cel dex - definiţie, sinonime, conjugare
CEL, CEA, cei, cele, adj. dem. (antepus), art., adj., pron. dem. I. Adj. dem. (antepus) (Pop.) (Arată că fiinţa sau lucrul desemnate de substantivul pe care îl determină se află mai departe, în spaţiu sau în timp, de vorbitor). Ia în braţe cea căldare. ♢ Expr. Cea (sau ceea) lume = lumea cealaltă; celălalt tărâm. II. Art., adj. 1. (Precedă un adjectiv care determină un substantiv articulat sau un substantiv nume de persoană, nearticulat) Fruntea ta cea lată. Ştefan cel Mare. 2. (Precedă un numeral ordinal sau cardinal) Cele trei fete. Cel de-al treilea copac. 3. (Urmat de „mai” formează superlativul relativ) Cel mai bun. ♦ (În loc, adv.) Cel mult = a) maximum; b) în cazul cel mai favorabil, în cazul extrem. Cel puţin = a) minimum; b) măcar, barem. 4. (Substantivează adjectivul pe care îl precedă) Cel bogat. III. Pron. dem. 1. (Indică pe cineva sau ceva relativ depărtat, în spaţiu sau timp, de vorbitor). Cel de dincolo. ♢ (Loc. subst.) Cel de sus = Dumnezeu. (Pop.) Cel de pe comoară (sau cu coarne) = dracul. (Intră în formarea unui pronume relativ compus). 2. Cel ce = care. [Gen.-dat. sg. Celui, celei, gen.-dat. pl. celor] – Din acel, acea (cu afereza lui a prin fonetică sintactică).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CEL1 cea (cei, céle) pron. dem. pop. v. ACEL. ♢ Cel ce persoana sau obiectul care. Toate cele (sau celea) tot ce e necesar. Cel de sus Dumnezeu. Cel cu coarne dracul. /Din acel, aceea
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

CEL2 cea (cei, céle) art. 1) (leagă un substantiv de determinativul lui ) Băiatul cel frumos. Ştefan cel Mare. 2) (realizează substantivarea adjectivelor) Cel harnic este apreciat. Cei trei au plecat. 3) (serveşte la formarea superlativului relativ) Cel mai isteţ. ♢ Cel puţin minimum; măcar; barem. Cel mult a) maximum; b) în cel mai bun caz. Cel din urmă ultimul. În cele din urmă în sfârşit; în fine. (Toate) cele bune formulă de salut, rostită la despărţire. /Din acel, aceea
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

cel art. adj., pron. dem. – 1. Acela (indică persoane şi obiecte depărtate). – 2. Acela (indică, dintre două obiecte, pe cel mai îndepărtat). – 3. Serveşte pentru a pune în evidenţă, în cazul obiectelor cunoscute: doar ţi-i mai scutura din cele bătrîneţe (Alecsandri); ce-aţi mai auzit prin cele lume? (Pop Reteganul). – 4. Înainte de un adj.calificativ, evită repetiţia antecedentului; care din toate acele vorbe este cea adevărată (Creangă). – 5. Acela (în corelaţie cu ce). – 6. (Art. def.) Stabileşte o corelaţie între s. şi atributul său (la început, pentru a distinge s. astfel determinat de alte obiecte identice sau asemănătoare): părintele vostru cela din ceriu (Vaarlam); toţi boierii cei mari şi cei mici (Ispirescu), (astăzi această nuanţă s-a pierdut). – 7. (Art. def.) Stabileşte o corelaţie între un s. şi un num. ordinal: un punct se mişcă, cel întîi şi singur (Eminescu). – 8. (Art. def.) Formează superlativul relativ, prin adăugarea sa la comparativ. – 9. Împreună cu adj., formează construcţii cu valoare de s.: cel de jos cu cel călare anevoie se învoiesc (I. Golescu). – Cele sfinte. – Cel de sus.Cel pierit (sifilis). Formă atonă redusă de la acel. Decl. ca acel. – Compară celalalt, adj. şi pron. dem. (al doilea; pl. ceilalţi), formă care prezintă numeroase var., datorită posibilităţii de a se uni cele două forme, cel şi cela, cu alte două forme, alt şi alalt, aceasta din urmă cu var. ălalt, alant şi ălant. Forme de bază: celalalt (f. cealaltă), gen. celuilalt (f. celeilalte), pl. ceilalţi (f. celelalte); gen. celorlalţi (f. celorlalte). Le corespund mr. alantu, anantu, megl. lalt, (la)lant. Puşcariu 54 se gîndeşte la o der. directă din lat. *illum illum alter; este însă probabil ca această compunere să fie rom.
(Dicţionarul etimologic român)

-CEL v. celo2.
(Dicţionar de neologisme)

-CÉL elem. „tumoare”, „hernie”. (< fr. -cèle, cf. gr. kele, umflătură)
(Marele dicţionar de neologisme)

cel adj. m. (antepus), art. m., g.-d. célui, pl. cei; f. sg. ceá, g.-d. célei, pl. céle; g.-d. m. şi f. célor
(Dicţionar ortografic al limbii române)

cel ce pr. m., g.-d. célui ce, pl. cei ce; f. sg. ceea ce, g.-d. célei ce, pl. céle ce; g.-d. m. şi f. célor ce
(Dicţionar ortografic al limbii române)

Prâslea-cel-Voiníc s. pr. m.
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
CEL adj., pron. 1. adj. acel. 2. adj., pron. (pop.) ăl. (~ mai mare.)
(Dicţionar de sinonime)

CELE ZECE PORÚNCI s. (BIS.) decalogul (art.).
(Dicţionar de sinonime)

CEL DIN BÁLTĂ s. v. aghiuţă, demon, diavol, drac, încornoratul, naiba, necuratul, satană, tartor.
(Dicţionar de sinonime)

MICHIDUŢĂ CEL BĂTRÂN s. v. lucifer, satana, scaraoţchi, tartor.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: ce

Cuvinte se termină cu literele: el