CÉRE, cer, vb. III. Tranz. 1. A se adresa cuiva pentru a obţine ceva, pentru a-l convinge să-ţi îndeplinească o dorinţă. ♢ Expr. A cere voie să... = a stărui (pe lângă cineva), a ruga (pe cineva) pentru a obţine permisiunea să... 2. A face unei fete propuneri de căsătorie; a peţi. 3. A cerşi. 4. A pretinde ceva în baza unui drept; a reclama, a revendica. ♢ Expr. A cere (cuiva) socoteală (sau cont, înv., seamă) = a pretinde de la cineva lămuriri, satisfacţie etc. (în urma unei jigniri, a unei fapte reprobabile etc.); a trage la răspundere (pe cineva). ♦ A pretinde. 5. A impune; a face să fie necesar. 6. A dori, a pofti; a voi. ♦ Refl. A avea căutare, a fi solicitat. – Lat. quaerere.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
CÉRERE, cereri, s.f. Acţiunea de a (se) cere şi rezultatul ei. 1. Solicitare; rugăminte. 2. Pretenţie, exigenţă; revendicare. 3. Căutare, cerinţă; cantitate de bunuri şi de servicii necesare pentru a acoperi consumul. ♢ Cerere solvabilă = (în economia de mărfuri) cerinţă de mărfuri şi de servicii pentru care cumpărătorii dispun de mijloace de plată. ♢ Loc. adv. La cerere = când se cere, când se solicită. 4. Sesizare adresată unui organ de jurisdicţie sau unui alt organ de stat pentru valorificarea, recunoaşterea sau apărarea unui drept. ♦ (Concr.) Petiţie. 5. (Tehn.; în sintagmele) Cerere de oxigen = cantitate de oxigen consumată într-un anumit timp de o apă care se scurge prin canale, atunci când este supusă unui proces de curăţare biologică. Cerere maximă de putere = valoare maximă a puterii care se cere unei centrale electrice, într-un interval de timp limitat. – V. cere.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A CÉRE cer tranz. 1) A se adresa cuiva pentru a obţine ceva; a-şi manifesta dorinţa de a avea ceva. ~ o carte. ~ un sfat. ~ un ajutor. ♢ ~ mâna (unei fete) a propune căsătorie (unei fete). 2) A pretinde, pornind de la prevederile legii; a revendica; a reclama. ~ un drept. ♢ ~ cuiva socoteală a cere lămuriri de la cineva. 3) A face să fie necesar; a necesita; a reclama; a comporta; a pretinde. Copilul mic cere multă atenţie. /<lat. quaerere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE CÉRE mă cer intranz. pop. A solicita permisiunea. /<lat. quaerere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
CÉRER//E ~i f. 1) v. A CERE. 2) Solicitare scrisă sau orală, adresată unei oficialităţi. ~ea lui a fost satisfăcută. ♢ La ~ la solicitare. 3) ec. Cantitate de bunuri necesare consumului. ♢ ~ şi ofertă raport dintre cantitatea de mărfuri propuse consumatorilor şi posibilităţile lor de cumpărare. [G.-D. cererii] /v. a cere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
cére (cér, cerút), vb. – 1. (Înv.) A căuta. – 2. A avea nevoie. – 3. A solicita, a implora. – 4. A reclama, a pretinde, a revendica. – 5. A indica preţul unei mărfi. – 6. A cerşi, a cere de pomană. – 7. A peţi, a face propuneri de căsătorie. – 8. A chema, a solicita prezenţa. – 9. (Refl.) A se cere, a fi nevoie. – 10. A fi acceptat un articol. – 11. (Refl.) A solicita un permis, a cere autorizaţie. – Mr. ţer, ţireare „a căuta,” megl. ţer. Lat. quaerĕre „a căuta” şi a cere (Puşcariu 337; Candrea-Dens., 317; REW 6923; DAR); cf. it. chiedere (sard. kèrrere), prov., v. fr. querre, sp., port. querer. – Der. cerinţă, s.f. (exigenţă), formaţie literară din sec. XIX. Conjug. perf. simplu cerui şi a part. cerut este modernă şi analogică; pînâ în primii ani ai sec. XIX se folosise, paralel cu formele anterioare conjug. lat. quaesῑvi › cerşii, de unde cerşui, şi quaesῑtum › cerşit, mai tîrziu cerşut (cu r analogic, de la prezent). De la această formă veche de conjug. s-a dezvoltat un vb. nou, iar pe baza perf. simplu al acestuia, cerşii, s-a construit un prezent analogic cerşesc; astfel se explică cerşi, vb. (a cere; a cere de pomană; a implora); cu der. cerşit, s.n. (faptul de a cerşi); cerşetor, s.m. (persoană care cere de pomană); cerşetoresc, adj. (de cerşetor); cerşetori, vb. (a cerşi); cerşetorie, s.f. (cerşit). Pentru formarea acestui vb., cf. Şeineanu, Semasiol., 214 şi de asemenea v. sard. kerkidore, sard. chircadore „cerşetor”.
(Dicţionarul etimologic român)
a cere cât dracu’ pe tată-său expr. (d. comercianţi) a practica preţuri exagerat de mari. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
a cere obezi expr. (prst. – d. clienţi) a solicita legarea mâinilor şi picioarelor înainte de începerea actului sexual. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
a o cere din priviri expr. (er.) 1. a dori să înceapă un act sexual. 2. (d. femei) a fi uşuratică. 3. (d. femei) a fi nimfomană. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
cerere cu dop expr. (glum.) mită, şperţ. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
cére vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. cer, 2 sg. ceri; conj. prez. 3 sg. şi pl. ceáră; ger. cerând; part. cerút
(Dicţionar ortografic al limbii române)
cérere s. f., g.-d. art. cérerii; pl. céreri
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
CÉRE vb. 1. a pretinde, a reclama, a revendica, (înv. şi reg.) a striga, (înv.) a pretendelui, a pretendui, (grecism înv.) a pretenderisi. (~ să i se facă dreptate.) 2. a pretinde, (înv. şi pop.) a apuca. (~ cuiva birul.) 3. v. vrea. 4. a dori, a pofti, a voi, a vrea. (Ochii văd, inima ~.) 5. v. solicita. 6. a apela, a recurge, a solicita, (Transilv.) a suruclui. (~ ajutorul lor.) 7. v. peţi. 8. v. cerşi. 9. v. necesita. 10. v. implica. 11. v. trebui. 12. v. căuta.
(Dicţionar de sinonime)
CÉRE vb. v. căuta.
(Dicţionar de sinonime)
CÉRERE s. 1. pretenţie, revendicare, revendicaţie, (înv.) pretendă, (grecism înv.) pretenderimă, (turcism înv.) teclif. (~ lui a fost satisfăcută.) 2. (JUR.) cerere reconvenţională = reconvenţiune. 3. v. solicitare. 4. apel, rugăminte. (A ascultat ~ lui.) 5. v. rugăminte. 6. v. petiţie. 7. v. cerinţă. 8. v. căutare.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
A cere ≠ a da, a oferi
(Dicţionar de antonime)
Cerere ≠ ofertă
(Dicţionar de antonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
CÉRERE, cereri, s.f. Acţiunea de a (se) cere şi rezultatul ei. 1. Solicitare; rugăminte. 2. Pretenţie, exigenţă; revendicare. 3. Căutare, cerinţă; cantitate de bunuri şi de servicii necesare pentru a acoperi consumul. ♢ Cerere solvabilă = (în economia de mărfuri) cerinţă de mărfuri şi de servicii pentru care cumpărătorii dispun de mijloace de plată. ♢ Loc. adv. La cerere = când se cere, când se solicită. 4. Sesizare adresată unui organ de jurisdicţie sau unui alt organ de stat pentru valorificarea, recunoaşterea sau apărarea unui drept. ♦ (Concr.) Petiţie. 5. (Tehn.; în sintagmele) Cerere de oxigen = cantitate de oxigen consumată într-un anumit timp de o apă care se scurge prin canale, atunci când este supusă unui proces de curăţare biologică. Cerere maximă de putere = valoare maximă a puterii care se cere unei centrale electrice, într-un interval de timp limitat. – V. cere.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE CÉRE mă cer intranz. pop. A solicita permisiunea. /<lat. quaerere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
CÉRER//E ~i f. 1) v. A CERE. 2) Solicitare scrisă sau orală, adresată unei oficialităţi. ~ea lui a fost satisfăcută. ♢ La ~ la solicitare. 3) ec. Cantitate de bunuri necesare consumului. ♢ ~ şi ofertă raport dintre cantitatea de mărfuri propuse consumatorilor şi posibilităţile lor de cumpărare. [G.-D. cererii] /v. a cere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
cére (cér, cerút), vb. – 1. (Înv.) A căuta. – 2. A avea nevoie. – 3. A solicita, a implora. – 4. A reclama, a pretinde, a revendica. – 5. A indica preţul unei mărfi. – 6. A cerşi, a cere de pomană. – 7. A peţi, a face propuneri de căsătorie. – 8. A chema, a solicita prezenţa. – 9. (Refl.) A se cere, a fi nevoie. – 10. A fi acceptat un articol. – 11. (Refl.) A solicita un permis, a cere autorizaţie. – Mr. ţer, ţireare „a căuta,” megl. ţer. Lat. quaerĕre „a căuta” şi a cere (Puşcariu 337; Candrea-Dens., 317; REW 6923; DAR); cf. it. chiedere (sard. kèrrere), prov., v. fr. querre, sp., port. querer. – Der. cerinţă, s.f. (exigenţă), formaţie literară din sec. XIX. Conjug. perf. simplu cerui şi a part. cerut este modernă şi analogică; pînâ în primii ani ai sec. XIX se folosise, paralel cu formele anterioare conjug. lat. quaesῑvi › cerşii, de unde cerşui, şi quaesῑtum › cerşit, mai tîrziu cerşut (cu r analogic, de la prezent). De la această formă veche de conjug. s-a dezvoltat un vb. nou, iar pe baza perf. simplu al acestuia, cerşii, s-a construit un prezent analogic cerşesc; astfel se explică cerşi, vb. (a cere; a cere de pomană; a implora); cu der. cerşit, s.n. (faptul de a cerşi); cerşetor, s.m. (persoană care cere de pomană); cerşetoresc, adj. (de cerşetor); cerşetori, vb. (a cerşi); cerşetorie, s.f. (cerşit). Pentru formarea acestui vb., cf. Şeineanu, Semasiol., 214 şi de asemenea v. sard. kerkidore, sard. chircadore „cerşetor”.
(Dicţionarul etimologic român)
a cere cât dracu’ pe tată-său expr. (d. comercianţi) a practica preţuri exagerat de mari. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
a cere obezi expr. (prst. – d. clienţi) a solicita legarea mâinilor şi picioarelor înainte de începerea actului sexual. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
a o cere din priviri expr. (er.) 1. a dori să înceapă un act sexual. 2. (d. femei) a fi uşuratică. 3. (d. femei) a fi nimfomană. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
cerere cu dop expr. (glum.) mită, şperţ. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
cére vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. cer, 2 sg. ceri; conj. prez. 3 sg. şi pl. ceáră; ger. cerând; part. cerút
(Dicţionar ortografic al limbii române)
cérere s. f., g.-d. art. cérerii; pl. céreri
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
CÉRE vb. 1. a pretinde, a reclama, a revendica, (înv. şi reg.) a striga, (înv.) a pretendelui, a pretendui, (grecism înv.) a pretenderisi. (~ să i se facă dreptate.) 2. a pretinde, (înv. şi pop.) a apuca. (~ cuiva birul.) 3. v. vrea. 4. a dori, a pofti, a voi, a vrea. (Ochii văd, inima ~.) 5. v. solicita. 6. a apela, a recurge, a solicita, (Transilv.) a suruclui. (~ ajutorul lor.) 7. v. peţi. 8. v. cerşi. 9. v. necesita. 10. v. implica. 11. v. trebui. 12. v. căuta.
(Dicţionar de sinonime)
CÉRE vb. v. căuta.
(Dicţionar de sinonime)
CÉRERE s. 1. pretenţie, revendicare, revendicaţie, (înv.) pretendă, (grecism înv.) pretenderimă, (turcism înv.) teclif. (~ lui a fost satisfăcută.) 2. (JUR.) cerere reconvenţională = reconvenţiune. 3. v. solicitare. 4. apel, rugăminte. (A ascultat ~ lui.) 5. v. rugăminte. 6. v. petiţie. 7. v. cerinţă. 8. v. căutare.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
A cere ≠ a da, a oferi
(Dicţionar de antonime)
Cerere ≠ ofertă
(Dicţionar de antonime)