certare dex - definiţie, sinonime, conjugare
CERTÁ, cert, vb. I. 1. Refl. recipr. A se lua la ceartă cu cineva, a discuta cu glas ridicat, cu aprindere; a se gâlcevi, a se ciorovăi, a se ciondăni. ♦ A rupe relaţiile de prietenie, a se învrăjbi cu cineva, a se supăra. ♢ Expr. A fi certat cu morala = a se abate sistematic de la principiile de etică; a fi imoral. A fi certat cu justiţia = a nesocoti legile în mod sistematic. 2. Tranz. A mustra, a dojeni. 3. Tranz. (Înv.) A pedepsi. – Lat. certare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CERTÁRE, certări, s.f. (Înv.) Acţiunea de a (se) certa; mustrare; sfadă. – V. certa.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A CERTÁ cert tranz. 1) A trata cu vorbe de ocară; a batjocori; a ocărî. 2) (persoane) A face să se certe; a sfădi. /<lat. certare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE CERTÁ mă cert intranz. 1) A face (concomitent) schimb de vorbe de ocară (unul cu altul); a se sfădi; a se gâlcevi. 2) A rupe relaţiile de prietenie; a se sfădi. ♢ A fi certat cu morala a se abate în mod sistematic de la regulile moralei. /<lat. certare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

certá (certát, certát), vb. – 1. (Refl.) A se lua la ceartă, a se ciorovăi. – 2. (Refl.) A se duşmăni, a se învrăjbi. – 3. A dojeni, a mustra. – 4. A critica. – 5. A pedepsi. – 6. (Refl., înv.) A se învăţa minte. – Mr. nţertare, megl. (an)ţertu, istr. certu. Lat. certāre „a certa” (Puşcariu 347; Candrea-Dens., 321; REW 1840; Densusianu, GS, II, 18; DAR); cf. alb. kjertoń (Meyer 220), v. it. certare, sard. kertare. – Der. ceartă, s.f. (ceartă, conflict, încăierare; mustrare; pedeapsă), deverbal; certăreţ, adj. (gîlcevitor, arţăgos); certător, adj. (care ceartă, mustrător); certaş, s.m. (certăreţ, gîlcevitor; impricinat, parte dintr-un proces). Ceartă ar putea fi o formaţie anterioară rom., deoarece îi corespunde alb. kjartë (Philippide, II, 636).
(Dicţionarul etimologic român)

a se certa ca la piaţă expr. a se certa violent, folosind cuvinte triviale. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

certá vb., ind. prez. 1 sg. cert, 3 sg. şi pl. ceártă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

certáre s. f., g.-d. art. certării; pl. certări
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
CERTÁ vb. 1. a se învrăjbi, a se supăra, (pop.) a se bălăbăni, a se gâlcevi, a se sfădi, (înv. şi reg.) a se pricinui, (reg.) a se cârti, a (se) pricini, (Mold.) a se cârcoti, (prin Olt.) a se rohoti, (înv.) a se pârî, a se prici, a se prigoni, (fam. fig.) a se strica. (S-a ~ cu toţi prietenii.) 2. a admonesta, a dăscăli, a dojeni, a moraliza, a mustra, (livr.) a apostrofa, (pop. şi fam.) a beşteli, a muştrului, a ocărî, a probozi, (pop.) a sfădi, a sudui, (înv. şi reg.) a înfrunta, a oropsi, a stropoli, a toi, (reg.) a cârti, a tolocăni, (prin Mold.) a(-i) bănui, (Olt.) a docăni, (prin Mold.) a mogorogi, (Mold. şi Bucov.) a moronci, (Bucov.) a puţui, (Mold.) a şmotri, (Olt. şi Ban.) a vrevi, (înv.) a preobrăzi, a prihăni, a probăzui, a prociti, (fam. fig.) a săpuni, a scutura. (L-a ~ cu asprime.)
(Dicţionar de sinonime)

CERTÁ vb. v. bate, condamna, instrui, învăţa, osândi, pedepsi.
(Dicţionar de sinonime)

CERTÁRE s. 1. dojenire, mustrare, (livr.) apostro-fare, (pop.) sfădire. (~ cuiva.) 2. v. ceartă.
(Dicţionar de sinonime)

CERTÁRE s. v. condamnare, osândă, osân-dire, pedeapsă, pedepsire.
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
A certa ≠ a lăuda
(Dicţionar de antonime)

A se certa ≠ a se împăca
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: ce cer cert certa certar

Cuvinte se termină cu literele: re are tare rtare ertare