cască dex - definiţie, sinonime, conjugare
CÁSCĂ, căşti, s.f. 1. Acoperământ pentru cap, făcut din metal, din piele sau din cauciuc şi folosit de militari, de unii sportivi şi de unii muncitori pentru protecţia capului. ♦ Dispozitiv metalic în atelierele de coafat, în forma unei căciuli, folosit la uscatul părului. 2. Dispozitiv alcătuit din unul sau din două receptoare fixate pe urechi, care serveşte la ascultarea transmisiunilor radiofonice, telefonice etc. – Din fr. casque.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CĂSCÁ, casc, vb. I. 1. Tranz. A deschide gura pentru a vorbi, pentru a striga, pentru a mânca etc. ♢ Expr. A căsca gura = a privi cu interes, cu mirare sau curiozitate naivă; p. ext. a umbla fără nici o treabă, a pierde vremea. A căsca ochii = a deschide ochii tare, mai ales de mirare; a se holba, a se zgâi; p. ext. a băga de seamă, a fi atent. ♢ Compus; cască-gură s.m. = gură-cască. 2. Intranz. A deschide gura mare printr-o mişcare de inspirare adâncă, urmată de o expiraţie prelungită, trădând oboseală, plictiseală şi mai ales somn. 3. Refl. (Despre obiecte) A se deschide (puţin); a se crăpa. – Lat. *cascare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CÁSCĂ căşti f. 1) Acoperământ de protecţie pentru cap, purtat de unele persoane (militari, pompieri, sportivi, mineri etc.). 2) Aparat electric în formă de căciulă, care serveşte la uscarea părului. 3) Receptor electroacustic, compus din una sau două capsule telefonice, care se pun la ureche pentru a asculta unele transmisiuni radiofonice. [G.-D. căştii] /<fr. casque
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A CĂSCÁ casc 1. tranz. (gura) A desface despreunând buzele şi fălcile (pentru a mânca, a vorbi etc.); a deschide. ♢ ~ gura (la ceva sau la cineva) a) a privi cu curiozitate sau mirare naivă la ceva sau la cineva; b) a umbla fără nici o treabă (uitându-se în toate părţile). ~ ochii a) a face ochi mari (de mirare, de spaimă etc.); a se holba; b) a băga de seamă; a fi atent. Cască-gură (sau gură-cască) calificativ atribuit unei persoane care umblă fără nici un rost. 2. intranz. A deschide larg gura printr-o mişcare reflexă, inspirând adânc şi expirând prelung (din cauza somnului, oboselii etc.). /<lat. cascare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE CĂSCÁ se cáscă intranz. (despre obiecte) A forma crăpături, lăsând să se vadă în interior. /<lat. cascare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

cáscă (cắşti), s.f. – Acoperămînt din metal pentru protecţia capului. Fr. casque. – Der. caschetă, s.f., din fr. casquette.
(Dicţionarul etimologic român)

căscá (cásc, căscát), vb. – 1. A deschide gura. – 2. A deschide mult (gura, ochii etc.). – 3. A deschide gura mare, trădînd oboseală, plictiseală, somn. – Mr. cascu, (hascu), megl. casc, (hasc). Lat. *cascare, din gr. χάσϰω (Candrea, Rom., XXXI, 304; Meyer, Alb. St., IV, 123; Puşcariu 306; Candrea-Dens., 282; REW 1733; DAR); cf. sard. kaskare (Wagner 111), it. cascaggine. Este cuvînt general folosit (ALR, I, 86 şi II, 23). Var. din mr. şi megl. provine direct din ngr. – Der. căscări, vb. (rar, a căsca 3); căscat, adj. (deschis, răscrăcănat; căscat, holbat); căscat, s.n. (faptul de a căsca); căscătură, s.f. (căscat); cascotă (var. caşcotă), s.f. (se spune atunci cînd nu există nimic de mîncare), formaţie umoristică, alcătuită cu ajutorul unui suf. care pare ngr.; căscăund, adj. (căscat, tont), formaţie curioasă, fără îndoială în loc de *căscăun, cu un suf. expresiv ca în bărzăun, gărgăun, şi care se consideră nejustificat der. de la un lat. *cascabundus (Candrea, Rom., XXXI, 305; Tiktin; Puşcariu 307; Candrea-Dens., 283; REW 1732; Rosetti, I, 164).
(Dicţionarul etimologic român)

CÁSCĂ s.f. 1. Acoperământ de cap din oţel, mai rar din piele etc., căptuşit pe dinăuntru, pe care îl poartă militarii în luptă pentru a le apăra capul. ♦ Acoperământ de cap folosit de sportivi (automobilişti, motociclişti etc.) sau de muncitori (mineri, sondori etc.) pentru protejarea capului în timpul competiţiilor sau al lucrului. 2. Dispozitiv metalic în formă de căciulă, servind la uscatul părului. 3. Dispozitiv compus din unul sau două receptoare mici care se pot aşeza la urechi cu ajutorul unui suport, folosit la ascultarea unor transmisiuni radiofonice etc. [Pl. căşti. / < fr. casque, cf. sp. casco].
(Dicţionar de neologisme)

CÁSCĂ s. f. 1. acoperământ de cap din metal uşor, dar rezistent, pe care îl poartă militarii în luptă, unii sportivi sau muncitorii, scafandrii şi cosmonauţii pentru protejarea capului. ♦ ~ăşti albastre = trupe ONU aflate în zone de conflict. ♢ acoperământ de cap din cauciuc, la înotări pentru a nu-şi uda părul. 2. dispozitiv metalic în formă de căciulă, servind la uscatul părului. 3. dispozitiv din unu sau două receptoare fixate pe urechi pentru ascultarea transmisiunilor radiofonice sau telefonice. (< fr. casque)
(Marele dicţionar de neologisme)

cască, căşti s.f. (peior.) om naiv / credul. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

cáscă-gúră s. m.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

cáscă s. f., g.-d. art. căştii; pl. căşti
(Dicţionar ortografic al limbii române)

gúră-cáscă (epitet) s. m. şi f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

căscá vb., ind. prez. 1 sg. casc, 2 sg. caşti, 3 sg. şi pl. cáscă; conj. prez. 3 sg. şi pl. cáşte
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
CASCĂ-GÚRĂ s. gură-cască, gură-căscată, (pop.) căscăund. (E un ~.)
(Dicţionar de sinonime)

CĂSCÁ vb. 1. v. deschide. 2. v. holba. 3. v. întredeschide. 4. a se adânci, a se deschide, (rar) a se scobi. (În faţa noastră se ~ o peşteră.)
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: ca cas casc

Cuvinte se termină cu literele: ca sca asca