capul dex - definiţie, sinonime, conjugare
CAP1, (I, III) capete, s.n., (II) capi, s.m. I. S.n. 1. Extremitatea superioară a corpului omenesc sau cea anterioară a animalelor, unde se află creierul, principalele organe de simţ şi orificiul bucal. ♢ Loc. adv. Din cap până-n picioare = de sus până jos, în întregime, cu desăvârşire. Cu noaptea-n cap = dis-de-dimineaţă. (Până) peste cap = extrem de..., exagerat de... Cu un cap mai sus = (cu mult) mai sus, mai deştept, mai reuşit, mai bine. Cu capul plecat = ruşinat, umilit, învins. Pe după cap = pe după gât, la ceafă. ♢ Loc. adj. (Fam.) Bătut (sau căzut) în cap = tâmpit, prost. ♢ Expr. A se da peste cap = a face tumbe; a depune eforturi deosebite pentru a realiza ceva, a face imposibilul. A da (pe cineva) peste cap = a trânti (pe cineva) la pământ; a da jos dintr-o situaţie, a doborî, a învinge. A da peste cap (paharul, băutura etc.) = a înghiţi dintr-o dată conţinutul unui pahar, al unei căni etc. A da (ceva) peste cap = a) a schimba cu totul ordinea lucrurilor, a ideilor, a unui program stabilit etc.; b) a lucra repede, superficial, de mântuială. A scoate capul în lume = a ieşi între oameni, în societate. A nu-şi (mai) vedea capul de... sau a nu şti unde-i stă sau unde-i este capul = a nu şti ce să mai facă, a fi copleşit de... A-şi pierde capul = a se zăpăci. A nu mai avea unde să-şi pună capul = a ajunge fără adăpost, pe drumuri, sărac. A da din cap = a clătina capul (în semn de aprobare, de refuz etc.). A da (cuiva) la cap = a lovi; a omorî; a ataca cu violenţă pe cineva; a distruge (cu vorba sau cu scrisul). A umbla cu capul în traistă = a fi distrat, neatent. A se da cu capul de toţi pereţii (sau de pereţi) = a fi cuprins de desperare sau de necaz, a regreta o greşeală făcută. A-şi lua (sau a apuca) lumea în cap = a pleca departe, părăsindu-şi casa, locul de origine şi rătăcind prin lume. A-şi pleca capul = a se simţi ruşinat, umilit; a se da învins, a se supune. Vai (sau haram) de capul lui = vai de el. A cădea (sau a veni, a se sparge etc.) pe (sau de, în) capul cuiva (o situaţie neplăcută, un necaz etc.) = a veni asupra cuiva tot felul de neplăceri şi necazuri, a-l lovi o nenorocire. A cădea pe capul cuiva = a sosi pe neaşteptate la cineva (creându-i neplăceri, deranj). A sta (sau a şedea, a se ţine) de capul cuiva sau a se pune pe capul cuiva = a stărui fără încetare pe lângă cineva. A şedea (sau a sta) pe capul cuiva = a sta pe lângă sau la cineva (creându-i neplăceri, plictisindu-l etc.). A se duce de pe capul cuiva = a lăsa pe cineva în pace. (Reg.) A nu şti (sau a nu avea) ce-şi face capului = a nu mai şti ce să facă pentru a ieşi dintr-o situaţie grea. ♢ Cap de familie = bărbatul care reprezintă puterea familială şi părintească; p. gener. orice persoană care procură mijloacele necesare traiului unei familii şi o reprezintă juridic. ♢ Cap de expresie = portret în care artistul face un studiu amănunţit al expresiei unui sentiment pe trăsăturile chipului omenesc. ♦ (La fotbal) Lovire a mingii cu capul ♦ Cap de bour = nume sub care sunt cunoscute primele serii de mărci poştale româneşti, având pe ele capul unui bour. ♦ Parte a monedei care are imprimat un chip. ♦ Părul capului. 2. Căpătâi; căpătâiul patului. 3. Individ, ins, cap. Câte 5 lei de cap. ♢ Expr. Pe capete = care mai de care, în număr foarte mare, pe întrecute. Câte capete, atâtea păreri, exprimă o mare divergenţă de opinii. 4. Minte, gândire, judecată; memorie. ♢ Loc. adj. şi adv. Cu cap = (în mod) inteligent, deştept. Fără cap = (în mod) necugetat. ♢ Loc. adj. Cu scaun la cap = cu judecată dreaptă; cuminte. ♢ Expr. A fi bun (sau uşor) la (sau de) cap sau a avea cap uşor = a fi deştept. A fi greu (sau tare) de cap sau a avea cap greu = a pricepe cu greutate; a fi prost. A nu(-i) intra (cuiva) în cap = a nu putea pricepe (ceva). A-i ieşi (cuiva ceva) din cap = a nu-i mai sta gândul la...; a uita. A nu-i mai ieşi (cuiva ceva) din cap = a-l stăpâni mereu (acelaşi gând), a nu putea uita. A-i sta capul la... = a se gândi la... A-şi bate (sau a-şi frământa, a-şi sparge, a-şi sfărâma etc.) capul = a se gândi, a se strădui spre a soluţiona o problemă. A-i deschide (cuiva) capul = a face (pe cineva) să înţeleagă ceva, a lămuri (pe cineva). A fi (sau a rămâne, a umbla etc.) de capul său = a fi (sau a rămâne etc.) liber, independent, nesupravegheat, A face (ceva) din (sau de) capul său = a face (ceva) fără a se consulta cu altcineva. A întoarce (sau a suci, a învârti) capul cuiva = a face pe cineva să-şi piardă dreapta judecată; a zăpăci; a face pe cineva să se îndrăgostească. A nu avea cap să... = a nu avea posibilitatea să..., a nu putea să... ♦ (Jur.) Cap de acuzare = motiv pe care se întemeiază acuzarea. 5. (Înv.) Viaţă. A plăti cu capul. ♦ (Astăzi în expr.) Odată cu capul sau în ruptul capului = cu nici un preţ, niciodată. A-şi face de cap = a face ceva ce poate să-i primejduiască viaţa; a face nebunii. 6. Compuse: a) (Entom.) cap-de-mort sau capul-lui-Adam = strigă; b) (Bot.) cap-de-cocoş = dulcişor; capul-şarpelui = plantă erbacee acoperită cu peri aspri şi cu flori roşii ca sângele, dispuse în spice simple (Echium rubrum); c) capul-balaurului = o parte a constelaţiei balaurului. II. S.m. Căpetenie, şef, conducător. ♦ Iniţiator. III. S.n. 1. Vârf (al unui obiect). ♦ Extremitate proeminentă a unui dispozitiv, instrument etc. sau a unui element dintr-un sistem. ♦ Obiect, mecanism sau dispozitiv asemănător cu un cap1 (I 1), folosit în diverse scopuri tehnice. 2. Partea extremă cu care începe sau sfârşeşte ceva. ♢ Cap de pod = loc aflat pe teritoriul inamic, dincolo de un curs de apă, de un defileu etc.; p. ext. forţele armate care ocupă acest loc cu scopul de a asigura trecerea grosului trupelor şi a mijloacelor de luptă. ♢ Loc. adv. Cap la (sau în) cap = cu părţile extreme alăturate. ♢ Expr. Cap de ţară = margine de ţară; hotar. Nu-i (un) cap de ţară = nu-i nimic grav, nici o nenorocire. A sta (sau a şedea, a se ridica) în capul oaselor = a se ridica stând în pat, a sta în şezut. 3. Partea de dinainte; început, frunte. În capul coloanei. ♢ Cap de an (sau de săptămână, de iarnă etc.) = începutul unui an (sau al unei săptămâni etc.) Cap de coloană = cel sau cei care stau în fruntea coloanei. Cap de afiş (sau cap de listă) = primul nume dintr-o listă de persoane afişate în ordinea valorii lor. ♢ Loc. adv. În cap de noapte sau în capul nopţii = după ce s-a întunecat bine. Din (sau de la) cap = de la început; de la începutul rândului. Din capul locului = înainte de a începe ceva; de la început. ♦ Partea principală, mai aleasă (a unui lucru). ♢ Expr. Capul mesei = locul de onoare la masă. 4. Partea de jos sau dindărăt a unui lucru; capăt; (cu sens temporal) sfârşit. ♢ Expr. A o scoate la cap = a sfârşi (cu bine). A-i da de cap = a rezolva; a învinge, a răzbi. În cap = (după numerale) exact, întocmai. 5. Bucăţică ruptă dintr-un obiect; p. ext. lucru de mică importanţă. ♢ Expr. Nici un cap de aţă = absolut nimic. Până la un cap de aţă = tot. 6. (În sintagma) Cap magnetic = transductor electromagnetic care transformă variaţiile unui semnal electric în variaţii de flux magnetic sau invers, folosit pentru operaţii de înregistrare, redare şi ştergere la magnetofoane. – Lat. caput, (II) după fr. chef < lat. caput).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CAP2, capuri, s.n. Parte de uscat care înaintează în mare; promontoriu. – Din fr. cap.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CAP2 ~i m. Persoană care se află la conducere; conducător; şef. ♢ ~ul familiei persoană care asigură traiul unei familii pe care o reprezintă juridic. ~ încoronat rege. /<lat. caput
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

CAP1 ~ete n. 1) Parte a corpului la om şi animale, unde se află creierul, principalele organe de simţ şi cavitatea bucală. ♢ Cu ~ul gol cu capul descoperit. Din ~ până-n picioare de sus până jos. Cu noaptea-n ~ foarte devreme. Cu ~ul plecat ruşinat; învins. Cu un ~ mai sus superior. Bătut în ~ tâmpit; prost. A da la ~ (cuiva) a) a bate pe cineva; b) a împiedica succesele cuiva. A umbla cu ~ul în traistă a fi distrat. A-şi lua lumea-n ~ a pleca departe, rătăcind prin lume. A cădea pe ~ul cuiva a sosi pe neaşteptate (şi fără a fi dorit). A-şi aprinde paie în ~ a-şi cauza neplăceri. A se bate ~ în ~ a fi diametral opus. A-şi face de ~ a) a fi obraznic; b) a duce o viaţă amorală. 2) Judecată sănătoasă; minte. ♢ Cu ~ deştept, cu minte. Fără ~ necugetat, nesocotit. Cu scaun la ~ cu judecată sănătoasă. A nu avea ~ a nu avea minte. A fi greu la ~ a fi prost. A umbla cu ~ul în nori a fi distrat. 3) înv. Existenţă umană; viaţă. A plăti cu ~ul. 4) Partea extremă cu care începe sau cu care se termină ceva (un obiect, un instrument etc.). ~ul scării. ♢ ~ de pod porţiune de teren aflat pe teritoriul inamic, dincolo de un curs de apă. ~ul coloanei începutul coloanei. /<lat. caput
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

CAP3 ~uri n. Fâşie de uscat ce înaintează mult în mare; promontoriu. /<fr. cap
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

cap (-pete), s.n. – 1. Extremitatea superioară a corpului omenesc. – 2. Aspect, înfăţişare. – 3. Minte, inteligenţă, spirit. – 4. Viaţă, existenţă. – 5. Individ, ins. – 6. (Pl.) Capital, avuţie. – 7. Şef, căpetenie, conducător. – 8. Partea cea mai înaltă, mai importantă. – 9. Început, parte iniţială. – 1O. Extremitate, parte extremă cu care se sfîrşeşte ceva. – 11. Faţă, avers, parte a monedei cu efigia. – 12. (Înv.) Capitol, paragraf. – 13. Pomană din 33 de colaci care se împart pentru odihna sufletului celor morţi; se face de obicei chiar în ziua morţii (capul de ţărînă) la 6 şi la 12 săptămîni. – Mr. cap, capite; megl. cap, cǫp, capiti, istr. cǫpete. Lat. *capum, forma vulgară de la caput (Puşcariu 269; Candrea-Dens., 236; REW 1668; DAR; Rohlfs, Differenzierungen, 51); cf. it. capo, prov., cat., fr. chef, sp., port. cabo, toate cu sensuri der. Din punct de vedere semantic, cuvîntul rom. reprezintă, deci, o fază arhaică, întocmai ca sp. cabeza, faţă de fr. şi it. Cf. căpătîi, căpăţînă, căpcăun, capîntortură. Pl. reproduce lat. capita (cf. om, pl. oameni). Totuşi, s-a dezvoltat un pl. analogic, capi, care se foloseşte numai cu sensul 7, şi într-un mod destul de oscilant: Bălcescu scrie indiferent capetele armatei şi capii armatei. Der. capăt, s.n. (parte extremă; sfîrşit, deces, moarte; bucată, fragment; extremitatea osiei carului; colac care se dă de pomană pentru odihna sufletului morţilor; înv., capitol, paragraf), sing. analogic format pe baza pl. capete (ca sunet-sunete, ropot-ropote etc.); timbrul ă se explică prin labiala precedentă cf. omăt-omeţi, făt-feţi; capeş, adj. (tenace; încăpăţînat), cuvînt derivat artificial de Odobescu; căpeţel, s.m. (înv., început; capăt, fragment, crîmpei; colac de pomană), dim. al lui capăt cu suf. -el (După Candrea-Dens., 237; REW 1636 şi DAR, din lat. capĭtĕllum „căpşor”; dar semantismul corespunde mai bine der. pe care o sugerăm); căpeţea (var. căpăţea(lă), capeţea, căpeţeală), s.f. (parte a frîului care trece peste capul şi botul calului), der. de la căpeţel (cf. cel-cea; purcel-purcea; căţel-căţea etc.), aşa cum pe drept a observat Candrea (pentru Puşcariu 277; REW 1637 şi DAR, din lat. capĭtium al cărui rezultat *căpeţ s-a format probabil cu suf. -ea); căpetenie, s.f. (căpetenie, şef), de la capete, cu suf. abstract -enie; căpui (var. încăpui) vb. (a pune stăpînire, a captura; a dota, a aproviziona; a împărţi pomana numită cap sau căpeţel), cuvînt pe care DAR; Puşcariu, Dacor., I, 595 şi Scriban îl derivă de la mag. kapni „a căpăta, a obţine”, dar care nu pare posibil a fi separat de cap, cel puţin cu ultimul său sens; este totuşi probabil să se fi produs o contaminare între cele două cuvinte, singura care ar explica celelalte accepţii din rom. De aceeaşi provenienţă trebuie să fie căpuşe, s.f. (mugure, mai ales de viţă de vie; păduche al oilor, Melophagus ovinus; ricin, Ricinus communis), mr., megl. căpuşă, prin intermediul suf. dim. -, f. -uşe (ca mănuşe, picioruş, etc.). Der. propusă de Puşcariu, Dacor., I, 594, a fost acceptată de REW 1658 şi DAR; cf. Rosetti, I, 113. Semantismul nu pare că reprezintă vreo dificultate ; cf. sp. capullo, pe care A. Castro, RFE, 1918, 34, îl derivă de la caput şi care are acelaşi sens. Celelalte explicaţii sînt mai puţin convingătoare (din bg., după Pascu, II, 184; de la *cap, postverbal de la capēre, su sensul de „(lucru) care se şterpeleşte”, după Giuglea, Contributions). Alb. këpušë („căpuşă” şi „fragă”), bg. kapuš, sb. kapuša trebuieprovină din rom. (cf. Capidan, Raporturile, 204; pentru relaţiile cu alb., Philippide, II, 703 şi Capidan, Meglonoromînii, 59). Der. căpuşi (var. încăpuşa), vb. (a înmuguri); căpuşnic, s.m. (frăguţă, Cirsium oleraceum); căpşună, s.f. (fruct, Fragaria elatior, Fragaria collina). Der. acestui ultim cuvînt nu lasă nici o îndoială (cf. alb. şi mr. căpuşă „căpuşă” şi „fragă”); pentru suf. Puşcariu, Dacor., I, 593, propune -ună, care nu este curent în rom (cf. REW 1668). Probabil trebuie plecat de la *căpuşun, cu suf. -un, cf. gărgăun, şi cu sing. refăcut pe baza pl. Der. căpşunică, s.f. (frăguţă; specie de plantă); căpşuniu, adj. (culoarea căpşunii). Capsoman, s.m. (prost, nătîng), pare a fi un der. expresiv de la cap, cu suf. -man, ca gogoman, hoţoman etc. Der. nu este clară; poate fi vorba de o contaminare cu ngr. ϰαφο- „sărac” sau mai curînd de un infix expresiv ca in cotoşman.
(Dicţionarul etimologic român)

cap (-uri), s.n. – Promontoriu. Fr. cap.
(Dicţionarul etimologic român)

CAP2 s. n. parte a unui magnetofon sau casetofon în contact direct cu banda, servind la înregistrarea, redarea sau ştergerea impulsurilor electromagnetice. (după engl. head)
(Marele dicţionar de neologisme)

CAP1 s. n. 1. promontoriu. 2. direcţie de deplasare a unei (aero)nave. (< fr. cap)
(Marele dicţionar de neologisme)

capul răutăţilor expr. instigator al unor fapte reprobabile. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

cap s.n. sg. (în fotbal) lovirea mingii cu capul. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

cap de linie expr. (deţ.) sfârşitul perioadei de detenţie; data eliberării din penitenciar. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

cap de bostan expr. (peior.) om prostănac / nătărău. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

cap-coadă expr. de la început până la sfârşit. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

a avea băşini / muci în cap expr. (adol., vulg.) 1. a avea idei ciudate / extravagante. 2. a fi extrem de încrezut. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

a avea bube-n cap expr. 1. (intl.) a avea antecedente penale. 2. a avea un trecut dubios (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

a avea gărgăuni la cap expr. a avea idei ciudate / extravagante (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

căzut în cap expr. prost, tembel. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

a-i cânta sticleţii în cap expr. 1. a avea idei bizare. 2. a fi nebun. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

a avea scaun la cap expr. a fi înţelept (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

a avea sticleţi la cap expr. 1. a avea idei ciudate / extravagante. 2. a fi nebun. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

cap (conducător) s. m., pl. capi
(Dicţionar ortografic al limbii române)

cápul-şárpelui (bot.) s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

cap (parte a corpului, individ, extremitate, vârf, măciulie, căpătâi, început, sfârşit, motiv, capitol) s. n., pl. (şi „capital”) cápete
(Dicţionar ortografic al limbii române)

cap-de-mórt (zool.) s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

Cápul-Baláurului (astron.) s. pr. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

cap-de-cocóş (bot.) s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

Cápul-lui-Adám (zool.) s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

cápul-aríciului (bot.) s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

cap (geogr.) s. n., pl. cápuri
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
CAP s. 1. (ANAT.) (pop., fam. şi depr.) căpăţână, devlă, scăfârlie, (reg.) boacă, (fig. şi depr.) bostan, dovleac, glavă, tărtăcuţă, tigvă, (arg.) moacă, tabacheră. (~ al omului.) 2. v. avers. 3. v. persoană. 4. cap încoronat v. rege. 5. (ENTOM.) cap-de-mort (Acherontia atropos) = strigă, fluture-cap-de-mort, (reg.) strigoiaş, buha-ciumei, capul-lui-Adam, fluturul-morţii, suflet-de-strigoi, sufletul-morţilor. 6. v. comandant. 7. v. corifeu. 8. v. frunte. 9. frunte, început. (~ul coloanei.) 10. v. capăt. 11. capăt, căpătâi, extremitate. (La ~ul patului.) 12. v. căpătâi. 13. v. extremitate. 14. v. capăt. 15. v. vârf. 16. v. cioc. 17. (reg.) frunte. (~ la scaunul dulgherului.) 18. v. căpăţână. 19. (TEHN.) cap pierdut v. maselotă.
(Dicţionar de sinonime)

CAPUL-CÉRBULUI s. v. rădaşcă, răgace.
(Dicţionar de sinonime)

CAPUL-CÂINELUI s. v. dediţel.
(Dicţionar de sinonime)

CAP-DE-BÓU s. v. taurul.
(Dicţionar de sinonime)

CAP s. v. articol, bază, cale, capitol, cauză, chip, considerent, cânt, deşteptăciune, esenţă, fel, formă, fundament, gândire, intelect, inteligenţă, înţelegere, judecată, manieră, memorie, metodă, mijloc, minte, mobil, mod, modalitate, motiv, paragraf, posibilitate, pricepere, pricină, prilej, procedare, procedeu, procedură, punct, putinţă, raţiune, sistem, spirit, temei, temelie, viaţă.
(Dicţionar de sinonime)

CAP-DE-COCÓŞ s. v. dulcişor.
(Dicţionar de sinonime)

MOALELE-CÁPULUI s. v. fontanelă, tâmplă.
(Dicţionar de sinonime)

SUDOAREA-CÁPULUI s. v. osul-iepurelui.
(Dicţionar de sinonime)

CAPUL-LUI-ADÁM s. v. cap-de-mort, fluture-cap-de-mort, strigă.
(Dicţionar de sinonime)

CAPUL-ARÍCIULUI s. v. buzdugan.
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
Cap ≠ coadă, codaş
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: ca cap capu

Cuvinte se termină cu literele: ul pul apul