cenușă dex - definiţie, sinonime, conjugare

cenușă

[Sinonime]
CENÚŞĂ s.f. 1. Reziduu solid format din substanţe minerale sub formă de pulbere, care rămâne după arderea completă a unui corp. ♢ Expr. A (se) preface în cenuşă = a (se) distruge în întregime (prin foc). A nu avea nici cenuşă în vatră = a fi foarte sărac, a nu avea nimic. A-i lua (sau a-i vinde) cuiva şi cenuşa din vatră = a lăsa pe cineva sărac lipit, a-i lua cuiva tot. A trage cenuşa (sau spuza) pe turta sa = a-şi apăra cauza proprie. A-şi pune cenuşă în cap = a se pocăi, a-şi recunoaşte vina sau greşeala. ♦ Rămăşiţele unui mort incinerat. 2. (În sintagma) Cenuşă vulcanică = masă de elemente fine aruncată în atmosferă de un vulcan în erupţie. – Lat. *cinusia (< cinis).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CENÚŞ//Ă f. Masă pulverulentă reziduală, rezultată din arderea completă a unui corp (organic). ♢ ~ vulcanică pulbere fină aruncată de un vulcan în erupţie. A preface în scrum şi ~ a distruge complet (prin ardere). A nu avea nici ~ în vatră a fi foarte sărac. A-i lua cuiva şi ~a din vatră a-i lua tot ce are. A-şi pune ~ pe (sau în) cap a-şi recunoaşte vina. [G.-D. cenuşii] /<lat. cinusia
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

cenúşă s.f. – 1. Reziduu rămas după arderea unui corp. – 2. Pulbere, praf, nimic. – Mr. ţinuşă, megl. ţănuşă, , istr. ţeruşe. Lat. cinus, vulg. cinus (neutr., acuz. cinus), prin intermediul unui der. colectiv *cĭnusĭa (Densusianu, Hlr., 138; Puşcariu 332; Candrea-Dens., 302; REW 1930; DAR). Existenţa lui *cĭnusĭa se confirmă prin cors. cianugia, sard. cinus (Wagner 80). În celelalte limbi romanice a prevalat *cĭnĭsĭa, cf. it. cinigia, prov. ceniso, fr. dial. cenise, sp. ceniza, port. cinza (cf. Corominas, I, 762). Este mai puţin probabilă o der. internă de la cinis sau de la cinus, prin intermediul suf. -uşe, cum presupuneau Philippide, Principii, 64; Meyer, Alb. St., IV, 109; Byhan, Jb., III, 25. Var. cenuşă, astăzi mai puţin folosită, este doar ortografică; grafia -e este întotdeauna de preferat după ş şi j, cf. moaşe, uşe, vîrşe etc. Der. cenuşa (var. încenuşa), vb. (a face cenuşă, a trata cu cenuşă, de ex. pielea; a deveni cenuşiu, a-şi pierde culoarea); cenuşar (var. Mold., cenuşer), s.m. (cutie în care cade cenuşa; leneş; arbore, Ailanthus glandulosa; condeier, copist), ultima accepţie reprezintă de fapt rus. cinuša „conţopist” (cf. cin), identificat cu cenuşe prin etimologie populară, care se explică prin folosirea în trecut a cenuşei ca sugativă; cenuşar, s.n. (groapă cu cenuşă; sac de cenuşă, folosit pentru a face leşie; bazin de tăbăcit pieile); cenuşereasă, s.f. (personaj din basme, închipuit ca o fată persecutată de mama vitregă); cenuşerniţă, s.f. (scrumieră); cenuşi, vb. (a trata cu cenuşă; a deveni cenuşiu); cenuşiu, adj. (gri, sur); cenuşoară (var. cenuşoasă), s.f. (plantă, Tussilago farfara); cenuşos, adj. (cenuşiu); cenuşotcă, s.f. (leneş, indolent; Cenuşăreasă); cenuşerie, s.f. (cantitate de cenuşă); cenuşeri, vb. (a arde, a mistui; a pune la argăsit); cenuşerit, s.n. (acţiunea de a pune pielea la argăsit cu cenuşă).
(Dicţionarul etimologic român)

cenúşă s. f., art. cenúşa, g.-d. art. cenúşii, pl. cenúşi
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
CENÚŞĂ s. (înv. şi reg.) scrum. (A ars şi n-a rămas decât ~.)
(Dicţionar de sinonime)

SARE DE CENÚŞĂ s. v. carbonat de potasiu, potasă.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: ce cen cenu cenus

Cuvinte se termină cu literele: sa usa nusa enusa