chiorî dex - definiţie, sinonime, conjugare
CHIOR, CHIOÁRĂ, chiori, chioare, adj. 1. (Adesea substantivat) Care vede numai cu un ochi; căruia îi lipseşte un ochi. 2. (Reg.; adesea substantivat) Orb. 3. (Adesea substantivat) Care nu vede bine. 4. (Adesea substantivat) Saşiu. 5. Fig. (Despre surse de lumină) Care dă o lumină slabă, insuficientă; (despre lumină) slab. ♦ (Despre ferestre) Prin care lumina străbate cu greu, care este prea mic sau (în parte) astupat. 6. (În expr.) Apă chioară = a) nume dat în ironie unor alimente lichide sau unor băuturi alcoolice prea diluate; b) vorbe lipsite de conţinut. A nu avea para chioară sau (rar, substantivat) a nu avea chioară în pungă = a nu avea nici un ban. – Din tc. kör.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CHIORÎ, chiorăsc, vb. IV. 1. Intranz. şi tranz. A-şi pierde sau a face pe cineva să-şi piardă un ochi; p. ext. a-i slăbi sau a face să-i slăbească cuiva vederea sau să nu mai vadă (temporar). ♦ (Reg.) A orbi. ♦ Tranz. Fig. A încerca să înşele sau a înşela pe cineva (în legătură cu ceva care poate fi văzut). 2. Refl. (Fam.) A se uita foarte atent, cu curiozitate, făcând ochii mari; a se holba. 3. Intranz. Fig. (Despre surse de lumină) A da o lumină foarte slabă. – Din chior.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CHIOR chioáră (chiori, chioáre) şi substantival 1) Care vede numai cu un ochi; care are numai un ochi teafăr. 2) reg. Care nu vede deloc; orb. ♢ A da ~ peste cineva a se lovi de cineva. 3) Care vede rău la distanţă; miop. 4) Care se uită cruciş; saşiu. 5) fig. (despre surse de lumină) Care nu dă lumină suficientă. 6) (despre lumină) Care nu luminează bine; slab. 7): Apă chioară a) mâncare sau băutură rară şi fără nici un gust; b) vorbărie goală. A nu avea para chioară a nu avea nici un ban. /<turc. kör
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A CHIOR//Î́ ~ăsc 1. intranz. 1) A-şi pierde un ochi; a deveni chior. 2) A vedea slab (temporar). 3) (despre surse de lumină) A răspândi o lumină slabă. 2. tranz. 1) A face să-şi piardă un ochi; a face să devină chior. 2) A face să vadă slab (temporar). 3) fig. (persoane) A încerca să înşele. /Din chior
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE CHIOR//Î mă ~ăsc intranz. A se uita cu atenţie şi cu prea multă curiozitate. /Din chior
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

chiór (chioáră), adj. – 1. Care vede numai cu un ochi. – 2. Saşiu. – 3. Miop. – 4. Opac, care dă o lumină slabă. – 5. (Arg.) As, carte de joc cu numărul unu. – 6. (Arg.) Sărac, nevoiaş. – Mr., megl. chior. Tc. kör „orb” (Roesler 596; Miklosich, Türk. Elem., II, 111; Berneker 680; Şeineanu, II, 114; Meyer 140; Lokotsch 1207); cf. alb. kjor, sb. cór, şi de asemenea alb. göre „nenorocit”. Nu circulă în Trans. (cf. ALR, I, 57). Pentru expresia apă chioară, cf. chiar. Dubletul ceur (saşiu), care circulă în Banat şi pe care Creţu 312 îl deriva din lat. caeculus, reprezintă sb. cór. Der. chioară, s.f. (para), în loc de para chioară (s-a spus despre monedele găurite, care încetau să mai aibă valoare de circulaţie); chiorî, vb. (a scoate un ochi; a orbi, a-şi pierde vederea; a se uita saşiu; a indica); chiorie, s.f. (defectul de a fi saşiu; miopie); chiorilă, s.m. (poreclă pentru miopi); chiorîş, adv. (cu un singur ochi, închizînd un ochi; pieziş; orbeşte, fără să se uite).
(Dicţionarul etimologic român)

chiór interj. – Imită mai multe zgomote, cum sînt chiorăiala sau strigătul curcanului. – Var. ghior. Creaţie spontană, cf. bîr, mîr, mor, hor, hîr. – Der. chiorăi (var. ghiorăi, chiorcă(n)i, chercă(n)i, cherăi, Trans., corăi,) vb. (despre curcani, a croncăni; despre maţe, a chiorăi); chirăi (var. cherăi, chirlăi), vb. (despre găini, a cotcodăci; despre greieri, a cînta; a ţipa, a striga); cherlăi, vb. (rar, a lătra), cuvînt care ne apare numai la Brătescu-Voineşti şi care indică o contaminare cu chelălăi; chiorăială (var. ghiorăială, chiorăit, chiorăitură, ghiorăitură), s.f. (zgomot produs de intestine); chiric, s.m. (Trans., greiere; copil), ultimul sens explicabil prin ideea de „care ţipă mult”; ghiorlan, s.m. (şobolan; golan), cu acelaşi semantism ca termenul anterior, cf. Philippide, Principii, 150 şi Spitzer, Dacor., IV, 652-4 (după ipoteza greşită a lui Lacea, Dacor., III, 751, din săs. Jórlänk „oaie de un an”); închiorcoşa, vb. refl. (a-şi roti coada curcanul; a privi cu dispreţ, a se înfuria), cuvînt care pare a se explica printr-un joc foarte frecvent între băieţi, care constă în a imita cuvîntul chior în jurul unui curcan, pentru a-l stîrni şi a-l obliga să-şi rotească îndată coada (după DAR şi Candrea, origine necunoscută; Scriban îl pune în legătură cu mag. körleni „a învîrti”). Pentru var. ghiorhăi, cf. Iordan, BF, VII, 280.
(Dicţionarul etimologic român)

chior în ţara orbilor expr. (peior.) mai bun decât alţii în condiţiile unei concurenţe foarte slabe. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

chior adj. m., pl. chiori; f. sg. chioáră, pl. chioáre
(Dicţionar ortografic al limbii române)

chiorî́ vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. chiorăsc, imperf. 3 sg. chiorá; conj. prez. 3 sg. şi pl. chioráscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
CHIOR adj. v. chiorâş, cruciş, încrucişat, pieziş, saşiu, sărac, slab, strabic.
(Dicţionar de sinonime)

CHIOR adj., s. (înv. şi pop.) ponivos. (Om ~.)
(Dicţionar de sinonime)

CHIOR adj., s. v. nevăzător, orb.
(Dicţionar de sinonime)

CHIOR s. v. gazorniţă.
(Dicţionar de sinonime)

CHIOARA-GĂÍNII s. v. romaniţă neadevărată, romaniţă nemirositoare.
(Dicţionar de sinonime)

CHIORÎ vb. v. holba.
(Dicţionar de sinonime)

CHIORÎ vb. v. ochi, orbi, ţinti, viza.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: ch chi chio chior

Cuvinte se termină cu literele: ri ori iori hiori