru circulaţia oamenilor, a vehiculelor sau a animalelor. ♢ Din ~ -afară peste măsură. ~ea vieţii cursul vieţii. A-şi face ~ (sau drum) a) a-şi crea posibilităţi de pătrundere undeva; b) a căuta pretext pentru a vizita pe cineva. A găsi cu ~ a socoti că este nimerit. A face cuiva ~ a lăsa să treacă. A sta în ~ea cuiva a împiedica pe cineva să-şi ajungă ţinta. A-i ţine ~ea cuiva a) a urmări pe cineva în mod insistent pentru a-i câştiga bunăvoinţa; b) a pândi trecerea cuiva. A pune ţara la ~ a discuta multe şi de toate. A fi pe ~ de a... a fi gata de a...; a fi pe punctul să... A-şi pune gura (sau burta) la ~ a mânca pe săturate. ~ bună! urare făcută la plecarea cuiva; călătorie plăcută! A face ~ întoarsă a se întoarce din drum. ~ea-valea fie; treacă-meargă. Ce mai ~ea-valea ce să mai lungim vorba!; ce mai încolo-încoace! 2) înv. Stradă care servea drept arteră principală de circulaţie într-un oraş. 3) Linie de comunicaţie. ~ ferată. ~ aeriană. Pe ~ea aerului. 4) la pl.: Căi respiratorii sistem de organe care asigură respiraţia; aparatul respirator. 5) Element al unui sistem tehnic, amenajat pentru a permite transportul pe el al unei maşini, al unui aparat. ♢ ~ de rulare suprafaţă pe care rulează roţile sau rolele unui sistem tehnic. ~ de transmisiune ansamblu de mijloace folosite pentru transmisiuni în radiodifuziune sau în telefonie. 6) fig. Direcţie de dezvoltare, de mişcare. ♢ Pe ~ administrativă prin organele de administraţie. Pe ~ ierarhică din instanţă în instanţă. A o lua pe altă ~ a încerca prin altă metodă. 7) Interval care separă două puncte în spaţiu; distanţă; depărtare. A mers ~ de două zile. [Art. calea; G.-D. căii] /<lat. callis
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

cále (cắi), s.f. – 1. Stradă, drum, şosea. – 2. Parcurs şi durată a acesteia. – 3. Distanţă (mai ales în expresia cale de). – 4. Mijloc, procedeu, modalitate. – Mr. cale, megl. cali, istr. cǫle. Lat. callem (Puşcariu 262; REW 1520; Candrea-Dens., 234; DAR; Puşcariu, Lr., 319); cf. it. calle (ven. cale), cat. call, sp. calle. Pentru semantism cf. Puşcariu, Études de linguistique, 40; şi Dacor., VIII, 283; şi Rosetti, I, 174. Cf. călător. Der. docale adv. (Maram., dintr-odată); calist, s.m. (Arg., om care se plimbă alene), în argoul din Bucureşti şi în limbaj fam. desemnează de obicei pe cei care se plimbă în mod regulat pe Calea Victoriei, arteră principală a oraşului. Cale a trecut în ngr. ϰαλειά, cuvînt care pare a se folosi în unele expresii fixe, cum sînt πάω ϰαλειά μου „plec, mă duc” sau πίγαινε ϰαλειά σου „urmează-ţi drumul”.
(Dicţionarul etimologic român)

CÁLĂ1 s.f. 1. Încăpere aflată între puntea cea mai de jos şi carlinga navei, în care se pune încărcătura. 2. Plan înclinat către mare pe care se construiesc sau se repară nave. [< fr. cale, cf. it. cala, gr. chalan – a coborî].
(Dicţionar de neologisme)

CÁLĂ2 s.f. Piedică folosită pentru a opri deplasarea nedorită a unui vehicul, a unei piese etc. [< fr. cale, cf. prov. calo].
(Dicţionar de neologisme)

CÁLĂ3 s.f. Plantă ornamentală cu flori mari roşii sau albe; floarea acestei plante. [< germ. Kalla, lat. calla].
(Dicţionar de neologisme)

CÁLĂ1 s. f. 1. încăpere între puntea inferioară şi carlinga navei, în care se pune încărcătura. 2. plan înclinat către mare pe care se construiesc sau se repară nave. 3. piesă pentru calarea (1) roţilor unui vehicul, a unei piese. 4. piesă de diverse forme cu care se controlează dimensiunile pieselor în construcţia de maşini. (< fr. cale)
(Marele dicţionar de neologisme)

CÁLĂ2 s. f. plantă ornamentală cu flori mari, roşii sau albe. (< germ. Kalla, lat. calla)
(Marele dicţionar de neologisme)

calea putreziciunii expr. închisoare. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

cálă (nav., bot.) s. f., g.-d. art. cálei; pl. cále
(Dicţionar ortografic al limbii române)

din cále afáră loc. adv. (tempo lent)
(Dicţionar ortografic al limbii române)

Cálea-Láptelui s. pr. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

cále s. f., g.-d. art. căii; pl. căi
(Dicţionar ortografic al limbii române)

cálea-válea loc. adv.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

din cále-afáră loc. adv. (tempo rapid)
(Dicţionar ortografic al limbii române)

Cálea-Róbilor s. pr. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

cále cále, s.f. (reg.) coş, horn; ogeac.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)



Sinonime:
CÁLĂ s. (MAR.) hambar, (rar) stivă. (Încărcătura navei comerciale se depozitează în ~.)
(Dicţionar de sinonime)

IARBĂ-DE-CÁLE s. v. pătlagină.
(Dicţionar de sinonime)

CALEA-ŢIGÁNULUI s. v. calea lactee, calea-laptelui.
(Dicţionar de sinonime)

CALEA-LUI-TROIÁN s. v. calea lactee, calea-laptelui.
(Dicţionar de sinonime)

CÁLE s. 1. drum, (înv. şi reg.) potecă. (Îi stă în ~.) 2. cale ferată = drum-de-fier, linie-ferată, (pop.) şină, (Transilv., Bucov. şi Ban.) ştrec. (Se deplasează pe ~.) 3. (ANAT.) cale aferentă v. cale motoare; cale motoare = cale aferentă. 4. direcţie, linie, sens. (Ce ~ va urma această dezvoltare?) 5. v. mod. 6. filieră, intermediu, mijlocire. 7. (ASTRON.) calea lactee = calea-laptelui, (pop.) calea-robilor, drumul-robilor, (reg.) brâul-Cosânzenii, brâul-lui-Dumnezeu, brâul-popii, calea-lui-Troian, calea-orbilor, calea-şchiopilor, calea-ţiganului, drumul-laptelui, paiele-ţiganului; Calea-Laptelui v. Calea Lactee.
(Dicţionar de sinonime)

CÁLE s. v. depărtare, distanţă, motiv, pretext, scuză, spaţiu.
(Dicţionar de sinonime)

CALEA-VÁLEA interj. v. fie.
(Dicţionar de sinonime)

CALEA-RĂTĂCÍŢILOR s. v. şarpele.
(Dicţionar de sinonime)

CALEA-RÓBILOR s. v. calea lactee, calea-laptelui.
(Dicţionar de sinonime)

CALEA-ŞCHIÓPILOR s. v. calea lactee, calea-laptelui.
(Dicţionar de sinonime)

IARBĂ-DE-PE-MARGINEA-CĂII s. v. timoftică.
(Dicţionar de sinonime)

CALEA-ÓRBILOR s. v. calea lactee, calea-laptelui.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: ca cal

Cuvinte se termină cu literele: le ale