chilei
[Sinonime]
CHILĂ1, chile, s.f. Veche măsură de capacitate pentru cereale, egală cu circa 680 de litri în Ţara Românească şi cu circa 430 de litri în Moldova. – Din tc. kile.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
CHILĂ2, chile, s.f. Element principal de rezistenţă al osaturii unei nave, aşezat pe axa longitudinală a fundului navei. – Din fr. quille.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
CHILĂ3 s.f. v. chil2.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
CHÍL//Ă1 ~e f. înv. Unitate de măsură pentru capacitate egală cu 430 de litri în Moldova şi cu 680 de litri în Ţara Românească. /<turc. kilé
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
CHÍL//Ă2 ~e f. Element principal din osatura unei nave, dispus pe fundul acesteia în plan longitudinal. /<fr. quille
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
chílă (chíle), s.f. – Măsură de capacitate pentru cereale, de origine turcească, folosită pînă la jumătatea sec. XIX, de importanţă variabilă după regiuni (chilă de Stambul = 22 baniţe sau 440 ocale; chilă de Salonic = 3,75 ori cea dinainte; chilă de Brăila = 8 baniţe sau 3,963 hl; chilă de Galaţi sau de Moldova = 2 mierţe sau 20 baniţe, adică 4,16 hl; chilă de Basarabia = 4,57 hl). Tc. kile, din ngr. ϰοĩλον (Roesler 596; Şeineanu, II, 110; Meyer 224; Lokotsch 1174a); cf. alb. kilë. – Der. (înv.) chiligiu, s.m. (hamal).
(Dicţionarul etimologic român)
chílă (chíle), s.f. – 1. Hernie. – 2. Infirmitate. Sl. kyla (Cihac, II, 49; Berneker 677); cf. bg. kila, sb. kila, rus. kilá. – Der. chilav, adj. (infirm, sfrijit, pipernicit), bg., sb. kilav „care are hernie”; chivăli (var. schivăli, deschilăvi), vb. (a vătăma, a răni); chilăvie (var. schilăvie, schilăvenie), s.f. (durere, beteşug). Pentru der. cf. şi Miklosich, Slaw. Elem., 27 şi Conev 91.
(Dicţionarul etimologic român)
CHÍLĂ s.f. Piesă din axa longitudinală a unei nave, care, împreună cu carlinga centrală, constituie baza scheletului navei. [< fr. quille, cf. ol. kiel].
(Dicţionar de neologisme)
CHÍLĂ s. f. element principal longitudinal al osaturii unei nave, în partea inferioară, baza scheletului acesteia. (< fr. quille)
(Marele dicţionar de neologisme)
chílă (măsură, capacitate pentru cereale, parte a navei) s. f., g.-d. art. chílei; pl. chíle
(Dicţionar ortografic al limbii române)
chílă, chíle, s.f. (înv.) 1. veche măsură de capacitate pentru cereale, egală cu circa 680 de litri în Ţara Românească şi cu circa 430 de litri în Moldova. 2. impozit care se plătea cu un anumit număr de chile de cereale. 3. hernie, surpătură, vătămătură. 4. om de nimic, amărât, prăpădit, sărman.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)
Sinonime:
CHÍLĂ s. v. hernie.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
CHILĂ2, chile, s.f. Element principal de rezistenţă al osaturii unei nave, aşezat pe axa longitudinală a fundului navei. – Din fr. quille.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
CHÍL//Ă1 ~e f. înv. Unitate de măsură pentru capacitate egală cu 430 de litri în Moldova şi cu 680 de litri în Ţara Românească. /<turc. kilé
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
CHÍL//Ă2 ~e f. Element principal din osatura unei nave, dispus pe fundul acesteia în plan longitudinal. /<fr. quille
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
chílă (chíle), s.f. – Măsură de capacitate pentru cereale, de origine turcească, folosită pînă la jumătatea sec. XIX, de importanţă variabilă după regiuni (chilă de Stambul = 22 baniţe sau 440 ocale; chilă de Salonic = 3,75 ori cea dinainte; chilă de Brăila = 8 baniţe sau 3,963 hl; chilă de Galaţi sau de Moldova = 2 mierţe sau 20 baniţe, adică 4,16 hl; chilă de Basarabia = 4,57 hl). Tc. kile, din ngr. ϰοĩλον (Roesler 596; Şeineanu, II, 110; Meyer 224; Lokotsch 1174a); cf. alb. kilë. – Der. (înv.) chiligiu, s.m. (hamal).
(Dicţionarul etimologic român)
chílă (chíle), s.f. – 1. Hernie. – 2. Infirmitate. Sl. kyla (Cihac, II, 49; Berneker 677); cf. bg. kila, sb. kila, rus. kilá. – Der. chilav, adj. (infirm, sfrijit, pipernicit), bg., sb. kilav „care are hernie”; chivăli (var. schivăli, deschilăvi), vb. (a vătăma, a răni); chilăvie (var. schilăvie, schilăvenie), s.f. (durere, beteşug). Pentru der. cf. şi Miklosich, Slaw. Elem., 27 şi Conev 91.
(Dicţionarul etimologic român)
CHÍLĂ s.f. Piesă din axa longitudinală a unei nave, care, împreună cu carlinga centrală, constituie baza scheletului navei. [< fr. quille, cf. ol. kiel].
(Dicţionar de neologisme)
CHÍLĂ s. f. element principal longitudinal al osaturii unei nave, în partea inferioară, baza scheletului acesteia. (< fr. quille)
(Marele dicţionar de neologisme)
chílă (măsură, capacitate pentru cereale, parte a navei) s. f., g.-d. art. chílei; pl. chíle
(Dicţionar ortografic al limbii române)
chílă, chíle, s.f. (înv.) 1. veche măsură de capacitate pentru cereale, egală cu circa 680 de litri în Ţara Românească şi cu circa 430 de litri în Moldova. 2. impozit care se plătea cu un anumit număr de chile de cereale. 3. hernie, surpătură, vătămătură. 4. om de nimic, amărât, prăpădit, sărman.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)
Sinonime:
CHÍLĂ s. v. hernie.
(Dicţionar de sinonime)