carat dex - definiţie, sinonime, conjugare
CĂRÁ, car, vb. I. 1. Tranz. A duce ceva dintr-un loc în altul; a transporta (în cantităţi mari). ♢ Expr. A căra apa cu ciurul = a munci în gol, a se agita fără rezultat. A căra cuiva (la) pumni (sau palme, gârbace etc.) = a da cuiva multe lovituri cu pumnul (sau cu palma, cu biciul etc.), a bate zdravăn pe cineva. A-l căra (pe cineva) păcatele = a se lăsa dus, târât oarecum fără voie. 2. Refl. (Rar) A se duce dintr-un loc în altul. ♦ (Fam.) A pleca repede (şi pe furiş) de undeva; a se cărăbăni. – Lat. *carrare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CĂRÁT s.n. 1. Acţiunea de a (se) căra; transport de materiale (în cantitate mare). 2. Timpul când se cară fânul sau recolta. – V. căra.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CARÁT, carate, s.n. 1. Indice pentru conţinutul relativ în aur al aliajelor acestuia, egal cu a 24-a parte din masa totală. 2. Unitate de măsură a greutăţii pietrelor preţioase, egală cu 0,2 grame. [Var.: carátă s.f.] – Din fr. carat.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A CĂRÁ car tranz. (obiecte sau fiinţe) A duce dintr-un loc în altul. ♢ ~ apă cu ciurul a munci fără nici un rost. /<lat. carrare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE CĂRÁ mă car intranz. pop. A pleca de undeva (repede şi pe furiş); a se cărăbăni. /<lat. carrare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

CĂRÁT n. 1) v. A CĂRA şi A SE CĂRA. 2) rar Timpul când se cară recolta. /v. a (se) căra
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

CARÁT ~e n. 1) Cantitate de aur curat conţinută într-un aliaj egală cu a 24-a parte din masa totală. Aur de 18 ~e. 2) Unitate de măsură pentru masa pietrelor preţioase, egală cu 0,2 g. /<fr. carat
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

cărá (cár, át), vb. – 1. A duce, a transporta cu carul sau cu căruţa. – 2. A transporta, a duce. – 3. A da lovituri, pumni. – 4. A lua cu sine, a duce, a tîrî. – 5. (Refl.) A se cărăbăni. – 6. (Arg.) A se face nevăzut, a chiuli. În general, este considerat der. de la un lat. *carrāre, de la carrus (Puşcariu 285; Candrea-Dens., 255; REW 1721; DAR); însă formaţia lat. nu pare normală. Ar fi de aşteptat forma *carriare, ca în calabr. carriare, napol. carreare, fr. charrier, sp. (acarrear). Este posibil să se fi produs o contaminare cu lat. chalāre „a coborî”, de unde it. calare, sp. calar (REW 1487); acest ultim cuvînt ar explica mai bine sensul 3 din rom. Cf. totuşi v. sard. carrare „a căra” (Atzori 90). La sensul 6 se poate să fi intervenit o contaminare cu ţig. kere „a casa”, cf. cărel. Der. cărat, s.n. (acţiunea de a căra, transport); cărător, s.m. (hamal); cărător, s.n. (coş, coşarcă); cărătură, s.f. (cărat); cărel, interj. (valea!, întinde-o!), probabil datorită contaminării cu ţig. kere „a casa” (Graur 134); cărăuş, s.m. (persoană care cară, transportator; cea de a doua stea din Ursa Mare), cu duf. -; cărăuşesc, adj. (propriu cărăuşilor); cărăuşi, vb. (a căra, a transporta cu carul; a face cărăuşit); cărăuşit, s.n. (cărat). Din rom. provine bg. karam „a conduce” (Capidan, Raporturile, 205).
(Dicţionarul etimologic român)

CARÁT s.n. 1. Unitate de măsură a proporţiei de aur în aliaje, egală cu a 24-a parte din masa totală a aliajului. 2. Unitate de greutate pentru pietrele preţioase, egală cu 0,2053 g. 3. Fiecare din cele 24 de cote în care era divizată proprietatea unei nave, începând cu dreptul roman. ♦ Cotă de participare la o societate comercială. [Pl. -te. / < fr. carat, it. carato, cf. ar. qîrât – a douăzeci şi patra parte].
(Dicţionar de neologisme)

CARÁT s. n. 1. indice al proporţiei de aur în aliaje, a 24-a parte din masa totală. 2. unitate de măsură pentru masa pietrelor preţioase, egală cu 0,2 g. 3. (fig.) grad, intensitate. (< fr. carat, lat. carratus)
(Marele dicţionar de neologisme)

cărá vb., ind. prez. 1 sg. car, 3 sg. şi pl. cáră; conj. prez. 3 sg. şi pl. cáre
(Dicţionar ortografic al limbii române)

cărát s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

carát (unitate de măsură, cotă de participare) s. n., pl. caráte
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
CĂRÁ vb. 1. a duce, a purta, a transporta, (reg.) a cărăbăni, (înv.) a podvodări, a transportarisi. (Doi sanitari ~ bolnavul.) 2. v. pleca. 3. v. fugi.
(Dicţionar de sinonime)

CAR DE ASÁLT s. v. tanc.
(Dicţionar de sinonime)

CĂRÁT s. cărare, ducere, dus, purtare, transport, transportare. (~ul cuiva în spate.)
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: ca car cara

Cuvinte se termină cu literele: at rat arat