chei dex - definiţie, sinonime, conjugare
CHEI, cheiuri, s.n. 1. Construcţie amenajată într-un port pentru acostarea, încărcarea şi descărcarea vapoarelor, servind, totodată, la consolidarea malului şi la apărarea acestuia de acţiunea apelor; p. ext. stradă de-a lungul şi la marginea unei asemenea construcţii. 2. Platformă construită în lungul unei linii de cale ferată, la înălţimea pardoselii vagoanelor, pentru a uşura încărcarea şi descărcarea lor. [Var.: cheu s.n.] – Din bg. kei, fr. quai.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CHÉIE, chei, s.f. 1. Obiect de metal care serveşte la încuierea sau descuierea unei broaşte sau a unui lacăt. ♢ Loc. adj. şi adv. La cheie = (despre locuinţe, uzine etc.) (care este) complet finisat, bun pentru a fi dat în folosinţă. ♢ Expr. A ţine (ceva sau pe cineva) sub cheie = a ţine (ceva sau pe cineva) încuiat. Cheia şi lacătul = totul; începutul şi sfârşitul. 2. Fig. Procedeu prin care se poate explica sau dezlega ceva; explicaţie, dezlegare. ♢ Roman (sau povestire etc.) cu cheie = roman (sau povestire etc.) care înfăţişează, transparent, personaje sau fapte reale, de oarecare notorietate. Cheie cu cifru = sistem după care se înlocuiesc literele şi cifrele reale cu altele convenţionale pentru ca textul să nu fie înţeles de alte persoane. Poziţie-cheie = poziţie strategică, economică etc. de importanţă deosebită. 3. Unealtă de metal cu care se strâng sau se desfac şuruburile sau piuliţele. ♢ Cheie franceză (sau universală) = unealtă de metal reglabilă printr-un dispozitiv cilindric cu ghivent, astfel ca între fălcile ei să poată fi prins şi răsucit orice tip de şurub sau de piuliţă. ♦ Mic instrument de metal cu care se întoarce resortul ceasului sau al altor mecanisme; unealtă de metal sau de lemn cu care se întind coarde le unor instrumente muzicale. 4. (Muz.) Semn convenţional pus la începutul portativului, pentru a indica poziţia unei note de o anumită înălţime, şi, prin aceasta, a tuturor celorlalte note. Cheia sol. 5. (La pl.) Vale îngustă, lipsită de albie majoră, între doi pereţi înalţi şi abrupţi, acolo unde apa râului, întâlnind roci compacte, exercită o puternică eroziune în adâncime. Cheile Turzii. 6. (În sintagma) Cheie de boltă (sau de arc) = bolţar, de obicei decorat, situat în punctul cel mai înalt al unei bolţi sau al unui arc, având rolul de a încheia construcţia şi de a susţine celelalte bolţare; fig. element de bază care explică sau dezleagă o problemă; bază. – Lat. clavis.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CHEL, CHEÁLĂ, chei, chele, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Care are chelie, căruia i-a căzut (tot) părul de pe cap; (despre cap) care nu are păr; pleşuv. – Din tc. kel.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CHEI ~uri n. 1) Construcţie amenajată pe malul unei ape navigabile, servind la acostarea, încărcarea şi descărcarea navelor şi, totodată, la consolidarea malului. 2) Stradă de-a lungul unei asemenea construcţii; splai. 3) Platformă construită special de-a lungul unei linii de cale ferată pentru a uşura încărcarea-descărcarea vagoanelor. [Monosilabic] /<fr. quai
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

CHÉI//E chei f. 1) Obiect de diferite forme care serveşte la încuierea-descuierea unui lacăt sau a unei broaşte. ♢ A da ~ile pe mâna cuiva a încredinţa cuiva averea. La ~ bun pentru a fi dat în exploatare; complet finisat. 2) Instrument cu care se strânge ori se desface un şurub sau o piuliţă. ~ universală. 3) muz. Semn convenţional pus la începutul portativului pentru a indica poziţia unei note. ~ fa-major. 4) Unealtă pentru acordarea instrumentelor muzicale; acordor. 5) Mic instrument cu care se răsuceşte resortul unui ceas sau al altor mecanisme. 6) fig. Procedeu prin care se poate soluţiona ceva; explicaţie; dezlegare. ~ ia unui cifru. ♢ Poziţie-~ poziţie de primă importanţă (din punct de vedere strategic, economic etc.). 7) pl. Vale îngustă între doi munţi abrupţi. 8): ~ de boltă a) piatră din mijlocul unei bolţi care asigură sprijinirea celorlalte pietre; b) element de bază care explică sau rezolvă o problemă. [Art. cheia; G.-D. cheii; Sil. che-ie] /<lat. clavis
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

CHEL cheálă (chei, chéle) Care are chelie; pleşuv. /<turc. kel
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

chéi (chéiuri), s.n. – Construcţie în port pentru acostarea, încărcarea şi descărcarea vapoarelor; stradă de-a lungul unei asemenea construcţii sau a unui rîu. Fr. quai.
(Dicţionarul etimologic român)

chéie (chéi), s.f. – 1. Obiect de metal care serveşte la încuierea sau deschiderea unei broaşte. – 2. Robinet. – 3. Cuvînt şablon. – 4. Deschizător de conserve. – 5. Croşetă (pentru încheiat nasturii). – 6. Acordor, persoană care se ocupă cu acordarea unor instrumente muzicale. – 7. La instrumentele muzicale de vînt, valvulă. – 8. Piatră situată în punctul cel mai înalt al unei bolţi. – 9. Explicaţie, dezlegare. – 10. Bază, piatră unghiulară. – 11. Dantelă. – 12. (Pl.) Defileu, vale îngustă între doi pereţi înalţi, trecătoare. – Mr. cl’aie, megl. cl’eili. Lat. clavem (Puşcariu 352; Candrea-Dens., 324; REW 1981; DAR); cf. it. chiave (lec. chié), prov., cat. clau, fr. clé, sp. llave, port. chave. Pentru accepţia „defileu”, cf. sard. keia, care pare totuşi de origine preromană (cf. Wagner 294) pe lîngă faptul că există o anomalie în fonetismul său (lat. cl ar fi dat cr în sard.); der. din gr. ϰεία, propusă de Atzori 95, nu pare posibilă pentru rom. – Der. cheiţă, s.f. (cheie mică; dantelă; obiect care prinde); cheier, s.m. (fabricant de chei; portchei), pe care Candrea-Dens., 325, îl derivă de la alt. clavārius, şi Pascu, Beiträge, 15, de la *claviarius. Cf. cheotoare, încheia, descheia.
(Dicţionarul etimologic român)

chel (-ială), adj. – Pleşuv, fără păr. Tc. kel (Şeineanu, II, 104; Lokotsch 1152). Cuvînt cunoscut numai în Munt. şi Mold. (ALR, I, 12). Forma de pl. m. oscilează între cheli şi chei. Der. cheli, vb. (a pierde părul); chelie, s.f. (calviţie; pleşuvie; înv., favus); cheleş (mr. chileş, megl. cheleş), adj. (chel), din tc. keleş; chelbaş, adj. (înv., bolnav de favus, chelbos), din tc. kel şi baş „cap” (Şeineanu, II, 105; Lokotsch 1025); chelboşi, vb. (a-şi pierde părul); chelboşie, s.f. (calviţie). Nu este posibilseparăm de aceste ultime cuvinte pe chelbe, s.f. (înv., favus; calviţie), care totuşi a fost interpretat plecîndu-se de la lat. *calvia cu l propagat *clalvia (Tiktin; Puşcariu, Dacor., IV, 720; DAR; cf. îndoielile din REW 1530), dar care nici măcar astfel ar fi produs rezultatul care i se atribuie; sau din alb. kjëlp „puroi” (Philippide, Viaţa rom., IV (1916), p. 39). Dacă se are în vedere absoluta identitate a cuvintelor menţionate aici, ca şi circumstanţa că chelbe circulă în aceleaşi regiuni ale vechiului regat al României, cu excepţia Trans., reiese evident că este vorba de acelaşi cuvînt tc. (opinie împărtăşită de Şeineanu, II, 105 şi Rosetti, I, 160). Probabil este vorba de o dublă formaţie regresivă: chelboşie a dat chelbos, adj. (chel), şi acesta a dus la chelbe (chelie), ca scîrboşie, faţă de scîrbos şi scîrbă.
(Dicţionarul etimologic român)

CHEI s.n. 1. Construcţie de piatră, de beton etc., făcută pe malul unei ape navigabile pentru acostarea vaselor. 2. (Rar) Ţărm al unei ape amenajat pentru a preveni inundaţiile; estradă de-a lungul unui astfel de ţărm. [Pl. -iuri, var. cheu s.n. / < fr. quai].
(Dicţionar de neologisme)

CHEI s. n. 1. construcţie pe malul unei ape navigabile pentru încărcarea şi descărcarea navelor, servind totodată la consolidarea malului şi pentru a preveni inundaţiile; (p. ext.) stradă de-a lungul unui astfel de mal. 2. rampă de încărcare-descărcare a vagoanelor de cale ferată. (< fr. quai)
(Marele dicţionar de neologisme)

cheie cu barbă expr. (intl.) adevăr. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

cheia şi lacătul expr. începutul şi sfârşitul. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

chei s. n., art. chéiul; pl. chéiuri
(Dicţionar ortografic al limbii române)

chéie s. f., art. chéia, g.-d. art. chéii; pl. chei
(Dicţionar ortografic al limbii române)

cuvânt-chéie s. n., pl. cuvínte-chéie
(Dicţionar ortografic al limbii române)

chéie de bóltă s. f. + prep. + s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

chel adj. m., pl. chei; f. sg. cheálă, pl. chéle
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
CHEI s. splai. (~ul Dâmboviţei.)
(Dicţionar de sinonime)

CHEI s. pl. (GEOGR.) defileu, strâmtoare, (pop.) strungă, (înv.) spărtură, strâmtură. (~le Bicazului.)
(Dicţionar de sinonime)

CHEI s. pl. v. ghizd.
(Dicţionar de sinonime)

CHÉIE s. v. acordor.
(Dicţionar de sinonime)

CHÉIE s. v. clarificare, cordar, desluşire, elucidare, explicare, explicaţie, întinzător, lămurire, limpezire, precizare, rezolvare, soluţie, soluţionare, strună.
(Dicţionar de sinonime)

CHEL adj. pleşuv, (înv. şi pop.) pleş, pleşuvit, (reg.) chelbos, pleşcat, târcav, (Transilv. şi Ban.) peleag, (înv.) cheleş.
(Dicţionar de sinonime)

CHEL s. v. varză creaţă.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: ch che

Cuvinte se termină cu literele: ei hei