calească dex - definiţie, sinonime, conjugare
CALEÁŞCĂ, caleşti, s.f. (Înv.) Trăsură elegantă, pe arcuri foarte flexibile. [Var.: (înv.) caleáscă s.f.] – Din rus. koleaska.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CALEÁSCĂ s.f. v. caleaşcă.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CĂLÍ, călesc, vb. IV. I. 1. Tranz. A mări duritatea şi rezistenţa unui metal sau a unui aliaj prin răcire bruscă după o încălzire la temperatură înaltă; a oţeli. 2. Tranz. şi refl. Fig. A (se) întări, a (se) consolida, a (se) oţeli. II. Tranz. A prăji în grăsime un aliment, în special varza. – Din sl. kaliti.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A CĂL//Í ~ésc tranz. 1) (metale sau aliaje metalice) A face dur şi rezistent supunând unei operaţii consecutive de încălzire puternică şi de răcire bruscă. 2) (persoane) A face să se călească. 3) (mai ales legume) A prăji în (multă) grăsime. /<sl. kaliti
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE CĂL//Í mă ~ésc intranz. (despre persoane) 1) A supune organismul unui sistem de proceduri (băi de apă, aer, soare) pentru a-i mări rezistenţa faţă de unele condiţii nefavorabile ale mediului. 2) fig. A deveni puternic şi rezistent prin adaptarea la diferite greutăţi; a se oţeli. /<sl. kaliti
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

caleáşcă (caléşti), s.f. – Trăsură elegantă, pe arcuri foarte flexibile. – Mr. caleaşcă. Cuvîntul a putut intra în rom. pe mai multe căi, deoarece apare în multe limbi europene. Pare a fi de origine cehă, kolesa (de la kolo „roată”), de aici germ. Kalesche, it. calessa, fr. calèche (› sp. calesa). Cf. pe de altă parte, tc. kaleşka, bg. kaliaska, mag. kalicka, pol. kolasa, rus. koljaska. În rom. pare să fi intrat din tc. sau din rus. (din bg., după Conev; însă istoria cuvîntului bg. nu este clară; din mag. după Gáldi, Dict., 112). Meyer, Neugr. St., II, 74, îl derivă din rom. ngr. ϰαλιάσϰα.
(Dicţionarul etimologic român)

călí (călésc, călít), vb. – 1. A oţeli. – 2. A întări, a consolida, a oţeli. – 3. A găti (mai ales varză), punînd să fiarbă cu untură de porc şi slănină. – 4. (Refl.) A se ameţi, a se chercheli. – Mr. călescu „a încăli; a sătura; a îmbăta”; megl. călit, adj. Sl. kaliti „a răcori, a modera” (Miklosich, Slaw. Elem., 24; Lexicon, 280; Cihac, II, 38); cf. bg. kaljă, slov. kaliti. Conev 76 derivă cuvîntul rom. direct din bg. – Der. căleală, s.f. (oţelire, călit; stare sufletească; beţie); călitură, s.f. (oţelire).
(Dicţionarul etimologic român)

caleaşcă, caleşti s.f. (deţ.) 1. dispozitiv format dintr-o aţă cu o greutate legată la un capăt, cu ajutorul căreia se transmite prin vizetă, de la o încăpere la alta, obiecte sau mesaje. 2. orice metodă de transmitere ilegală a informaţiei într-un penitenciar. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

caleáşcă s. f., g.-d. art. caléştii; pl. caléşti
(Dicţionar ortografic al limbii române)

călí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. călésc, imperf. 3 sg. căleá; conj. prez. 3 sg. şi pl. căleáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

CĂLÍ vb. IV. În gastronomie, a prăji un aliment în puţină grăsime, înainte de prepararea propriu-zisă, pentru a coagula suprafaţa acestuia sau a-l rumeni, pentru a colora astfel preparatul.
(Dicţionar gastronomic explicativ)



Sinonime:
CALEÁŞCĂ s. (ieşit din uz) echipaj, (pop.) rădvan, (reg.) hinteu, (Mold.) butcă. (Călătorea într-o ~.)
(Dicţionar de sinonime)

CĂLÍ vb. (TEHN.) 1. a oţeli, (pop.) a iuţi. (~ oţelul.) 2. a oţeli, (reg.) a pânzui. (~ tăişul unui instrument.)
(Dicţionar de sinonime)

CĂLÍ vb. v. ameţi, chercheli, fortifica, îmbăta, întări, turmenta.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: ca cal cale calea caleas

Cuvinte se termină cu literele: ca sca asca easca leasca