capriciile
[Sinonime]
CAPRÍCIU, capricii, s.n. 1. Dorinţă trecătoare, adesea extravagantă, manifestată cu încăpăţânare; gust schimbător, neaşteptat; toană1, farafastâcuri (2), bâzdâc. 2. Compoziţie muzicală instrumentală fără formă precisă, cu caracter de improvizaţie, cu treceri neaşteptate de la o stare emoţională la alta. [Var.: (înv.) capríţ s.n.] – Din fr. caprice, capriccio, it. capriccio.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
CAPRÍCI//U ~i n. 1) Dispoziţie de moment neaşteptată şi, adesea, stranie, manifestată cu încăpăţânare; naz; toană; moft. ♢ ~ile modei caracter schimbător al modei. 2) Compoziţie muzicală instrumentală sau vocală de formă liberă, având caracter de improvizaţie. [Sil. -pri-ciu] /<fr. caprice, it. capriccio
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
capríciu (capricii), s.n. – Dorinţă trecătoare, toană. – Mr. căpriciu. It. capriccio, de unde şi ngr. ϰαπρίτιο (› mr.). – Der. capricios, adj.
(Dicţionarul etimologic român)
CAPRÍCIU s.n. 1. Dorinţă trecătoare, de cele mai multe ori extravagantă; gust neobişnuit, ciudat; toană. 2. Compoziţie muzicală instrumentală, ritmică şi cu un tempo viu, fără formă fixă. [Var. capriţ, capriţiu, s.n. / < fr. caprice, it. capriccio].
(Dicţionar de neologisme)
CAPRÍCIU s. n. 1. dorinţă trecătoare, extravagantă; gust neobişnuit, ciudat; toană. 2. (muz.) piesă cu caracter capricios, de virtuozitate, de construcţie liberă. (< fr. caprice, it. capriccio)
(Marele dicţionar de neologisme)
capríciu s. n. (sil. -pri-) [-ciu pron. -ciu], art. capríciul; pl. caprícii, art. capríciile (sil. -ci-i-)
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
CAPRÍCIU s. 1. chef, fandoseală, fantezie, fason, fiţă, graţiozităţi (pl.), maimuţăreală, moft, naz, poftă, prosteală, sclifoseală, toană, (pop. şi fam.) pârţag, scălâmbăială, scălâmbăiere, scălâmbăitură, (pop.) fasoleală, hachiţă, izmeneală, pandalie, (înv. şi reg.) marghiolie, nacafa, pală, (reg.) marghioleală, năbădaie, toancă, zâmbâc, (Transilv.) pont, (Mold., prin Bucov. şi Transilv.) sucă, (înv.) schimonosire, schimonositură, (grecism înv.) paraxenie, (fam.) bâzdâc, farafastâc, marafet, (fam. fig.) boală, dambla. (N-a fost decât un ~.) 2. (MUZ.) fantezie, (rar) ricercar. (Un ~ spaniol.)
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
CAPRÍCI//U ~i n. 1) Dispoziţie de moment neaşteptată şi, adesea, stranie, manifestată cu încăpăţânare; naz; toană; moft. ♢ ~ile modei caracter schimbător al modei. 2) Compoziţie muzicală instrumentală sau vocală de formă liberă, având caracter de improvizaţie. [Sil. -pri-ciu] /<fr. caprice, it. capriccio
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Dicţionarul etimologic român)
CAPRÍCIU s.n. 1. Dorinţă trecătoare, de cele mai multe ori extravagantă; gust neobişnuit, ciudat; toană. 2. Compoziţie muzicală instrumentală, ritmică şi cu un tempo viu, fără formă fixă. [Var. capriţ, capriţiu, s.n. / < fr. caprice, it. capriccio].
(Dicţionar de neologisme)
CAPRÍCIU s. n. 1. dorinţă trecătoare, extravagantă; gust neobişnuit, ciudat; toană. 2. (muz.) piesă cu caracter capricios, de virtuozitate, de construcţie liberă. (< fr. caprice, it. capriccio)
(Marele dicţionar de neologisme)
capríciu s. n. (sil. -pri-) [-ciu pron. -ciu], art. capríciul; pl. caprícii, art. capríciile (sil. -ci-i-)
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
CAPRÍCIU s. 1. chef, fandoseală, fantezie, fason, fiţă, graţiozităţi (pl.), maimuţăreală, moft, naz, poftă, prosteală, sclifoseală, toană, (pop. şi fam.) pârţag, scălâmbăială, scălâmbăiere, scălâmbăitură, (pop.) fasoleală, hachiţă, izmeneală, pandalie, (înv. şi reg.) marghiolie, nacafa, pală, (reg.) marghioleală, năbădaie, toancă, zâmbâc, (Transilv.) pont, (Mold., prin Bucov. şi Transilv.) sucă, (înv.) schimonosire, schimonositură, (grecism înv.) paraxenie, (fam.) bâzdâc, farafastâc, marafet, (fam. fig.) boală, dambla. (N-a fost decât un ~.) 2. (MUZ.) fantezie, (rar) ricercar. (Un ~ spaniol.)
(Dicţionar de sinonime)