cazul dex - definiţie, sinonime, conjugare

cazul

[Sinonime]
CAZ, cazuri, s.n. 1. Împrejurare, circumstanţă, situaţie. ♢ Caz de conştiinţă = Împrejurare în care cineva ezită între sentimentul datoriei şi un interes propriu. ♢ Expr. A admite cazul că... = a presupune că... A face caz de ceva = a acorda prea multă importanţă unui lucru. A face caz de cineva = a scoate în evidenţă în mod exagerat meritele cuiva. 2. Întâmplare, eveniment; accident. Un caz banal. 3. (Urmat de determinări) Îmbolnăvire, boală. Două cazuri de scarlatină. 4. (Gram.) Categorie specifică numelui, prin care se exprimă raporturile logice dintre nume şi diverse părţi ale propoziţiei; fiecare dintre formele flexionare prin care se exprimă diferitele funcţiuni sintactice ale substantivului, adjectivului, articolului, pronumelui şi numeralului. – Din lat. casus, fr. cas.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CAZ1 ~uri n. 1) Stare de lucruri; realitate concretă; situaţie. ♢ ~ de conştiinţă situaţie în care cineva şovăie între sentimentul datoriei şi un interes propriu. A admite ~ul că... a presupune că... 2) Lucru petrecut în mod incidental; situaţie neaşteptată; întâmplare; accident. ♢ ~ de forţă majoră situaţie în care cineva este nevoit să acţioneze altfel de cum ar vrea. A face ~ de ceva a acorda prea multă importanţă unui lucru. 3) (urmat, de obicei, de determinări introduse prin prepoziţia de) Fenomen imprevizibil în evoluţia unei boli; accident; îmbolnăvire; boală. 4) Acţiune definită prin lege penală. ~ grav. /<lat. casus, fr. cas
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

CAZ2 ~uri n. gram. 1) Categorie gramaticală a numelui care exprimă raporturile logice dintre nume şi părţi ale propoziţiei, indicând funcţiile sintactice ale acestuia. 2) Formă concretă a numelui care corespunde unei funcţii sintactice determinate în propoziţie. /<lat. casus, fr. cas
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

caz (cázuri), s.n. – Împrejurare, circumstanţă, situaţie. It. caso. – Der. (din fr.) cazual, adj.; cazualitate, s.f.; cazuist, s.m.; cazuistic, adj.
(Dicţionarul etimologic român)

CAZ s.n. I. 1. Împrejurare, situaţie, circumstanţă. ♢ Caz de conştiinţă = împrejurare în care cineva este silit să procedeze altfel decât îi dictează conştiinţa. ♢ A face caz de ceva = a considera (exagerând) ceva foarte important; a comenta prea mult; a face caz de cineva = a exagera calităţile, meritele cuiva, a preţui exagerat de mult pe cineva. 2. Întâmplare, eveniment, accident (petrecut pe neprevăzute). 3. (Cu determinări) Îmbolnăvire, boală care necesită îngrijiri speciale etc. II. Fiecare dintre formele prin care se exprimă diferitele funcţii sintactice ale substantivului, adjectivului, articolului, pronumelui şi numeralului. [< lat. casus, cf. fr. cas, it. caso].
(Dicţionar de neologisme)

CAZ s. n. I. 1. împrejurare, situaţie, circumstanţă. o ~ de conştiinţă = împrejurare în care cineva este silit să procedeze altfel decât îi dictează conştiinţa. o a face ~ de ceva = a considera ceva (exagerând) foarte important; a face ~ de cineva = a exagera calităţile, meritele cuiva. 2. întâmplare, eveniment, accident (petrecut pe neprevăzute). 3. (med.) individ care reprezintă o situaţie exemplară. II. fiecare dintre formele flexionare prin care se exprimă diferitele funcţii sintactice ale substantivului, adjectivului, articolului, pronumelui şi numeralului. (< lat. casus, fr. cas)
(Marele dicţionar de neologisme)

caz s. n., pl. cázuri
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
CAZ s. 1. v. situaţie. 2. v. întâmplare. 3. v. îmbolnăvire. 4. (GRAM.) (înv.) cădere. (E la ~ul acuzativ.)
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: ca caz cazu

Cuvinte se termină cu literele: ul zul azul