chit dex - definiţie, sinonime, conjugare
CHIT1 adv. (Fam.; în expr.) A fi chit (cu cineva) = a nu mai datora nimic (cuiva); a nu mai avea de dat (cuiva) nici o socoteală. Chit că... = chiar dacă..., indiferent dacă... – Din fr. quitte.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CHIT3, chiţi, s.m. (Zool.; înv.) Balenă. – Din sl. kitŭ.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CHIŢ interj. Cuvânt care imită sunetele caracteristice ale şoarecilor. – Onomatopee.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CHIT2 s.n. Pastă formată dintr-un praf mineral şi un lichid vâscos (ulei de in, glicerină etc.), care se întăreşte în contact cu aerul şi e folosită la fixarea geamurilor în cercevele, la astuparea găurilor în lemn sau în zid etc. – Din germ. Kitt.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CHIT1 adv. pop. : A fi ~ cu cineva a se achita cu cineva. ~ că... cu toate că... /<fr. quitte
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

CHIŢ interj. (se foloseşte pentru a reda sunetul caracteristic emis de şoareci). /Onomat.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

CHIT2 ~uri n. Pastă formată dintr-un amestec de praf mineral şi un aglomerant care se întăreşte la aer, având diferite întrebuinţări în construcţii (la fixarea geamurilor în cercevele, pentru astuparea găurilor din lemn în vederea vopsirii). /<germ. Kitt
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

chit adv. – Liber, în pace. Fr. quitte. Se întîlneşte cu dubletele cfit şi fit, care redau pronunţarea germ. quitt. – Der. (de la cfit) cfitui, vb. (a rezolva probleme; a fi liniştit). Forma chitui se aude mai puţin, fiind înlocuită prin achita. După Sanzewitsch 201, cfitui vine din rus. kvitovatĭ.
(Dicţionarul etimologic român)

chit (-ţi), s.m. – Balenă, cetaceu. Ngr. ϰñτος, în parte prin intermediul sl. kitŭ (Murnu 13; cf. Vasmer, Gr., 78). Sec. XVI.
(Dicţionarul etimologic român)

chiţ interj. – Imită sunetele mai multor animale în special şoarecii şi şobolanii. Formaţie spontană; cf. bg. kvic, sb. kvečati, slov. kvičati, toate cu sensul de „a geme.” După Cihac, din sl. kvičati „a grohăi porcii”, cf. coviţa. – Der. chiţăi (var. chiţcăi), vb. (a scoate sunete ascuţite şoarecii); chiţcan, s.m. (şobolan), a cărui der. nu este clară.
(Dicţionarul etimologic român)

chit s.n. – Pastă formată dintr-un praf mineral şi un lichid vîscos. Germ. Kitt. Sec. XIX. – Der. chitui, vb. (a lipi cu chit).
(Dicţionarul etimologic român)

chit (-te), s.n. – Mantou, palton. Germ. Kittel (DAR). În Trans. de Nord.
(Dicţionarul etimologic român)

CHIT adv. (Franţuzism) Achitat, plătit. ♢ (Fam.) A fi chit (cu cineva) = a-şi fi plătit o datorie faţă de cineva. [< fr. quitte].
(Dicţionar de neologisme)

CHIT s.n. Pastă rezultată din amestecul unei pulberi metalice cu ulei de in, glicerină etc., întrebuinţată la lipitul geamurilor la cercevele, la astuparea găurilor etc. [Pl. -turi. / < germ. Kitt, cf. kitten – a lipi].
(Dicţionar de neologisme)

CHIT1 adv. (fam.) a fi ~ (cu cineva) = a-şi fi plătit o datorie faţă de cineva. (< fr. quitte)
(Marele dicţionar de neologisme)

CHIT2 s. n. pastă dintr-un amestec de pulberi metalice cu ulei de in, glicerină etc., folosită la lipitul geamurilor etc. (< germ. Kitt)
(Marele dicţionar de neologisme)

CHIT2 s.n. ~ (din germ. Kitt < v. germ. de sus kuti < indoeurop. *guetu- = răşină, prin interm. lat. bitūmen = asfalt (1.)) [et. WDW]
(Alte dicţionare)

chit adv.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

chit (zool.) s. m., pl. chiţi
(Dicţionar ortografic al limbii române)

chiţ interj.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

chit (pastă) s. n., pl. chíturi
(Dicţionar ortografic al limbii române)

chit2, chíturi, s.n. (reg.) suman (negru sau alb), ţundră.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)



Sinonime:
CHÍTUL s. art. v. balena.
(Dicţionar de sinonime)

CHIT s. v. balenă.
(Dicţionar de sinonime)

CHIŢ interj. (reg.) ţiţ. (Şoarecele face: ~!)
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: ch chi

Cuvinte se termină cu literele: it hit