chelălăit

CHELĂLĂÍT¹ s.n. Chelălăială. – V. chelălăi.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CHELĂLĂÍT², -Ă, chelălăiţi, -te, adj. (Despre lătrat) Tânguitor, ascuţit şi repetat. – V. chelălăi.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

chelălăít s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
CHELĂLĂÍT s. v. schelălăit.
(Dicţionar de sinonime)