cant dex - definiţie, sinonime, conjugare
CANT, canturi, s.n. 1. Muchie, latură a unor obiecte. 2. Parte a copertei de carton care depăşeşte dimensiunile filelor unei cărţi legate, ale unui caiet sau ale unui registru. 3. Margine, muchie a suprafeţei de alunecare a schiurilor. – Din germ. Kante.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CÂNT, cânturi, s.n. 1. Cântare, cântec; ciripit de păsări. 2. Poezie (însoţită uneori de melodie). 3. Parte, diviziune a unui poem epic. – Din cânta (derivat regresiv).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CÂNTÁ, cânt, vb. I. 1. Intranz. şi tranz. A emite cu vocea sau cu un instrument un şir de sunete muzicale care se rânduiesc într-o melodie, într-un acord etc. ♢ Expr. Joacă cum îi cântă = face întocmai cum îi porunceşte altul. ♦ (Despre păsări, insecte etc.) A scoate sunete plăcute la auz. caracteristice speciei. 2. Intranz. şi tranz. A scrie versuri în cinstea cuiva sau a ceva, a elogia (în versuri) pe cineva sau ceva; a descrie, a povesti ceva în versuri. 3. Tranz. (Fam.) A îndruga, a înşira vorbe goale. – Lat. cantare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CANT ~uri n. 1) Margine îngustă a unui obiect, a unei suprafeţe; muchie. ~ul cărţii. ~ul schiurilor. 2) Margine a reverului unei haine întărită cu un şiret. /<germ. Kante
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

CÂNT ~uri n. 1) v. CÂNTEC. 2) Ciripit de păsări. 3) Diviziune a unui poem epic sau a unei epopei. /v. a cânta
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A CÂNTÁ cânt 1. intranz. 1) A emite cu vocea sau cu un instrument un şir de sunete muzicale organizate într-o melodie. ~ frumos. ~ la nai. 2) (despre unele păsări sau insecte) A scoate sunete melodioase, caracteristice speciei. 3) fam. A vorbi mult şi fără rost; a îndruga; a trăncăni; a flecări; a pălăvrăgi. 2. tranz. 1) (piese muzicale) A produce cu vocea sau cu un instrument; a interpreta; a executa; a zice. 2) A trata cu elogii (în versuri); a ridica în slăvi (printr-o poezie); a elogia; a slăvi; a glorifica; a exalta. /<lat. cantare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

cant (cánturi), s.n. – 1. Margine, muchie. – 2. La legătura de carte, partea opusă cotorului. Germ. Kante (DAR).
(Dicţionarul etimologic român)

cîntá (cântát, át), vb. – 1. A emite cu vocea un şir de sunete muzicale. – 2. A interpreta o melodie la un instrument muzical. – 3. (Despre păsări) A scoate sunete plăcute la auz. – 4. A se exprima poetic, a descrie, a povesti ceva în versuri. – 5. A boci, a jeli un mort. – 6. A sîcîi, a pisa, a repeta pînă la saţietate. – 7. (Fam.) A vorbi ,a spune, a recita. – 8. (Arg.) A spune, a mărturisi, a ciripi. – 9. (Arg.) A denunţa. – 10. (Arg.) A înşela. – Mr. cîntu, megl. cǫnt, istr. cănt. Lat. cantāre (Puşcariu 372; Candrea-Dens., 353; REW 1611; DAR); cf. it. cantare, prov., cat., sp., port. cantar, fr. chanter, alb. këntoń (Meyer 187). Cf. cîntec, descînta. Der. cînt, s.n. (cîntec; diviziune a unui poem), postverbal format pe baza it. canto, fr. chant (Puşcariu 371 l-a considerat reprezentant direct al lat. cantus; se pare însă că nu a fost niciodată popular, chiar dacă exista în megl. cǫntu); cîntare, s.f. (cînt, cîntec; cînt, diviziune a unui poem; cînt religios); cîntăreţ, s.m. (artist care cîntă; pasăre cîntătoare; cantor, dascăl; poet); cîntat, s.n. (acţiunea de a cînta; cîntec); cîntător, adj. şi s. (care cîntă; cîntăreţ; pasăre care cîntă); cîntătoare, s.f. (Arg., gură). Der. neol. cantabil, adj., din it. cantabile; cantată, s.f., din it. cantata; canto, s.m., din it. canto; cantor, s.m., din lat. cantor (sec. XVIII); canţonetă, s.f. (monolog comic, total sau parţial în versuri; cîntec, romanţă), it. canzonetta; canţonetist, s.m.; încînta, vb., format pe baza fr. enchanter (Puşcariu 822 şi DAR şi Candrea-Dens., 355, îl derivă direct din lat. ῑncantāre); dar nu este cuvînt popular, cu toate că există mr. ncăntare, ci pare creaţie a scriitorilor romantici; încîntător, adj.; încîntec, s.n. (farmec), cuvînt creat artificial de Odobescu.
(Dicţionarul etimologic român)

CANT s.n. Margine, muchie, dungă. ♦ (Poligr.) Parte a copertei care depăşeşte dimensiunile filelor unei cărţi legate, ale unui registru etc. [Pl. -turi. / < germ. Kante].
(Dicţionar de neologisme)

CANT s. n. 1. margine, muchie. 2. parte a copertei care depăşeşte dimensiunile filelor unei cărţi legate, ale unui registru. (< germ. Kante)
(Marele dicţionar de neologisme)

cântă la altă masă expr. pleacă de-aici! (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

a-i cânta sticleţii în cap expr. 1. a avea idei bizare. 2. a fi nebun. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

a-i cânta (cuiva) prohodul expr. (intl.) 1. a complota împotriva cuiva; a pune la cale asasinarea cuiva. 2. a omorî (pe cineva), a ucide (pe cineva). (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

a cânta la pian expr. 1. (intl.) a i se prevala amprentele digitale. 2. a spăla rufe de mână. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

a cânta la cobză expr. (intl.) a denunţa, a trăda. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

a cânta la armonică expr. (tox.) a inhala vapori de heroină de pe o folie de aluminiu încălzită. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

a cânta în strună expr. a se arăta dr aceeaşi părere cu cineva pentru a-i câştiga simpatia; a linguşi (pe cineva). (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

a cânta în corul lui tanti Milica expr. (intl., înv.) a fi informatorul miliţiei. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

a cânta de inimă albastră expr. a cânta melodii triste / melancolice. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

a-i cânta cuiva aleluia expr. 1. a lua parte la înmormântarea cuiva. 2. a considera (pe cineva / ceva) definitiv compromis. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

cânta, cânt I v.t. 1. (intl.) a denunţa. 2. a tâlhări. II v.i. (intl.) a mărturisi. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

cant s. n., pl. cánturi
(Dicţionar ortografic al limbii române)

cânt s. n., pl. cânturi
(Dicţionar ortografic al limbii române)

cântá vb., ind. prez. 1 sg. cânt, 2 sg. cânţi, 3 sg. şi pl. cântă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

cant, -ă, adj. (înv., pop.) uşor la minte, nerod, prost, zăpăcit.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)



Sinonime:
CANT s. (TEHN.) muchie. (~ al unei piese.)
(Dicţionar de sinonime)

CÂNT s. 1. cântare, cântat, cântec, glas, melodie, (pop.) viers. (Un ~ superb de păsărele.) 2. v. canto. 3. (LIT.) (înv.) cap. (~ într-un poem.)
(Dicţionar de sinonime)

CÂNTÁ vb. 1. (MUZ.) a executa, a interpreta, a intona, (pop.) a glăsui, a spune, a viersui, a zice, (înv.) a glăsi, a juca. (~ o melodie, o doină.) 2. (MUZ.) a suna. (~ din frunză.) 3. (MUZ.) a sufla. (~ din fluier.) 4. v. glorifica.
(Dicţionar de sinonime)

CÂNTÁ vb. v. boci, căina, jeli, jelui, lamenta, plânge, tângui, văicări, văita.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: ca can

Cuvinte se termină cu literele: nt ant