cert dex - definiţie, sinonime, conjugare
CERT, -Ă, cerţi, -te, adj. De care nu te poţi îndoi; sigur, neîndoios. – Din lat. certus.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CERTÁ, cert, vb. I. 1. Refl. recipr. A se lua la ceartă cu cineva, a discuta cu glas ridicat, cu aprindere; a se gâlcevi, a se ciorovăi, a se ciondăni. ♦ A rupe relaţiile de prietenie, a se învrăjbi cu cineva, a se supăra. ♢ Expr. A fi certat cu morala = a se abate sistematic de la principiile de etică; a fi imoral. A fi certat cu justiţia = a nesocoti legile în mod sistematic. 2. Tranz. A mustra, a dojeni. 3. Tranz. (Înv.) A pedepsi. – Lat. certare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CER//T ~tă (~ţi, ~te) Care este lipsit de îndoială; fără îndoială; neîndoielnic; sigur. Succes ~. /<lat. certus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A CERTÁ cert tranz. 1) A trata cu vorbe de ocară; a batjocori; a ocărî. 2) (persoane) A face să se certe; a sfădi. /<lat. certare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE CERTÁ mă cert intranz. 1) A face (concomitent) schimb de vorbe de ocară (unul cu altul); a se sfădi; a se gâlcevi. 2) A rupe relaţiile de prietenie; a se sfădi. ♢ A fi certat cu morala a se abate în mod sistematic de la regulile moralei. /<lat. certare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

cert (cértă), adj. – Sigur, neîndoios. Lat. certus (sec. XIX). – Der. (din fr.) certifica, vb.; certificat, s.n.; certificator, adj.; certitudine, s.f.; incertitudine, s.f.
(Dicţionarul etimologic român)

certá (certát, certát), vb. – 1. (Refl.) A se lua la ceartă, a se ciorovăi. – 2. (Refl.) A se duşmăni, a se învrăjbi. – 3. A dojeni, a mustra. – 4. A critica. – 5. A pedepsi. – 6. (Refl., înv.) A se învăţa minte. – Mr. nţertare, megl. (an)ţertu, istr. certu. Lat. certāre „a certa” (Puşcariu 347; Candrea-Dens., 321; REW 1840; Densusianu, GS, II, 18; DAR); cf. alb. kjertoń (Meyer 220), v. it. certare, sard. kertare. – Der. ceartă, s.f. (ceartă, conflict, încăierare; mustrare; pedeapsă), deverbal; certăreţ, adj. (gîlcevitor, arţăgos); certător, adj. (care ceartă, mustrător); certaş, s.m. (certăreţ, gîlcevitor; impricinat, parte dintr-un proces). Ceartă ar putea fi o formaţie anterioară rom., deoarece îi corespunde alb. kjartë (Philippide, II, 636).
(Dicţionarul etimologic român)

CERT- Element prim de compunere savantă cu semnificaţia „sigur”, „neîndoielnic”. [< lat. certus].
(Dicţionar de neologisme)

CERT, -Ă adj. Sigur, neîndoielnic, neîndoios. [< lat. certus, cf. it. certo].
(Dicţionar de neologisme)

CERT, -Ă adj. sigur, neîndoielnic, neîndoios. (< it. certo, lat. certus)
(Marele dicţionar de neologisme)

a se certa ca la piaţă expr. a se certa violent, folosind cuvinte triviale. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

cert adj. m., pl. cerţi; f. sg. cértă, pl. cérte
(Dicţionar ortografic al limbii române)

certá vb., ind. prez. 1 sg. cert, 3 sg. şi pl. ceártă
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
CERT adj., adv. 1. adj. v. adevărat. 2. adj. v. categoric. 3. adj. v. sigur. 4. adj. sigur, (livr.) infailibil. (Un procedeu ~.) 5. adj. ferm, fixat, hotărât. (Dată ~.) 6. adj. v. inevitabil. 7. adv. v. desigur. 8. adv. v. adevărat.
(Dicţionar de sinonime)

CERTÁ vb. 1. a se învrăjbi, a se supăra, (pop.) a se bălăbăni, a se gâlcevi, a se sfădi, (înv. şi reg.) a se pricinui, (reg.) a se cârti, a (se) pricini, (Mold.) a se cârcoti, (prin Olt.) a se rohoti, (înv.) a se pârî, a se prici, a se prigoni, (fam. fig.) a se strica. (S-a ~ cu toţi prietenii.) 2. a admonesta, a dăscăli, a dojeni, a moraliza, a mustra, (livr.) a apostrofa, (pop. şi fam.) a beşteli, a muştrului, a ocărî, a probozi, (pop.) a sfădi, a sudui, (înv. şi reg.) a înfrunta, a oropsi, a stropoli, a toi, (reg.) a cârti, a tolocăni, (prin Mold.) a(-i) bănui, (Olt.) a docăni, (prin Mold.) a mogorogi, (Mold. şi Bucov.) a moronci, (Bucov.) a puţui, (Mold.) a şmotri, (Olt. şi Ban.) a vrevi, (înv.) a preobrăzi, a prihăni, a probăzui, a prociti, (fam. fig.) a săpuni, a scutura. (L-a ~ cu asprime.)
(Dicţionar de sinonime)

CERTÁ vb. v. bate, condamna, instrui, învăţa, osândi, pedepsi.
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
Cert ≠ incert, îndoielnic, nesigur
(Dicţionar de antonime)

A certa ≠ a lăuda
(Dicţionar de antonime)

A se certa ≠ a se împăca
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: ce cer

Cuvinte se termină cu literele: rt ert