Dicţionar român explicativ - cane - sinonime, conjugare, dex, doom, neologisme

cane

cană câne
CÁNĂ1, cane, s.f. (Bot.) Belşiţă. – Din fr. canne.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CÁNĂ2, căni, s.f. 1. Vas cu toartă care serveşte la băut sau la scos lichide dintr-un vas mai mare. ♦ Conţinutul unui astfel de vas. 2. Vas de formă cilindrică în care se depune banda de bumbac, de in sau de cânepă, la cardele şi laminoarele din filaturi. – Din bg. kana, germ. Kanne.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CẤNE s.m. v. câine.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CÁNĂ căni f. 1) Vas cu toartă care serveşte la băut sau la scos lichide din alt vas mai mare. 2) Conţinutul unui astfel de vas. O ~ de apă. [G.-D. cănii] /<bulg. kana, germ. Kanne
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

cánă (-ắni), s.f. – Vas cu toartă care serveşte la băut. – Var. cănată. Se consideră în general reprezentant al germ. Kanne, prin intermediul sl. (bg., sb. kana, rus. kana, Cihac, II, 39) sau al lat. canna (Meyer, Neugr. St., III, 26), cf. fr. cannette, norm. canne „urcior”. Apare şi în ngr. ϰάννα, de unde provine mr. În rom. nu pare probabilă der. directă din lat., fiind vorba de un cuvînt de origine germanică, şi posibil tîrzie. Lohovary 320 îl explică prin pre-indoeurop. Der. cănăţue, s.f.(ceaşcă), cf. sb. kanatica; cantă, s.f. (vas, oală, urcior), cf. sb., mag. kanta.
(Dicţionarul etimologic român)

cánă (bot.) s. f., g.-d. art. cánei; pl. cáne
(Dicţionar ortografic al limbii române)

cánă (vas) s. f., g.-d. art. cănii; pl. căni
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:

CÁNĂ s. (reg.) canceu, (Transilv. şi Ban.) cănată, (Ban., Transilv. şi Olt.) şol, (prin Transilv.) şolnă. (O ~ de apă.)
(Dicţionar de sinonime)

CÁNĂ s. v. belşiţă.
(Dicţionar de sinonime)