certi dex - definiţie, sinonime, conjugare
CEÁRTĂ, certuri, s.f. 1. Schimb de cuvinte aspre între două sau mai multe persoane; sfadă, gâlceavă. 2. (Rar) Neînţelegere, duşmănie, ură. – Din certa (derivat regresiv).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CERT, -Ă, cerţi, -te, adj. De care nu te poţi îndoi; sigur, neîndoios. – Din lat. certus.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CERTÁ, cert, vb. I. 1. Refl. recipr. A se lua la ceartă cu cineva, a discuta cu glas ridicat, cu aprindere; a se gâlcevi, a se ciorovăi, a se ciondăni. ♦ A rupe relaţiile de prietenie, a se învrăjbi cu cineva, a se supăra. ♢ Expr. A fi certat cu morala = a se abate sistematic de la principiile de etică; a fi imoral. A fi certat cu justiţia = a nesocoti legile în mod sistematic. 2. Tranz. A mustra, a dojeni. 3. Tranz. (Înv.) A pedepsi. – Lat. certare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CEÁRTĂ cérturi f. 1) Schimb de vorbe răstite (adesea ofensatoare) între două sau mai multe persoane; sfadă; gâlceavă. ♢ Bun de ~ căruia îi place să se certe; certăreţ. 2) Situaţie care reflectă o dezbinare de interese. [G.-D. certei; Sil. cear-tă] /v. a (se) certa
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

CER//T ~tă (~ţi, ~te) Care este lipsit de îndoială; fără îndoială; neîndoielnic; sigur. Succes ~. /<lat. certus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A CERTÁ cert tranz. 1) A trata cu vorbe de ocară; a batjocori; a ocărî. 2) (persoane) A face să se certe; a sfădi. /<lat. certare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE CERTÁ mă cert intranz. 1) A face (concomitent) schimb de vorbe de ocară (unul cu altul); a se sfădi; a se gâlcevi. 2) A rupe relaţiile de prietenie; a se sfădi. ♢ A fi certat cu morala a se abate în mod sistematic de la regulile moralei. /<lat. certare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

cert (cértă), adj. – Sigur, neîndoios. Lat. certus (sec. XIX). – Der. (din fr.) certifica, vb.; certificat, s.n.; certificator, adj.; certitudine, s.f.; incertitudine, s.f.
(Dicţionarul etimologic român)

certá (certát, certát), vb. – 1. (Refl.) A se lua la ceartă, a se ciorovăi. – 2. (Refl.) A se duşmăni, a se învrăjbi. – 3. A dojeni, a mustra. – 4. A critica. – 5. A pedepsi. – 6. (Refl., înv.) A se învăţa minte. – Mr. nţertare, megl. (an)ţertu, istr. certu. Lat. certāre „a certa” (Puşcariu 347; Candrea-Dens., 321; REW 1840; Densusianu, GS, II, 18; DAR); cf. alb. kjertoń (Meyer 220), v. it. certare, sard. kertare. – Der. ceartă, s.f. (ceartă, conflict, încăierare; mustrare; pedeapsă), deverbal; certăreţ, adj. (gîlcevitor, arţăgos); certător, adj. (care ceartă, mustrător); certaş, s.m. (certăreţ, gîlcevitor; impricinat, parte dintr-un proces). Ceartă ar putea fi o formaţie anterioară rom., deoarece îi corespunde alb. kjartë (Philippide, II, 636).
(Dicţionarul etimologic român)

CERT- Element prim de compunere savantă cu semnificaţia „sigur”, „neîndoielnic”. [< lat. certus].
(Dicţionar de neologisme)

CERT, -Ă adj. Sigur, neîndoielnic, neîndoios. [< lat. certus, cf. it. certo].
(Dicţionar de neologisme)

CERT, -Ă adj. sigur, neîndoielnic, neîndoios. (< it. certo, lat. certus)
(Marele dicţionar de neologisme)

a se certa ca la piaţă expr. a se certa violent, folosind cuvinte triviale. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

ceártă s. f., g.-d. art. cértei; pl. cérturi
(Dicţionar ortografic al limbii române)

cert adj. m., pl. cerţi; f. sg. cértă, pl. cérte
(Dicţionar ortografic al limbii române)

certá vb., ind. prez. 1 sg. cert, 3 sg. şi pl. ceártă
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
CEÁRTĂ s. 1. v. neînţelegere. 2. discuţie, vorbă, zarvă, (pop.) gâlceavă, sfadă. (Multă ~ s-a făcut între ei pentru mine.) 3. admonestare, admonestaţie, certare, dojană, dojenire, imputare, morală, mustrare, observaţie, reproş (pop. şi fam.) beşteleală, muştruluială, ocară, (înv. şi reg.) înfruntare, probozeală, (reg.) probază, probozenie, (prin Mold.) bănat, (Mold.) şmotru, (înv.) dăscălie, împutăciune, învăţătură, preobrăzitură, probozire, râpşte, remonstrare, zabrac, (fam. fig.) săpuneală, scuturătură. (~ pe care a primit-o l-a potolit.)
(Dicţionar de sinonime)

CEÁRTĂ s. v. animozitate, discordie, duşmănie, învrăjbire, ostilitate, pedeapsă, pornire, sancţiune, ură, vrajbă, vrăjmăşie, zâzanie.
(Dicţionar de sinonime)

CERT adj., adv. 1. adj. v. adevărat. 2. adj. v. categoric. 3. adj. v. sigur. 4. adj. sigur, (livr.) infailibil. (Un procedeu ~.) 5. adj. ferm, fixat, hotărât. (Dată ~.) 6. adj. v. inevitabil. 7. adv. v. desigur. 8. adv. v. adevărat.
(Dicţionar de sinonime)

CERTÁ vb. 1. a se învrăjbi, a se supăra, (pop.) a se bălăbăni, a se gâlcevi, a se sfădi, (înv. şi reg.) a se pricinui, (reg.) a se cârti, a (se) pricini, (Mold.) a se cârcoti, (prin Olt.) a se rohoti, (înv.) a se pârî, a se prici, a se prigoni, (fam. fig.) a se strica. (S-a ~ cu toţi prietenii.) 2. a admonesta, a dăscăli, a dojeni, a moraliza, a mustra, (livr.) a apostrofa, (pop. şi fam.) a beşteli, a muştrului, a ocărî, a probozi, (pop.) a sfădi, a sudui, (înv. şi reg.) a înfrunta, a oropsi, a stropoli, a toi, (reg.) a cârti, a tolocăni, (prin Mold.) a(-i) bănui, (Olt.) a docăni, (prin Mold.) a mogorogi, (Mold. şi Bucov.) a moronci, (Bucov.) a puţui, (Mold.) a şmotri, (Olt. şi Ban.) a vrevi, (înv.) a preobrăzi, a prihăni, a probăzui, a prociti, (fam. fig.) a săpuni, a scutura. (L-a ~ cu asprime.)
(Dicţionar de sinonime)

CERTÁ vb. v. bate, condamna, instrui, învăţa, osândi, pedepsi.
(Dicţionar de sinonime)

CERTÍ vb. v. inela, secui.
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
Cert ≠ incert, îndoielnic, nesigur
(Dicţionar de antonime)

A certa ≠ a lăuda
(Dicţionar de antonime)

A se certa ≠ a se împăca
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: ce cer cert

Cuvinte se termină cu literele: ti rti erti