catar dex - definiţie, sinonime, conjugare
CATÁRI s.m. pl. Adepţi ai unei secte creştine din Europa apuseană în sec. XI-XIV, înrudite cu bogomilismul, care respingeau ierarhia catolică şi considerau proprietatea privată ca un păcat. – Din fr. cathare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CATẤR, catâri, s.m. Animal domestic, hibrid rezultat din împerecherea măgarului cu iapa sau a armăsarului cu măgăriţa (Equus mullus). ♦ Fig. Om încăpăţânat. – Din tc. katır.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CATÁR, cataruri, s.n. Inflamaţie acută sau cronică a mucoasei unui organ, adesea însoţită de secreţie abundentă. – Din fr. catarrhe, lat. catarrhus.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CĂŢĂRÁ, cáţăr, vb. I. Refl. A se sui, agăţându-se pe un loc înalt (şi abrupt); a aburca. ♦ (Despre plante) A se prinde, a se fixa (cu cârcei) de ramuri, de ziduri etc. [Var.: (reg.) acăţărá vb. I] – Cf. a c ă ţ a.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CATÂR ~i m. 1) Animal domestic, rezultat din încrucişarea măgarului cu iapa, folosit ca animal de tracţiune. 2) fig. Om încăpăţânat. /<turc. katir
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

CATÁR ~uri n. Inflamaţie a mucoasei unui organ, însoţită de secreţie abundentă. ~ nazal. /<fr. catarrhe, lat. catarrhus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE CĂŢĂRÁ mă cáţăr intranz. 1) (despre fiinţe) A se sui cu greu, prinzându-se. 2) (despre plante) A se ridica, agăţându-se (de ziduri, de ramuri etc.); a se urca; a se sui. /v. a se agăţa
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

catîr (-ri), s.m. – Mul. Cuman. chater (cf. Kuun 127) sau tc. katir (Roesler 595; Şeineanu, II, 94; Lokotsch 1131); cf. ngr. γάδαρος sau γαίδαρος, bg. katăr. – Der. catîrcă, s.f. (femela catîrului); catîrgiu, s.m. (cărăuş), din tc. katerci.
(Dicţionarul etimologic român)

catîr (-ri), s.m. – Papuc. Bg. katări „saboţi”. Pare cuvînt identic cu cel anterior. Cf. calacatîri).
(Dicţionarul etimologic român)

căţărá (cáţăr, căţărát), vb. – 1. A se sui, agăţîndu-se, pe un loc înalt. – 2. A (se) cocoţa. – Var. acăţăra. Origine necunoscută. Schuchardt, ZRPh., XXVIII, 41 şi DAR consideră contaminare a lui acăţa cu bg. katerjă se „a se căţăra”. Capidan, Dacor., VII, 129, sugerează alb. katsaroj; cf. şi bg. kacvam „a se cocoţa”, katerica „veveriţă”, şi ngr. ϰαντζαρώνω „a se căţăra”. Este posibil ca asemănarea să se datoreze unei intenţii expresive comune. Var. prezintă o contaminare evidentă cu acăţa. – Der. (a)căţător, adj. (care se caţără); căţărătoare, s.f. (ciocănitoare, Picus major).
(Dicţionarul etimologic român)

CATÁR s.n. Inflamaţie a mucoasei unui organ (în special a mucoasei nazale), însoţită de secreţie. [Pl. -ruri, -re. / < fr. catarrhe, cf. gr. katarrhos – scurgere].
(Dicţionar de neologisme)

CATÁRI s. m. pl. adepţi ai unei secte maniheiste din evul mediu (în sud-vestul Franţei), care respingea sfintele taine ale bisericii şi nega purgatoriul şi posibilitatea mântuirii. (< fr. cathares)
(Marele dicţionar de neologisme)

CATÁR s. n. inflamaţie a mucoasei unui organ (mucoasa nazală), însoţită de secreţie. (< fr. catarrhe, lat. catarrhus, gr. katarrhos)
(Marele dicţionar de neologisme)

catár1 (referitor la o sectă) adj.m., s.m., pl. catári; adj.f., s.f. catáră, pl. catáre
(Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a)

catár2 (simptom) s.n., pl. catáruri
(Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a)

catári s. m. pl.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

catâr s. m., pl. catâri
(Dicţionar ortografic al limbii române)

catár s. n., pl. catáruri
(Dicţionar ortografic al limbii române)

căţărá vb., ind. prez. 1 sg. cáţăr, 2 sg. cáţări, 3 sg. şi pl. cáţără; conj. prez. 3 sg. şi pl. cáţăre
(Dicţionar ortografic al limbii române)

căţărá s.f. (reg.) veveriţă, caţobâră, coţoligă.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)

caţár, caţári, s.m. (reg.) insectă care strică lăstarul la vii.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)



Sinonime:
CATÂR s. (ZOOL.; Equus mullus) (înv. şi reg.) mâşcoi, (latinism înv.) mul.
(Dicţionar de sinonime)

CATÁR s. v. guturai.
(Dicţionar de sinonime)

CĂŢĂRÁ vb. a se cocoţa, a se ridica, a se sui, a se urca, (pop. şi fam.) a se zgăibăra, (pop.) a se aburca, a se ţuţuia, (reg.) a se burica, a se cucuia, a se găibăra, a se popoţa, (prin Transilv.) a se pupuia, (prin Olt.) a se suliga. (S-a ~ în copac.)
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: ca cat cata

Cuvinte se termină cu literele: ar tar atar