cer dex - definiţie, sinonime, conjugare
CER1, ceri, s.m. Arbore mare din familia fagaceelor, înalt până la 30 m, înrudit cu stejarul, cu scoarţa negricioasă, cu frunze pieloase, bogate şi cu fructele ghinde, foarte căutat ca lemn de foc (Quercus cerris). ♦ Lemnul acestui arbore, folosit drept combustibil. – Lat. cerrus.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CER2, ceruri, s.n. 1. Spaţiu cosmic nesfârşit în care se află aştrii; (mai ales) parte din acest spaţiu văzută deasupra orizontului, care are o formă aparent emisferică; boltă cerească, firmament. ♢ Expr. Sub cerul liber = în afara unei locuinţe, afară. Până-i cerul = niciodată. Ca cerul de pământ sau ca de la cer la pământ, se spune despre o deosebire extrem de mare între două lucruri, două puncte de vedere, două situaţii etc. A răscoli cerul şi pământul = a face tot posibilul (pentru a găsi un lucru pierdut). A se ruga (de cineva) cu cerul (şi) cu pământul = a se ruga cu cea mai mare stăruinţă. A pica (sau a cădea) din cer = a) a sosi pe neaşteptate; b) a nu putea înţelege; a fi străin de aceea ce se întâmplă în jur. Nu pică din cer = nu vine de-a gata. Parcă a picat (sau a căzut) cerul pe mine (sau pe el etc.), exprimă supărarea, ruşinea, uimirea cuiva în faţa unei situaţii neaşteptate (şi neplăcute). Nu s-o face gaură (sau bortă) în cer = n-o să fie cine ştie ce pagubă, n-o să se întâmple nici un rău. A făgădui (sau a promite) cerul şi pământul = a promite lucruri nerealizabile. ♢ Compus: cerul-gurii = peretele superior al cavităţii bucale, palatul bucal. 2. Aer, văzduh, atmosferă. ♢ Păsările cerului = păsările zburătoare. 3. Rai1, eden, paradis. ♢ Expr. A fi (sau a se crede) în al şaptelea (sau în al nouălea) cer = a fi extrem de bucuros, de fericit, de mândru. ♦ Putere divină, divinitate, providenţă. – Lat. caelum.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CÉRE, cer, vb. III. Tranz. 1. A se adresa cuiva pentru a obţine ceva, pentru a-l convinge să-ţi îndeplinească o dorinţă. ♢ Expr. A cere voie să... = a stărui (pe lângă cineva), a ruga (pe cineva) pentru a obţine permisiunea să... 2. A face unei fete propuneri de căsătorie; a peţi. 3. A cerşi. 4. A pretinde ceva în baza unui drept; a reclama, a revendica. ♢ Expr. A cere (cuiva) socoteală (sau cont, înv., seamă) = a pretinde de la cineva lămuriri, satisfacţie etc. (în urma unei jigniri, a unei fapte reprobabile etc.); a trage la răspundere (pe cineva). ♦ A pretinde. 5. A impune; a face să fie necesar. 6. A dori, a pofti; a voi. ♦ Refl. A avea căutare, a fi solicitat. – Lat. quaerere.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CER2 ~i m. Arbore mare, înrudit cu stejarul, având scoarţă groasă, frunze crestate şi fructul o ghindă, folosit drept combustibil. /<lat. cerrus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

CER1 ~uri n. 1) Spaţiu infinit de deasupra pământului, ce pare a avea formă emisferică; bolta cerească; firmament. ~ plin de stele. ♢ Sub ~ pe pământ. În înaltul ~ului la o înălţime foarte mare. Sub ~ul liber în aer liber; afară. A fi departe ca ~ul de pământ (sau ca ~ul şi pământul) a constitui un contrast izbitor; a se deosebi foarte mult; a contrasta. A cădea (sau a pica) din ~ a) a veni pe neaşteptate; b) a nu fi la curent cu ceea ce se petrece în jur. Nu pică din ~ nu se obţine fără eforturi, fără muncă. A făgădui (sau a promite, a jurui) ~ul şi pământul a făgădui lucruri irealizabile. Cât îi ~ul şi pământul niciodată. ~ul gurii peretele superior al cavităţii gurii; palatul bucal. 2) Înveliş gazos care înconjoară Pământul; atmosferă; aer; văzduh. ♢ ~ senin atmosferă fără nouri. A ridica pe cineva până la ~ (sau în slava ~ului) a lăuda foarte mult pe cineva; a proslăvi; a glorifica. A fi (sau a se crede) în al şaptelea (sau în al nouălea) ~ a avea o bucurie foarte mare; a fi foarte fericit. 3) (în credinţele religioase) Lăcaş al lui Dumnezeu. ♢ A se ruga cu ~ul, cu pământul a ruga foarte tare (din tot sufletul); a implora. Împărăţia ~urilor raiul. Nedreptate strigătoare la ~ nedreptate evidentă care provoacă revoltă. /<lat. caelum
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A CÉRE cer tranz. 1) A se adresa cuiva pentru a obţine ceva; a-şi manifesta dorinţa de a avea ceva. ~ o carte. ~ un sfat. ~ un ajutor. ♢ ~ mâna (unei fete) a propune căsătorie (unei fete). 2) A pretinde, pornind de la prevederile legii; a revendica; a reclama. ~ un drept. ♢ ~ cuiva socoteală a cere lămuriri de la cineva. 3) A face să fie necesar; a necesita; a reclama; a comporta; a pretinde. Copilul mic cere multă atenţie. /<lat. quaerere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE CÉRE mă cer intranz. pop. A solicita permisiunea. /<lat. quaerere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

cer (céri), s.m. – Varietate de stejar (Quercus cerri). – Mr. ţer, istr. cer. Lat. cerrus (Meyer 220; Puşcariu 336; REW 1848; DAR); cf. alb. kjar (Philippide, II, 636), it. cerro (it. din sud cerza, cf. şi toponimul toscan Cerreto). Există şi în bg., sb., cer, slov. čer(a), cuvînt pe care Miklosich, Etym. Wb., 28 şi Berneker 123 îl consideră derivat direct din lat. (Cihac, II, 432 crede că rom. provine din sl.). Este posibil ca din rom. să derive mag. cser (Candrea, Elemente, 406). – Der. ceret, s.n. (stejăriş); ceroaică, s.f. (stejar de piatră, Quercus ilex).
(Dicţionarul etimologic român)

cer (céruri), s.n. – 1. Spaţiu cosmic, în care se află aştrii. – 2. Palatul gurii. – 3. Baldachin la pat. – Mr., megl. şer, istr. cer. Lat. caelum (Puşcariu 335; Candrea-Dens., 305; REW 1466; DAR); cf. alb. kjelj, it., sp. cielo, prov., cat., cel, fr. ciel, port. ceo. – Der. ceresc, adj. (celst, divin). Din rom. provine ţig. čero (Miklosich, Zig., 189), čeroros (cf. Wlislocki 79), ultima formă pe baza pl. ceruri.
(Dicţionarul etimologic român)

cére (cér, cerút), vb. – 1. (Înv.) A căuta. – 2. A avea nevoie. – 3. A solicita, a implora. – 4. A reclama, a pretinde, a revendica. – 5. A indica preţul unei mărfi. – 6. A cerşi, a cere de pomană. – 7. A peţi, a face propuneri de căsătorie. – 8. A chema, a solicita prezenţa. – 9. (Refl.) A se cere, a fi nevoie. – 10. A fi acceptat un articol. – 11. (Refl.) A solicita un permis, a cere autorizaţie. – Mr. ţer, ţireare „a căuta,” megl. ţer. Lat. quaerĕre „a căuta” şi a cere (Puşcariu 337; Candrea-Dens., 317; REW 6923; DAR); cf. it. chiedere (sard. kèrrere), prov., v. fr. querre, sp., port. querer. – Der. cerinţă, s.f. (exigenţă), formaţie literară din sec. XIX. Conjug. perf. simplu cerui şi a part. cerut este modernă şi analogică; pînâ în primii ani ai sec. XIX se folosise, paralel cu formele anterioare conjug. lat. quaesῑvicerşii, de unde cerşui, şi quaesῑtumcerşit, mai tîrziu cerşut (cu r analogic, de la prezent). De la această formă veche de conjug. s-a dezvoltat un vb. nou, iar pe baza perf. simplu al acestuia, cerşii, s-a construit un prezent analogic cerşesc; astfel se explică cerşi, vb. (a cere; a cere de pomană; a implora); cu der. cerşit, s.n. (faptul de a cerşi); cerşetor, s.m. (persoană care cere de pomană); cerşetoresc, adj. (de cerşetor); cerşetori, vb. (a cerşi); cerşetorie, s.f. (cerşit). Pentru formarea acestui vb., cf. Şeineanu, Semasiol., 214 şi de asemenea v. sard. kerkidore, sard. chircadore „cerşetor”.
(Dicţionarul etimologic român)

CER1- Element de compunere savantă cu semnificaţia „corn”, „cornee”. [Var. cerat-, cherat-, cherato- (scris şi kerato-). / < gr. keras – corn].
(Dicţionar de neologisme)

CER2- v. cero-.
(Dicţionar de neologisme)

CHERAT(O)- / CHER(A)- / CERAT3(O)- / -CÉR elem. „corn, cornee”; „chitinos”. (< fr. kérat/o/-, cér/a/-, cerat/o/-, -cère, cf. gr. keras,-atos)
(Marele dicţionar de neologisme)

a cere cât dracu’ pe tată-său expr. (d. comercianţi) a practica preţuri exagerat de mari. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

a cere obezi expr. (prst. – d. clienţi) a solicita legarea mâinilor şi picioarelor înainte de începerea actului sexual. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

a o cere din priviri expr. (er.) 1. a dori să înceapă un act sexual. 2. (d. femei) a fi uşuratică. 3. (d. femei) a fi nimfomană. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

cérul-gúrii s. n., g.-d. art. cérului-gúrii
(Dicţionar ortografic al limbii române)

cer (arbore) s. m., pl. ceri
(Dicţionar ortografic al limbii române)

róua-cérului s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

cer (boltă, firmament) s. n., pl. céruri
(Dicţionar ortografic al limbii române)

cére vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. cer, 2 sg. ceri; conj. prez. 3 sg. şi pl. ceáră; ger. cerând; part. cerút
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
CRÂNGUL CÉRULUI s. v. boltă, cer, firmament.
(Dicţionar de sinonime)

ROUA-CÉRULUI s. v. mană-de-apă.
(Dicţionar de sinonime)

ROCHIA-CÉRULUI s. v. rourică.
(Dicţionar de sinonime)

POALA-CÉRULUI s. v. orizont, zare.
(Dicţionar de sinonime)

CANDELA-CÉRULUI s. v. steaua polară.
(Dicţionar de sinonime)

CER s. 1. boltă, firmament, (rar) arc, boltire, (înv.) crug, crângul cerului, (fig.) tărie. (cerul e plin de stele.) 2. v. văzduh. 3. v. rai. 4. (BIS.) divinitate, dumnezeire, pronie, providenţă. 5. (ANAT.) cerul-gurii = palat, boltă palatină, (înv.) păraţ.
(Dicţionar de sinonime)

BRÂUL-CÉRULUI s. v. curcubeu.
(Dicţionar de sinonime)

CÉRE vb. 1. a pretinde, a reclama, a revendica, (înv. şi reg.) a striga, (înv.) a pretendelui, a pretendui, (grecism înv.) a pretenderisi. (~ să i se facă dreptate.) 2. a pretinde, (înv. şi pop.) a apuca. (~ cuiva birul.) 3. v. vrea. 4. a dori, a pofti, a voi, a vrea. (Ochii văd, inima ~.) 5. v. solicita. 6. a apela, a recurge, a solicita, (Transilv.) a suruclui. (~ ajutorul lor.) 7. v. peţi. 8. v. cerşi. 9. v. necesita. 10. v. implica. 11. v. trebui. 12. v. căuta.
(Dicţionar de sinonime)

CÉRE vb. v. căuta.
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
A cere ≠ a da, a oferi
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: ce

Cuvinte se termină cu literele: er