CEÁRĂ s.f. 1. Produs natural (de origine animală, vegetală sau minerală) sau sintetic, plastic, insolubil în apă, care se înmoaie şi se topeşte la temperaturi destul de joase şi care are numeroase utilizări în industria farmaceutică, electronică, a hârtiei, cosmetică etc. ♢ Ceară de albine = ceară de culoare gălbuie, cu miros plăcut, caracteristic, produsă de albine, care se recoltează prin topirea fagurilor. Ceară de balenă = spermanţet, ulei de caşalot. Ceară de parchet = amestec de ceară sintetică cu parafină, cerezină, ceară vegetală şi cu alte substanţe, care formează pe parchet o peliculă lucioasă, protectoare. Ceară roşie = amestec de colofoniu, şelac, ulei de terebentină şi culori minerale, care, datorită proprietăţilor lui plastice la încălzire, este folosit la sigilarea scrisorilor, pachetelor, la închiderea ermetică a flacoanelor etc. Ceară montană = ceară minerală obţinută din cărbunii bruni prin extracţie cu solvenţi. Ceară vegetală = strat care acoperă suprafaţa plantelor, mai ales a fructelor. 2. (Geol.; în sintagma) Ceară de pământ = ozocherită. 3. (Fiziol.) Cerumen. – Lat. cera.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
CÉRE, cer, vb. III. Tranz. 1. A se adresa cuiva pentru a obţine ceva, pentru a-l convinge să-ţi îndeplinească o dorinţă. ♢ Expr. A cere voie să... = a stărui (pe lângă cineva), a ruga (pe cineva) pentru a obţine permisiunea să... 2. A face unei fete propuneri de căsătorie; a peţi. 3. A cerşi. 4. A pretinde ceva în baza unui drept; a reclama, a revendica. ♢ Expr. A cere (cuiva) socoteală (sau cont, înv., seamă) = a pretinde de la cineva lămuriri, satisfacţie etc. (în urma unei jigniri, a unei fapte reprobabile etc.); a trage la răspundere (pe cineva). ♦ A pretinde. 5. A impune; a face să fie necesar. 6. A dori, a pofti; a voi. ♦ Refl. A avea căutare, a fi solicitat. – Lat. quaerere.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
CEÁR//Ă f. 1) Substanţă amorfă, de culoare gălbuie, produsă de albine, care se obţine prin topirea fagurilor. ♢ Galben ca ~a foarte palid. 2) Substanţă solidă de diferite origini (animală, vegetală, minerală sau sintetică) folosită în industria farmaceutică, electronică, cosmetică etc. Lumânare de ~. ♢ ~ de parchet amestec de ceară sintetică şi parafină, folosit la lustruirea parchetului. ~ roşie amestec de colofoniu cu ulei de terebentină, folosit la aplicarea sigiliilor. ~ de pământ ceară minerală; ozocherită. 3) Substanţă ceroasă, care se formează în canalul extern al urechii; cerumen. [G.-D. cerii] /<lat. cera
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A CÉRE cer tranz. 1) A se adresa cuiva pentru a obţine ceva; a-şi manifesta dorinţa de a avea ceva. ~ o carte. ~ un sfat. ~ un ajutor. ♢ ~ mâna (unei fete) a propune căsătorie (unei fete). 2) A pretinde, pornind de la prevederile legii; a revendica; a reclama. ~ un drept. ♢ ~ cuiva socoteală a cere lămuriri de la cineva. 3) A face să fie necesar; a necesita; a reclama; a comporta; a pretinde. Copilul mic cere multă atenţie. /<lat. quaerere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE CÉRE mă cer intranz. pop. A solicita permisiunea. /<lat. quaerere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
ceáră s.f. – 1. Produs natural care se înmoaie şi se topeşte, cu numeroase întrebuinţări. – Ceară roşie, ceară de sigiliu. – 2. Cerumen. – 3. Plantă (Hoya carnosa, Asclepias carnosa). – Mr. ţeară, istr. ţerę. Lat. cēra (Puşcariu 328; Candrea-Dens., 229; REW 1821; DAR); cf. it., prov., cat., sp., port. cera, fr. cire. – Der. ceriu, adj. (gălbui); cerar, s.m. (negustor de ceară; lumînârar); cerărit, s.n. (înv., impozit pe ceară); cerărie, s.f. (magazin de ceară); cerui, vb. (a da cu ceară); ceruială, s.f. (ceruire); ceruitură, s.f. (ceruire). Pentru ceriţică, cf. cerenţel.
(Dicţionarul etimologic român)
cére (cér, cerút), vb. – 1. (Înv.) A căuta. – 2. A avea nevoie. – 3. A solicita, a implora. – 4. A reclama, a pretinde, a revendica. – 5. A indica preţul unei mărfi. – 6. A cerşi, a cere de pomană. – 7. A peţi, a face propuneri de căsătorie. – 8. A chema, a solicita prezenţa. – 9. (Refl.) A se cere, a fi nevoie. – 10. A fi acceptat un articol. – 11. (Refl.) A solicita un permis, a cere autorizaţie. – Mr. ţer, ţireare „a căuta,” megl. ţer. Lat. quaerĕre „a căuta” şi a cere (Puşcariu 337; Candrea-Dens., 317; REW 6923; DAR); cf. it. chiedere (sard. kèrrere), prov., v. fr. querre, sp., port. querer. – Der. cerinţă, s.f. (exigenţă), formaţie literară din sec. XIX. Conjug. perf. simplu cerui şi a part. cerut este modernă şi analogică; pînâ în primii ani ai sec. XIX se folosise, paralel cu formele anterioare conjug. lat. quaesῑvi › cerşii, de unde cerşui, şi quaesῑtum › cerşit, mai tîrziu cerşut (cu r analogic, de la prezent). De la această formă veche de conjug. s-a dezvoltat un vb. nou, iar pe baza perf. simplu al acestuia, cerşii, s-a construit un prezent analogic cerşesc; astfel se explică cerşi, vb. (a cere; a cere de pomană; a implora); cu der. cerşit, s.n. (faptul de a cerşi); cerşetor, s.m. (persoană care cere de pomană); cerşetoresc, adj. (de cerşetor); cerşetori, vb. (a cerşi); cerşetorie, s.f. (cerşit). Pentru formarea acestui vb., cf. Şeineanu, Semasiol., 214 şi de asemenea v. sard. kerkidore, sard. chircadore „cerşetor”.
(Dicţionarul etimologic român)
a cere cât dracu’ pe tată-său expr. (d. comercianţi) a practica preţuri exagerat de mari. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
a cere obezi expr. (prst. – d. clienţi) a solicita legarea mâinilor şi picioarelor înainte de începerea actului sexual. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
a o cere din priviri expr. (er.) 1. a dori să înceapă un act sexual. 2. (d. femei) a fi uşuratică. 3. (d. femei) a fi nimfomană. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
ceáră s. f., g.-d. art. cérii; pl. céruri
(Dicţionar ortografic al limbii române)
cére vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. cer, 2 sg. ceri; conj. prez. 3 sg. şi pl. ceáră; ger. cerând; part. cerút
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
CEARĂ-DE-PĂMÂNT s. v. moldavit, ozocherită.
(Dicţionar de sinonime)
CEÁRĂ s. 1. v. cerumen. 2. ceară de balenă v. spermanţet.
(Dicţionar de sinonime)
CÉRE vb. 1. a pretinde, a reclama, a revendica, (înv. şi reg.) a striga, (înv.) a pretendelui, a pretendui, (grecism înv.) a pretenderisi. (~ să i se facă dreptate.) 2. a pretinde, (înv. şi pop.) a apuca. (~ cuiva birul.) 3. v. vrea. 4. a dori, a pofti, a voi, a vrea. (Ochii văd, inima ~.) 5. v. solicita. 6. a apela, a recurge, a solicita, (Transilv.) a suruclui. (~ ajutorul lor.) 7. v. peţi. 8. v. cerşi. 9. v. necesita. 10. v. implica. 11. v. trebui. 12. v. căuta.
(Dicţionar de sinonime)
CÉRE vb. v. căuta.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
A cere ≠ a da, a oferi
(Dicţionar de antonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
CÉRE, cer, vb. III. Tranz. 1. A se adresa cuiva pentru a obţine ceva, pentru a-l convinge să-ţi îndeplinească o dorinţă. ♢ Expr. A cere voie să... = a stărui (pe lângă cineva), a ruga (pe cineva) pentru a obţine permisiunea să... 2. A face unei fete propuneri de căsătorie; a peţi. 3. A cerşi. 4. A pretinde ceva în baza unui drept; a reclama, a revendica. ♢ Expr. A cere (cuiva) socoteală (sau cont, înv., seamă) = a pretinde de la cineva lămuriri, satisfacţie etc. (în urma unei jigniri, a unei fapte reprobabile etc.); a trage la răspundere (pe cineva). ♦ A pretinde. 5. A impune; a face să fie necesar. 6. A dori, a pofti; a voi. ♦ Refl. A avea căutare, a fi solicitat. – Lat. quaerere.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A CÉRE cer tranz. 1) A se adresa cuiva pentru a obţine ceva; a-şi manifesta dorinţa de a avea ceva. ~ o carte. ~ un sfat. ~ un ajutor. ♢ ~ mâna (unei fete) a propune căsătorie (unei fete). 2) A pretinde, pornind de la prevederile legii; a revendica; a reclama. ~ un drept. ♢ ~ cuiva socoteală a cere lămuriri de la cineva. 3) A face să fie necesar; a necesita; a reclama; a comporta; a pretinde. Copilul mic cere multă atenţie. /<lat. quaerere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE CÉRE mă cer intranz. pop. A solicita permisiunea. /<lat. quaerere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
ceáră s.f. – 1. Produs natural care se înmoaie şi se topeşte, cu numeroase întrebuinţări. – Ceară roşie, ceară de sigiliu. – 2. Cerumen. – 3. Plantă (Hoya carnosa, Asclepias carnosa). – Mr. ţeară, istr. ţerę. Lat. cēra (Puşcariu 328; Candrea-Dens., 229; REW 1821; DAR); cf. it., prov., cat., sp., port. cera, fr. cire. – Der. ceriu, adj. (gălbui); cerar, s.m. (negustor de ceară; lumînârar); cerărit, s.n. (înv., impozit pe ceară); cerărie, s.f. (magazin de ceară); cerui, vb. (a da cu ceară); ceruială, s.f. (ceruire); ceruitură, s.f. (ceruire). Pentru ceriţică, cf. cerenţel.
(Dicţionarul etimologic român)
cére (cér, cerút), vb. – 1. (Înv.) A căuta. – 2. A avea nevoie. – 3. A solicita, a implora. – 4. A reclama, a pretinde, a revendica. – 5. A indica preţul unei mărfi. – 6. A cerşi, a cere de pomană. – 7. A peţi, a face propuneri de căsătorie. – 8. A chema, a solicita prezenţa. – 9. (Refl.) A se cere, a fi nevoie. – 10. A fi acceptat un articol. – 11. (Refl.) A solicita un permis, a cere autorizaţie. – Mr. ţer, ţireare „a căuta,” megl. ţer. Lat. quaerĕre „a căuta” şi a cere (Puşcariu 337; Candrea-Dens., 317; REW 6923; DAR); cf. it. chiedere (sard. kèrrere), prov., v. fr. querre, sp., port. querer. – Der. cerinţă, s.f. (exigenţă), formaţie literară din sec. XIX. Conjug. perf. simplu cerui şi a part. cerut este modernă şi analogică; pînâ în primii ani ai sec. XIX se folosise, paralel cu formele anterioare conjug. lat. quaesῑvi › cerşii, de unde cerşui, şi quaesῑtum › cerşit, mai tîrziu cerşut (cu r analogic, de la prezent). De la această formă veche de conjug. s-a dezvoltat un vb. nou, iar pe baza perf. simplu al acestuia, cerşii, s-a construit un prezent analogic cerşesc; astfel se explică cerşi, vb. (a cere; a cere de pomană; a implora); cu der. cerşit, s.n. (faptul de a cerşi); cerşetor, s.m. (persoană care cere de pomană); cerşetoresc, adj. (de cerşetor); cerşetori, vb. (a cerşi); cerşetorie, s.f. (cerşit). Pentru formarea acestui vb., cf. Şeineanu, Semasiol., 214 şi de asemenea v. sard. kerkidore, sard. chircadore „cerşetor”.
(Dicţionarul etimologic român)
a cere cât dracu’ pe tată-său expr. (d. comercianţi) a practica preţuri exagerat de mari. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
a cere obezi expr. (prst. – d. clienţi) a solicita legarea mâinilor şi picioarelor înainte de începerea actului sexual. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
a o cere din priviri expr. (er.) 1. a dori să înceapă un act sexual. 2. (d. femei) a fi uşuratică. 3. (d. femei) a fi nimfomană. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
ceáră s. f., g.-d. art. cérii; pl. céruri
(Dicţionar ortografic al limbii române)
cére vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. cer, 2 sg. ceri; conj. prez. 3 sg. şi pl. ceáră; ger. cerând; part. cerút
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
CEARĂ-DE-PĂMÂNT s. v. moldavit, ozocherită.
(Dicţionar de sinonime)
CEÁRĂ s. 1. v. cerumen. 2. ceară de balenă v. spermanţet.
(Dicţionar de sinonime)
CÉRE vb. 1. a pretinde, a reclama, a revendica, (înv. şi reg.) a striga, (înv.) a pretendelui, a pretendui, (grecism înv.) a pretenderisi. (~ să i se facă dreptate.) 2. a pretinde, (înv. şi pop.) a apuca. (~ cuiva birul.) 3. v. vrea. 4. a dori, a pofti, a voi, a vrea. (Ochii văd, inima ~.) 5. v. solicita. 6. a apela, a recurge, a solicita, (Transilv.) a suruclui. (~ ajutorul lor.) 7. v. peţi. 8. v. cerşi. 9. v. necesita. 10. v. implica. 11. v. trebui. 12. v. căuta.
(Dicţionar de sinonime)
CÉRE vb. v. căuta.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
A cere ≠ a da, a oferi
(Dicţionar de antonime)