cheie dex - definiţie, sinonime, conjugare

cheie

[Sinonime]
CHÉIE, chei, s.f. 1. Obiect de metal care serveşte la încuierea sau descuierea unei broaşte sau a unui lacăt. ♢ Loc. adj. şi adv. La cheie = (despre locuinţe, uzine etc.) (care este) complet finisat, bun pentru a fi dat în folosinţă. ♢ Expr. A ţine (ceva sau pe cineva) sub cheie = a ţine (ceva sau pe cineva) încuiat. Cheia şi lacătul = totul; începutul şi sfârşitul. 2. Fig. Procedeu prin care se poate explica sau dezlega ceva; explicaţie, dezlegare. ♢ Roman (sau povestire etc.) cu cheie = roman (sau povestire etc.) care înfăţişează, transparent, personaje sau fapte reale, de oarecare notorietate. Cheie cu cifru = sistem după care se înlocuiesc literele şi cifrele reale cu altele convenţionale pentru ca textul să nu fie înţeles de alte persoane. Poziţie-cheie = poziţie strategică, economică etc. de importanţă deosebită. 3. Unealtă de metal cu care se strâng sau se desfac şuruburile sau piuliţele. ♢ Cheie franceză (sau universală) = unealtă de metal reglabilă printr-un dispozitiv cilindric cu ghivent, astfel ca între fălcile ei să poată fi prins şi răsucit orice tip de şurub sau de piuliţă. ♦ Mic instrument de metal cu care se întoarce resortul ceasului sau al altor mecanisme; unealtă de metal sau de lemn cu care se întind coarde le unor instrumente muzicale. 4. (Muz.) Semn convenţional pus la începutul portativului, pentru a indica poziţia unei note de o anumită înălţime, şi, prin aceasta, a tuturor celorlalte note. Cheia sol. 5. (La pl.) Vale îngustă, lipsită de albie majoră, între doi pereţi înalţi şi abrupţi, acolo unde apa râului, întâlnind roci compacte, exercită o puternică eroziune în adâncime. Cheile Turzii. 6. (În sintagma) Cheie de boltă (sau de arc) = bolţar, de obicei decorat, situat în punctul cel mai înalt al unei bolţi sau al unui arc, având rolul de a încheia construcţia şi de a susţine celelalte bolţare; fig. element de bază care explică sau dezleagă o problemă; bază. – Lat. clavis.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CHÉI//E chei f. 1) Obiect de diferite forme care serveşte la încuierea-descuierea unui lacăt sau a unei broaşte. ♢ A da ~ile pe mâna cuiva a încredinţa cuiva averea. La ~ bun pentru a fi dat în exploatare; complet finisat. 2) Instrument cu care se strânge ori se desface un şurub sau o piuliţă. ~ universală. 3) muz. Semn convenţional pus la începutul portativului pentru a indica poziţia unei note. ~ fa-major. 4) Unealtă pentru acordarea instrumentelor muzicale; acordor. 5) Mic instrument cu care se răsuceşte resortul unui ceas sau al altor mecanisme. 6) fig. Procedeu prin care se poate soluţiona ceva; explicaţie; dezlegare. ~ ia unui cifru. ♢ Poziţie-~ poziţie de primă importanţă (din punct de vedere strategic, economic etc.). 7) pl. Vale îngustă între doi munţi abrupţi. 8): ~ de boltă a) piatră din mijlocul unei bolţi care asigură sprijinirea celorlalte pietre; b) element de bază care explică sau rezolvă o problemă. [Art. cheia; G.-D. cheii; Sil. che-ie] /<lat. clavis
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

chéie (chéi), s.f. – 1. Obiect de metal care serveşte la încuierea sau deschiderea unei broaşte. – 2. Robinet. – 3. Cuvînt şablon. – 4. Deschizător de conserve. – 5. Croşetă (pentru încheiat nasturii). – 6. Acordor, persoană care se ocupă cu acordarea unor instrumente muzicale. – 7. La instrumentele muzicale de vînt, valvulă. – 8. Piatră situată în punctul cel mai înalt al unei bolţi. – 9. Explicaţie, dezlegare. – 10. Bază, piatră unghiulară. – 11. Dantelă. – 12. (Pl.) Defileu, vale îngustă între doi pereţi înalţi, trecătoare. – Mr. cl’aie, megl. cl’eili. Lat. clavem (Puşcariu 352; Candrea-Dens., 324; REW 1981; DAR); cf. it. chiave (lec. chié), prov., cat. clau, fr. clé, sp. llave, port. chave. Pentru accepţia „defileu”, cf. sard. keia, care pare totuşi de origine preromană (cf. Wagner 294) pe lîngă faptul că există o anomalie în fonetismul său (lat. cl ar fi dat cr în sard.); der. din gr. ϰεία, propusă de Atzori 95, nu pare posibilă pentru rom. – Der. cheiţă, s.f. (cheie mică; dantelă; obiect care prinde); cheier, s.m. (fabricant de chei; portchei), pe care Candrea-Dens., 325, îl derivă de la alt. clavārius, şi Pascu, Beiträge, 15, de la *claviarius. Cf. cheotoare, încheia, descheia.
(Dicţionarul etimologic român)

cheie cu barbă expr. (intl.) adevăr. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

cheia şi lacătul expr. începutul şi sfârşitul. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

chéie s. f., art. chéia, g.-d. art. chéii; pl. chei
(Dicţionar ortografic al limbii române)

cuvânt-chéie s. n., pl. cuvínte-chéie
(Dicţionar ortografic al limbii române)

chéie de bóltă s. f. + prep. + s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
CHÉIE s. v. acordor.
(Dicţionar de sinonime)

CHÉIE s. v. clarificare, cordar, desluşire, elucidare, explicare, explicaţie, întinzător, lămurire, limpezire, precizare, rezolvare, soluţie, soluţionare, strună.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: ch che chei

Cuvinte se termină cu literele: ie eie heie