chinez dex - definiţie, sinonime, conjugare
CHINÉZ1, chinezi, s.m. (Reg., înv.) Primar. – Din scr. knez, magh. kenéz.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CHINÉZ2, -Ă, chinezi, -e, s.m. şi f., adj. 1. S.m. şi f. Persoană care face parte din populaţia de bază a Chinei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparţine Chinei sau chinezilor2 (1), privitor la China sau la chinezi2; chinezesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de chinezi2 (1). [Pl. m. şi chinejiChina (n. pr.) + suf. -ez.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CHINÉZ1 ~ă (~i, ~e) Care aparţine Chinei sau populaţiei ei; din China. /China n. pr. + suf. ~ez
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

CHINÉZ2 ~ă (~i, ~e) m. şi f. Persoană care face parte din populaţia de bază a Chinei sau este originară din China. /China n. pr. + suf. ~ez
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

chinéz (chinéji), s.m. – 1. (Înv.) Domn, şef al unei comunităţi de oameni liberi. Existenţa sa este atestată cu începere din sec. XIII, în Trans. şi Munt. Erau căpetenii de grupări populare ce cuprindeau un judeţ sau o vale, cu funcţii pe viaţă, administrative şi judecătoreşti. În Munt., pare a fi termen oficial, care îl traduce pe cel popular judeţ. – 2. (Banat) Primar, judecător comunal. – Var. cneaz, cnez. Sl. kŭnedzŭ din got. *kunnigs, germ. König (DAR). A intrat în rom. prin intermediul sb. knez sau al mag. kenéz (DAR presupune că pătrunderea sa a avut loc de la nord la sud), cf. rus. rut. knjazĭ „principe.” V. şi Miklosich, Slaw. Elem., 27; Cihac, II, 64. Var. cneaz, folosită în trecut ca termen oficial în documentele slave, a început să se folosească începînd de la sfîrşitul sec. XVII, cu sensul propriu din rus. – Der. chineji, vb. (Banat, a face uneori pe primarul); chinezat, s.n. (principat); cnezat, s.n. (principat); cnezie, s.f. (înv., principat).
(Dicţionarul etimologic român)

CHINÉZ, -Ă I. adj., s. m. f. (locuitor, popor) din China. II. adj. care aparţine Chinei sau chinezilor. ♦ arta ~ă = artă dezvoltată în China, prezentând o arhitectură specifică (pagode, temple) cu o bogată decoraţie pictată, o sculptură în bronz, jad, fildeş, legată de cult, pictură pe mătase (suluri), sau pe zidurile templelor etc. ♢ (s. f.) limbă din familia de limbi sino-tibetane vorbită de chinezi. (< China + -ez)
(Marele dicţionar de neologisme)

chinez gras? expr. (ţig.) cumperi dinari? (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

chinez, chinezi s.m. (intl.) an de condamnare. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

chinéz (primar) s. m., pl. chinézi
(Dicţionar ortografic al limbii române)

chinéz s. m. (locuitor al Chinei), adj. m., pl. chinézi; f. sg. chinéză, pl. chinéze
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
CHINÉZ s. v. primar.
(Dicţionar de sinonime)

CHINÉZ s., adj. 1. s. (înv.) chitai. (Un ~ din Beijing.) 2. chinezesc. (Cultura, civilizaţia ~.)
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: ch chi chin chine

Cuvinte se termină cu literele: ez nez inez hinez