capăt dex - definiţie, sinonime, conjugare
CÁPĂT, capete, s.n. 1. Partea extremă a unui lucru, a unei perioade, a unei situaţii sau a unei stări; margine, limită, sfârşit1, istov. ♢ Loc. adj. Fără (de) capăt = fără sfârşit; îndelungat, întins. ♢ Loc. adv. De la (sau din) capăt = de la început. În capăt = a) în frunte; b) exact, deplin. Până la capăt = până la sfârşit; până la ultimele consecinţe, în mod consecvent. ♢ Expr. La capătul lumii (sau pământului) = foarte departe. A pune capăt (unui lucru, unei situaţii) = a face să înceteze, a termina (cu bine), a rezolva. A da de capăt = a duce la bun sfârşit. A o scoate la capăt cu ceva = a ieşi cu bine dintr-o situaţie neplăcută. A o scoate la capăt cu cineva = a se înţelege cu cineva. Nici un capăt de aţă = absolut nimic. Până la (sau într-)un capăt de aţă = absolut tot. 2. Fragment; rămăşiţă de... – Refăcut din pl. capete < lat. capita).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CĂPĂTÁ, cápăt, vb. I. Tranz. 1. A obţine un lucru solicitat, a primi (în dar sau de pomană). ♢ Loc. adj. De căpătat = primit de pomană, obţinut prin cerşeală. 2. A câştiga; a agonisi; a dobândi prin... – Lat. pop. capitale.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CÁP//ĂT ~ete n. 1) Extremitate a ceva (corp, suprafaţă, lucru, stare, perioadă de timp etc.); margine; extremă. ~ătul podului. ♢ Fără ~ fără sfârşit. De la ~ de la început. Până la ~ până la sfârşit. A pune ~ a face să înceteze. A da de ~ a duce la bun sfârşit. 2) Parte a ceva rămasă neconsumată sau neutilizată; rămăşiţă; rest. Un ~ de lumânare. /<lat. capita
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A CĂPĂTÁ cápăt tranz. 1) A obţine în urma unui efort; a dobândi; a contracta. 2) A primi în dar. /<lat. capitare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

căpătá (cápăt, căpătát), vb. – 1. A obţine, a căpăta. – 2. A primi de pomană. – 3. (Trans. de Vest). A culege, a recolta. Lat. *capĭtāre, de la cāput „capital” (Puşcariu 973; Candrea-Dens., 241; REW 1635; Philippide, II, 635); cf. alb. kapëtoń, it. capitare „a ajunge” şi der. romanici de la *accapĭtāre (prov. acaptar „a-şi spori capitalul”, fr. achever „a termina”, v. sp. acabdar). Totuşi, DAR are îndoieli în legătură cu această der., întemeindu-se pe faptul că acest cuvînt nu apare în texte vechi. Criteriul său nu pare decisiv. Pe de altă parte, cuvîntul este cu siguranţă pop., şi nu are nimic a face cu mag. kapni „a obţine” (cf. rom. căpui), propus de DAR. După ipoteza abandonată a lui Creţu 309, ar fi reprezentant al lat. captāre. Cf. scăpăta.
(Dicţionarul etimologic român)

cápăt s. n., pl. cápete
(Dicţionar ortografic al limbii române)

căpătá vb., ind. prez. 1 sg. cápăt, 2 sg. cápeţi, 3 sg. şi pl. cápătă, 1 pl. căpătăm; conj. prez. 3 sg. şi pl. cápete
(Dicţionar ortografic al limbii române)

căpăţ s.n. (reg. înv.) măsură de lemn cu care se ia vama la moară; căpete, căuş, gâf, mertic.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)



Sinonime:
CÁPĂT s. 1. v. extremitate. 2. v. vârf. 3. v. cap. 4. v. extremitate. 5. v. căpătâi. 6. v. flanc. 7. cap, final, fine, încheiere, sfârşit, (înv.) concenie, coneţ, cumplire, săvârşit, sfârşenie, sfârşitură, termen. (A dus-o cu bine la ~.)
(Dicţionar de sinonime)

CĂPĂTÁ vb. 1. v. primi. 2. a avea, a câştiga, a dobândi, a încasa, a obţine, a primi. (~ 5 000 de lei de la mine dacă ...) 3. v. obţine. 4. v. dobândi. 5. v. contracta.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: ca cap capa

Cuvinte se termină cu literele: at pat apat