cep dex - definiţie, sinonime, conjugare
CEP, cepuri, s.n. 1. Dop de lemn, de formă tronconică, cu care se astupă gaura butoiului. ♦ Canea. ♦ Gaură de umplere sau de scurgere a lichidului dintr-un butoi care se închide cu un cep (1) sau cu o canea. ♢ Expr. A da cep (unei buţi, unui butoi etc.) = a începe o bute, un butoi etc. plin cu vin (sau cu alt lichid), făcându-i o gaură. 2. Porţiune din tulpina unui portaltoi, care se lasă deasupra altoiului până la dezvoltarea acestuia, cu scopul de a-l proteja. ♦ Nod din tulpina unui brad sau a unui molid, din care creşte ramura. 3. Fusul arborelui de lemn al unei mori ţărăneşti de apă. 4. Proeminenţă prismatică sau cilindrică fasonată la capătul unei piese de lemn, cu care aceasta urmează a fi îmbucată în altă piesă. ♦ Capătul filetat în exterior al unei ţevi, care serveşte la îmbinare prin înşurubare. – Lat. cippus.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CEP ~uri n. 1) Dop de lemn cu care se astupă gaura de scurgere la un butoi. 2) Gaură mică într-un butoi care se astupă cu un astfel de dop. ♢ A da ~ a începe un butoi (cu vin). 3) Proeminenţă a unei piese care se îmbucă cu scobitura făcută în altă piesă. 4) Coardă de viţă de vie, cu 1-3 ochi. /<lat. cippus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

cep (cépuri), s.n. – 1. Butuc de viţă de vie. – 2. Creangă de brad sau nod lăsat de aceasta cînd este smulsă de pe trunchi. – 3. Nod. – 4. Dop, canea. – 5. Ştift, pivot, bulon. – 6. Scobitură a unei bîrne care se îmbină cu capătul alteia. – Mr. cep, megl. čomp, istr. ţep. Probabil rezultat din întîlnirea lat. cippus cu bg. čep, cf. Miklosich, Slaw. Elem., 52; Cihac, II, 48; Puşcariu 333; Candrea-Dens., 303; REW 1935; Conev 63; DAR. Corespondenţa sensurilor cu cuvintele romanice (it. ceppo „cep”; abruz. tšeppe „canea”; fr. cep; prov., cat. cep; sp., port. cepo) indică faptul că rom. continuă aceeaşi tradiţie. Pe de altă parte cuvintele sl. corespunzătoare (bg., slov., ceh. čep, sb. čepa, pol. czop, rut. čip, rus. čop) nu sînt cu adevărat sl. şi, după Berneker 143, provin din it. cippo (pol. poate din germ.), astfel încît trebuie să fie termeni relativ moderni. Totuşi, este probabil să se fi produs o contaminare între cuvîntul lat. şi cel sl. (cf. Puşcariu, Lr., 281). Der. cepău, s.n. (canea); cepos, adj. (noduros), cf. sl. čepuratŭ „noduros”; cepar, s.n. (burghiu, sfredel); cepurar, s.n. (burghiu); cepui, vb. (a tăia crengile unui arbore; a face cepuri; a pune cep la un butoi); cepuitor, s.n. (rindea de făcut canele); cepărit, s.n. (înv., impozit plătit pe cîrciumi).
(Dicţionarul etimologic român)

cep s. n., pl. cépuri
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
CEP s. 1. v. canea. 2. (TEHN.) (pop.) pişleag, (reg.) barbur, pâş, sip. (~ la roata căruţei.) 3. (TEHN.) (reg.) bold. (~ la grindeiul morii.)
(Dicţionar de sinonime)

CEP s. v. ciot, nod.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: ce

Cuvinte se termină cu literele: ep