caniș dex - definiţie, sinonime, conjugare
CANÍŞ s.m. Specie de câini cu părul creţ. – Din fr. caniche.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CẤINE, câini, s.m. 1. Animal mamifer carnivor, domesticit, folosit pentru pază, vânătoare etc. (Canis familiaris). ♢ Expr. (Ir.) A trăi (sau a se înţelege, a se iubi etc.) ca câinele cu pisica sau a se mânca ca câinii, se spune despre două sau mai multe persoane care nu se înţeleg deloc, nu se pot suferi, se duşmănesc şi se ceartă întruna. A tăia frunză la câini = a trândăvi; a nu avea nici o ocupaţie. A trăi ca câinele la stână = a trăi bine. Nu e nici câine, nici ogar = nu are o trăsătură distinctivă, o situaţie clară. Nu-i numai un câine scurt de coadă = mai e şi altcineva sau altceva de felul celui cu care avem de-a face; caracteristica, aspectul în discuţie e comun şi altora. Viaţă de câine = viaţă grea, plină de lipsuri. (Ir.) Umblă câinii cu covrigi (sau colaci) în coadă = e mare belşug. ♦ Epitet dat unui om rău, hain. 2. Compuse: (pop.) Câinele-Mare = numele unei constelaţii boreale (din care face parte şi Sirius); Câinele-Mic = numele unei constelaţii boreale, situată între Hidra şi Orion; câine-de-mare = rechin de talie mică, de culoare albastră-cenuşie, cu câte un spin la aripioarele dorsale (Achanthias vulgaris); câinele-babei = larva unor fluturi de noapte, sub formă de vierme mare şi păros, cu un cârlig chitinos la unul dintre capete.[Var.: (reg.) cấne s.m.] – Lat. canis.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

LUP, lupi, s.m. 1. Mamifer carnivor din familia canidelor, cu corpul de circa 150 cm lungime, acoperit cu blană sură, cu gâtul gros, cu capul mare, cu botul şi urechile ascuţite şi cu coada stufoasă (Canis lupus). ♢ Expr. Lup îmbrăcat în piele de oaie sau lup în pielea oii, se spune despre un om şiret, rău şi prefăcut. A intrat lupu-n coşar = păzeşte-te de hoţ. Vorbeşti de lup şi lupul la uşă = vorbeşti despre cineva şi acesta tocmai soseşte. A da oile în paza lupului = a lăsa pe cineva la discreţia duşmanilor. A avea urechi de lup = a auzi bine. A închide lupul în stână = a-şi aduce singur duşmani în casă sau în preajmă. A trăi ca lupul în pădure = a trăi la largul său. A înghiţi (sau a mânca) ca (sau cât) lupul = a înghiţi sau a mânca mult şi cu lăcomie. A se duce (ca) pe gura lupului = a dispărea cu repeziciune. A se arunca în gura lupului = a se expune primejdiilor. A scăpa (ca) din gura lupului = a (se) salva dintr-o situaţie foarte grea. A scoate (sau a trage) ca din gura lupului = a salva un lucru aproape pierdut. Foame de lup = foame mare. ♦ Fig. Om hrăpăreţ şi crud. 2. Compuse: lupul-bălţii = (Iht.) ştiucă; lup-de-mare = a) numele unei specii de focă; fig. marinar experimentat, încercat; b) specie de pasăre acvatică de mărimea unui uliu, de culoare brun-întunecat, cu partea ventrală albă în timpul iernii, care cuibăreşte în ţinuturile nordice (Stercorarius pomarinus); c) (Iht.) lavrac; d) peşte teleostean marin lung de circa 1 m, cu dinţi puternici (Anarchichas lupus); lupul-vrăbiilor = pasăre cu spinarea cenuşie, cu aripile şi cu coada negre; sfrâncioc (Lanius excubitor); lupul-albinelor = gândăcel carnivor, frumos colorat cu negru, negru-albăstrui şi roşu, care trăieşte pe flori (Trichodes apiarius). 3. Buştean susţinut de o capră deasupra jilipului, folosit ca frână pentru reducerea vitezei lemnelor. 4. (Text.; în sintagmele) Lup amestecător = maşină de destrămat şi de amestecat materia primă, care formează amestecul de fibre în filaturile de lână şi de vigonia. Lup bătător = maşină de lucru folosită în filaturile de bumbac, care execută destrămarea şi curăţarea de impurităţi a bumbacului desfoiat în prealabil. Lup destrămător = maşină de lucru folosită în filaturile de lână şi de vigonia pentru destrămarea firelor şi a ţesăturilor, în vederea recuperării fibrelor şi a reintroducerii lor în amestec. – Lat. lupus.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

MĂSEÁ, măsele, s.f. 1. Fiecare dintre dinţii mari (terminaţi cu o suprafaţă plată) fixaţi în partea posterioară a maxilarelor, după canini, la om şi la unele animale, servind la zdrobirea şi la măcinarea alimentelor; molar1. ♢ Măsea de minte = fiecare dintre cele patru măsele care apar la sfârşitul adolescenţei. ♢ Expr. (Oltean) cu douăzeci şi patru (sau cu gura plină) de măsele = (om) voinic şi isteţ, descurcăreţ, abil. A-i crăpa (cuiva) măseaua (sau măselele) (în gură) = a fi nerăbdător, a avea mare nevoie de ceva. A trage (sau a o lua) la măsea = a bea mult, a fi beţiv. N-ajunge nici pe o măsea = e foarte puţin, e insuficient. A nu avea ce pune (sau a nu ajunge) (nici) pe o măsea sau nici cât (să) pui pe o măsea = a avea foate puţin (de mâncare). A lepăda, a arunca etc. (pe cineva sau ceva) ca pe o măsea stricată = a se debarasa (de cineva sau ceva) fără părere de rău. 2. Compus: (Bot.) măseaua-ciutei = mică plantă erbacee din familia liliaceelor, cu flori roşii, cu frunze pătate roşu-brun (Erythronium dens canis). 3. Nume dat mai multor obiecte sau părţi de obiecte asemănătoare, ca formă sau ca funcţie, cu măseaua (1) (la roata morii, la grindeiul de la piuă, la grapă, leucă, tălpile saniei, bocanci etc.) – Lat. maxilla „maxilar”.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CANÍŞ m. 1) Rasă de câini cu părul creţ, folosită mai ales la vânătoarea pe baltă. 2) Câine din această rasă. /<fr. caniche
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

CÂÍN//E ~i m. 1) Mamifer carnivor de talie mijlocie, din familia canidelor, domesticit şi folosit la pază, vânătoare etc. ♢ Nici ~ nici ogar se spune despre omul care nu are o poziţie bine determinată. A tăia frunze la ~i a se ocupa cu nimicuri. A trăi ca ~ele cu pisica (a se mânca ca ~ii) a fi în relaţii rele; a se duşmăni. (Undeva) umblă ~ii cu colaci în coadă se spune când cineva crede, că undeva se trăieşte foarte bine. Nu-i numai un ~ scurt de coadă mai sunt oameni sau situaţii de felul acesta. 2) fig. Om rău, câinos. ♢ Porc de ~ om ticălos. Coadă de ~ om de nimic. 3): ~ele-Mare constelaţie boreală în care intră şi Sirius. ~le-Mic constelaţie boreală între Hydra şi Orion. ~-de-mare rechin din Marea Neagră de talie mică şi culoare albastră-cenuşie. /<lat. canis
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

LUP ~i m. Mamifer carnivor, asemănător câinelui, care are blană sură, cap mare cu bot ascuţit, gât gros şi coadă stufoasă. ♢ ~ în piele de oaie om rău şi nesincer. Vorbeşti de ~ şi ~ul la uşă se zice când vorbeşti despre cineva şi acesta tocmai atunci apare. A da oile în paza ~ului a lăsa pe cineva sau ceva la dispoziţia răuvoitorilor. ~ul îşi schimbă părul, dar năravul ba deprinderile rele nu se uită (uşor). ~ bătrân om hâtru şi cu experienţă bogată. A scăpa ca din gura ~ului a scăpa cu greu dintr-o mare primejdie. A mânca ca un ~ a mânca mult şi cu lăcomie. Foame de ~ foame mare. A se duce ca pe gură de ~ a dispărea repede şi fără urme. Şi ~ul sătul şi oaia întreagă se spune când se face dreptate ambelor părţi aflate în conflict. Iarna n-au mâncat-o ~ii iarna încă nu s-a sfârşit. 2): ~ul-bălţii ştiucă. ~-de-mare a) peşte marin cu dinţi puternici; b) specie de focă; c) marinar experimentat. ~ul-vrăbiilor pasăre răpitoare cu spinarea cenuşie, cu aripile şi coada neagră. ~ marsupial mamifer carnivor, de talia unui câine, cu blană cenuşie şi cu dungi pe spate. 3) art. Constelaţie din emisfera sudică. /<lat. lupus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

MĂS//EÁ ~éle f. 1) Fiecare dintre dinţii mari, cu suprafaţă plată, situaţi în părţile laterale ale maxilarelor; molar. ♢ ~ de minte fiecare din utlimele patru măsele care apar la sfârşitul adolescenţei. A trage (sau a lua) la ~ a consuma băuturi spirtoase în cantităţi mari; a avea slăbiciunea băutului. Nici pe o ~ (sau nici cât a-i pune pe o ~) foarte puţin; o nimica toată. A clănţăni din ~ele a tremura de frig. 2) Obiect sau unealtă asemănătoare cu un dinte de acest fel. 3): ~eaua-ciutei mică plantă erbacee din familia liliaceelor, cu flori divers colorate şi frunze cu pete roşii-brune. [G.-D. măselei] /<lat. maxilla
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

CANÍŞ s.m. Specie de câini cu părul creţ. V. pudel. [< fr. caniche].
(Dicţionar de neologisme)

CANÍŞ s. m. câine de agrement cu părul creţ, cu aspect frumos. (< fr. caniche)
(Marele dicţionar de neologisme)

caníş s. m., pl. caníşi
(Dicţionar ortografic al limbii române)

câine s. m., pl. câini
(Dicţionar ortografic al limbii române)

lup s. m., pl. lupi
(Dicţionar ortografic al limbii române)

măseá s. f., art. măseáua, g.-d. art. măsélei; pl. măséle
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
CÂINE s. 1. (ZOOL.; Canis familiaris) (rar) lătrător. 2. (ENTOM.) câinele-babei = (reg.) molie, mâţa-popii. (~ este larva unor fluturi de noapte.) 3. (ASTRON.) câinele-mare = (pop.) dulăul (art.); câinele-mic = (pop.) căţelul (art.).
(Dicţionar de sinonime)

LUP s. 1. (ZOOL.; Canis lupus) (Olt., Ban. şi Tran-silv., eufemistic) spurc. 2. (ZOOL.) lupul-preriilor v. coiot. 3. (IHT.) lup-de-mare v. lavrac. 4. lupul-vrăbiilor v. sfrâncioc.
(Dicţionar de sinonime)

MĂSEÁ s. 1. (ANAT.) molar. 2. (TEHN.) (reg.) bot, boţ, burete, ceafă, cioc, clenci, creastă, crestuş, gât, nod, umăr, ureche. (~ la leuca carului.) 3. (TEHN.) (reg.) ciocâlteu, ciocârlie, cocoş, cui, popă. (~ la plug.) 4. (TEHN.) colţ, dinte. (~ la grapă.) 5. (TEHN.) (reg.) bonţoc, căţel, coadă, mănuşă, mână. (~ la coasă.) 6. (TEHN.) (reg.) şiştoare. (~ la joagăr.) 7. (TEHN.) pană. (~ la grindeiul de la piuă.) 8. (BOT.) măseaua-ciutei (Erythronium dens canis) = (reg.) cocorei (pl.), cocoşei (pl.), ghicitori (pl.), turcarete.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: ca can cani

Cuvinte se termină cu literele: is nis anis