ceapcân dex - definiţie, sinonime, conjugare

ceapcân

CEAPCẤN, ceapcâni, s.m. (Reg.; adesea adjectival) Om rău, şiret, rafinat. – Din tc. çapkın.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CEAPCÂN ~ă (~i, ~e) şi substantival pop. rar Care vădeşte viclenie; viclean. Cal ~. /<turc. çapkin
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ceapcîn (-nă), adj. – 1. (Înv.) (Cal) care aleargă, de curse. – 2. Rău, ticălos. – Mr. ciapcîn. Tc. çapkin (Cihac, II, 559; Şeineanu, II, 123; Lokotsch 394; Ronzevalle 72); cf. bg. čapkănin. – Der. ceapcînlîc, s.f. (şiretenie, răutate), din tc. çapkinlik.
(Dicţionarul etimologic român)

ceápcân s. m., pl. ceápcâni
(Dicţionar ortografic al limbii române)


Cuvinte care încep cu literele: ce cea ceap ceapc ceapca

Cuvinte se termină cu literele: an can pcan apcan eapcan