CÁUZĂ, cauze, s.f. 1. Fenomen sau complex de fenomene care precedă şi, în condiţii determinate, provoacă apariţia altui fenomen, denumit efect, căruia îi serveşte ca punct de plecare; motiv. 2. Problemă socială care interesează o colectivitate largă de oameni şi pentru a cărei apărare şi punere în valoare se duce o luptă susţinută. Cauza păcii. ♢ Expr. În cunoştinţă de cauză = cunoscând bine chestiunile despre care este vorba. A face cauză comună (cu cineva) = a-şi uni interesele (cu ale altuia). ♦ Motiv, raţiune. 3. (Jur.) Proces, pricină. ♦ Expr. A avea câştig de cauză = a i se da cuiva dreptate (într-o dispută etc.; a câştiga, a învinge. A da (cuiva) câştig de cauză = (despre un organ de jurisdicţie) a se pronunţa în favoarea uneia dintre părţile aflate în proces. (A fi) în cauză = (a fi) interesat, implicat într-o chestiune. A pleda cauza cuiva = a apăra interesele cuiva. [Pr.: ca-u-] – Din lat. causa, fr. cause.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
CAUZÁ, cauzez, vb. I. Tranz. A fi cauza unei întâmplări; a pricinui, a produce, [Pr.: ca-u-] – Din fr. causer, it. causare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
CÁUZ//Ă ~e f. 1) Fenomen care provoacă sau determină apariţia efectului; motiv; temei; pricină. ~ principală. ~ obiectivă. 2) jur. Acţiune pentru care cineva apare în faţa judecăţii; proces. ♢ A avea câştig de ~ a câştiga un proces judiciar. A (nu) fi în ~ a (nu) fi implicat într-o acţiune. 3) Problemă socială, de mare importanţă, care preocupă o colectivitate de oameni şi pentru a cărei apărare se duce o luptă. ~a păcii. [G.-D. cauzei; Sil. ca-u-] /<lat. causa, fr. cause
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A CAUZ//Á ~éz tranz. A face să se producă; a provoca; a pricinui; a aduce; a produce. [Sil. ca-u-] /<fr. causer
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
cáuză (cáuze), s.f. – 1. Motiv. – 2. Proces, pricină. Lat. causa (sec. XIX). – Der. cauza, vb. (a pricinui, a produce), din lat. causare; cauzal, adj., din lat. causalis; căuzaş, s.m. (partizan, revoluţionar), cuvinte folosite mai ales în 1848; cauzativ, adj., din lat. causativus.
(Dicţionarul etimologic român)
CÁUZĂ s.f. 1. Ceea ce determină, provoacă apariţia unui fenomen, a unei întâmplări; fenomen care provoacă în anumite condiţii apariţia altui fenomen. 2. Problemă socială de mare importanţă, care preocupă o colectivitate largă de oameni şi pentru a cărei apărare şi punere în valoare se duce o luptă susţinută. ♢ În cunoştinţă de cauză = cunoscând bine problema despre care este vorba. ♦ Motiv, raţiune. 3. (Jur.) Pricină, proces. ♢ A avea câştig de cauză = a câştiga. [Pron. ca-u-. / < lat., it. causa, cf. fr. cause].
(Dicţionar de neologisme)
CAUZÁ vb. I. tr. A fi cauza unui fenomen, a unei întâmplări etc.; a pricinui, a produce. [Pron. ca-u-. / < it. causare].
(Dicţionar de neologisme)
CÁUZĂ s. f. 1. ceea ce determină apariţia unui fenomen, a unei întâmplări; fenomen care provoacă, în anumite condiţii, apariţia altui fenomen. 2. problemă socială de mare importanţă, care preocupă o colectivitate largă de oameni. o în cunoştinţă de ~ = cunoscând bine problema despre care este vorba; a face ~ comună = a lupta împreună (cu alţii) pentru aceeaşi cauză. ♢ motiv, raţiune. 3. (jur.) pricină, proces. o a avea câştig de ~ = a câştiga. (< lat., it. causa, după fr. cause)
(Marele dicţionar de neologisme)
CAUZÁ vb. tr. a pricinui, a produce, a determina. (< fr. causer, lat. causari)
(Marele dicţionar de neologisme)
cáuză s. f. (sil. ca-u-), g.-d. art. cáuzei; pl. cáuze
(Dicţionar ortografic al limbii române)
cauzá vb. (sil. ca-u-), ind. prez. 1 sg. cauzéz, 3 sg. şi pl. cauzeáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
CÁUZĂ s. 1. considerent, mobil, motiv, pricină, prilej, raţiune, temei, (înv. şi pop.), cuvânt, (pop.) noimă, price, (înv.) cap, obiect, povod, rezon, (fig.) izvor, sămânţă. (~ care explică producerea unui fenomen.) 2. obârşie, origine, (fig.) izvor, mamă. (~ tuturor succeselor e ...) 3. obiectiv, scop, ţel, ţintă, (înv.) pricină. (Luptă pentru nobila ~ a independenţei.) 4. v. proces.
(Dicţionar de sinonime)
CAUZÁ vb. 1. v. provoca. 2. v. stârni. 3. v. aduce.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
Cauză ≠ efect
(Dicţionar de antonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
CAUZÁ, cauzez, vb. I. Tranz. A fi cauza unei întâmplări; a pricinui, a produce, [Pr.: ca-u-] – Din fr. causer, it. causare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A CAUZ//Á ~éz tranz. A face să se producă; a provoca; a pricinui; a aduce; a produce. [Sil. ca-u-] /<fr. causer
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
cáuză (cáuze), s.f. – 1. Motiv. – 2. Proces, pricină. Lat. causa (sec. XIX). – Der. cauza, vb. (a pricinui, a produce), din lat. causare; cauzal, adj., din lat. causalis; căuzaş, s.m. (partizan, revoluţionar), cuvinte folosite mai ales în 1848; cauzativ, adj., din lat. causativus.
(Dicţionarul etimologic român)
CÁUZĂ s.f. 1. Ceea ce determină, provoacă apariţia unui fenomen, a unei întâmplări; fenomen care provoacă în anumite condiţii apariţia altui fenomen. 2. Problemă socială de mare importanţă, care preocupă o colectivitate largă de oameni şi pentru a cărei apărare şi punere în valoare se duce o luptă susţinută. ♢ În cunoştinţă de cauză = cunoscând bine problema despre care este vorba. ♦ Motiv, raţiune. 3. (Jur.) Pricină, proces. ♢ A avea câştig de cauză = a câştiga. [Pron. ca-u-. / < lat., it. causa, cf. fr. cause].
(Dicţionar de neologisme)
CAUZÁ vb. I. tr. A fi cauza unui fenomen, a unei întâmplări etc.; a pricinui, a produce. [Pron. ca-u-. / < it. causare].
(Dicţionar de neologisme)
CÁUZĂ s. f. 1. ceea ce determină apariţia unui fenomen, a unei întâmplări; fenomen care provoacă, în anumite condiţii, apariţia altui fenomen. 2. problemă socială de mare importanţă, care preocupă o colectivitate largă de oameni. o în cunoştinţă de ~ = cunoscând bine problema despre care este vorba; a face ~ comună = a lupta împreună (cu alţii) pentru aceeaşi cauză. ♢ motiv, raţiune. 3. (jur.) pricină, proces. o a avea câştig de ~ = a câştiga. (< lat., it. causa, după fr. cause)
(Marele dicţionar de neologisme)
CAUZÁ vb. tr. a pricinui, a produce, a determina. (< fr. causer, lat. causari)
(Marele dicţionar de neologisme)
cáuză s. f. (sil. ca-u-), g.-d. art. cáuzei; pl. cáuze
(Dicţionar ortografic al limbii române)
cauzá vb. (sil. ca-u-), ind. prez. 1 sg. cauzéz, 3 sg. şi pl. cauzeáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
CÁUZĂ s. 1. considerent, mobil, motiv, pricină, prilej, raţiune, temei, (înv. şi pop.), cuvânt, (pop.) noimă, price, (înv.) cap, obiect, povod, rezon, (fig.) izvor, sămânţă. (~ care explică producerea unui fenomen.) 2. obârşie, origine, (fig.) izvor, mamă. (~ tuturor succeselor e ...) 3. obiectiv, scop, ţel, ţintă, (înv.) pricină. (Luptă pentru nobila ~ a independenţei.) 4. v. proces.
(Dicţionar de sinonime)
CAUZÁ vb. 1. v. provoca. 2. v. stârni. 3. v. aduce.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
Cauză ≠ efect
(Dicţionar de antonime)