cine dex - definiţie, sinonime, conjugare
CÍNĂ, cine, s.f. Masă de seară; mâncare pregătită pentru această masă – Lat. cena.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CÍNE pron. 1. (Interogativ; ţine locul unui substantiv care denumeşte o persoană sau un animal ori al unui pronume, aşteptat ca răspuns la întrebare) Cine a venit? ♢ Expr. Cine (mai) ştie? = nu ştiu, nu cunosc problema. ♦ Ce fel (de om). Tu nu ştii cine-i mama. 2. (Relativ) Cel ce, acela care. Bine-a zis cine-a zis... ♢ Expr. Are (sau n-are) cine ori este (sau nu este) cine = (nu) există om care, (nu) se găseşte persoană care... 3. (Nehotărât) Fiecare, oricine, oricare. Zică cine ce va vrea. [Gen.-dat.: cui] – Lat. *quene (= quem).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CÍN//Ă ~e f. 1) Masă luată seara. 2) Mâncare pregătită pentru masa de seară. 3) Timp când se serveşte masa de seară. [G.-D. cinei] /<lat. cena
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

CÍNE1 pron. interog. (se foloseşte pentru formularea unei întrebări) Care (anume)? ~ cântă? ~ vine? [G.-D. cui] /<lat. quene
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

CÍNE2 pron. rel. (se foloseşte pentru a indica o persoană neidentificată) Cel care; cel ce. ~ ştie carte are patru ochi. [G.-D. cui] /<lat. quene
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

cínă (cíne), s.f. – Masă de seară. – Mr., megl. ţină, istr. cirę. Lat. cēna (Puşcariu 362; Candrea-Dens., 341; REW 1806; DAR); cf. it., prov., sp. cena, port. cea. – Der. cinioară, s.f. (ceasul cinei), cf. prînzişor; cuvînt pe care Drăganu, Dacor., III, 693-5 şi DAR îl consideră reprezentant al lat. cinae hora, dar care este un dim. cu suf. -oară, cf. Graur, BL, III, 19.
(Dicţionarul etimologic român)

cíne pron. inter. – 1. Introduce întrebările la care se aşteaptă ca răspuns un nume de persoană. – 2. Cel care (indică identitatea subiectului a două acţiuni conexe). – 3. Nimeni (în expresii ca n-are cine, cine ştie ce, etc.). – 4. (Înv.) Fiecare (mai ales în compunere cu unde, cum, cît, încotro). – Mr. ţine, istr. ţire. Gen., dat (al, a) cui, acuz. pe cine. Lat. quem (Puşcariu 366; Candrea-Dens., 345; REW 6953; DAR); cu epenteza lui -ne, ca în sard. kini, calabr. chine, lec. cine (M. Ruffini, Cah. S. Puşcariu, I, 202), cf. şi mine, tine, sine (Byhan, Jb., III, 7). Celelalte explicaţii par mai puţin probabile: lat. quisne (Philippide, Principii, 78; Pascu, I, 176); -ne ca în alb. unë „eu”, tinë „tu” (Puşcariu 366); lat. quem pronunţat quene (DAR). Gen. cui (din lat. cui) se foloseşte şi cu sens absolut: „fiul cui” (cf. Eminescu: a cui-s, mamă?). Comp. cinescu, pron. (înv., fiecare, oricine), pare sing. analogic, format pe baza lui cineşti, care ar putea fi o compunere bazată pe aceleaşi elemente ca neştine (DAR admite că cineşti este rezultatul contaminării lui cineş cu fieşte(care); Meyer-Lübke, Literaturblatt, VII, 150 şi Philippide, ZRPh., XXXI, 360, îl explicau pe cinescu direct din lat. quisquis; cineşi, pron. (înv., fiecare, oricare), ca acelaşi; cineva, pron. (o persoană indeterminată; o persoană importantă), ca şi careva (pentru folosirea sa, cf. Sandfeld, Syntaxe, 210-2); fiecine (var. fieşicine, fieştecine), pron. (oricine, fiecare), ca fiecare; măcarcine, pron. (rar, oricine); neştine (var. înv. nescine), pron. (oricine), ca niscare; oarecine (var. oareşicine, oricine), pron. (oricare, fiecare), ca oarecare; vericine, pron. (oricare), ca vericare.
(Dicţionarul etimologic român)

CINE1- Element prim de compunere savantă care are semnificaţia „mişcare”, „de mişcare”, „în legătură cu mişcarea”. [Var. cinem-, cinemat-, cinemato-, cinemo-. / < fr. cine- < gr. kinema – mişcare].
(Dicţionar de neologisme)

CINE2- Element prim de compunere savantă cu semnificaţia „(de) cinema”, „în legătură cu cinematograful”. [Var. cinema-. / < fr. cinéma < cinématographe].
(Dicţionar de neologisme)

CINE3- v. cin-.
(Dicţionar de neologisme)

CINE- / CINEMA- / CINEMAT(O)- / CINE-MO- / CINET(O)- elem. „mişcare”; „cinemato- graf”. (< fr. ciné-, cinéma-, cinémat/o/-, cinémo-, cinét/o/-, cf. gr. kinema, -atos, kinetos, mobil)
(Marele dicţionar de neologisme)

cínă s. f., g.-d. art. cínei; pl. cíne
(Dicţionar ortografic al limbii române)

cíne pr., g.-d. cui
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
CÍNE pron. 1. care. (~ vine cu mine?) 2. v. oricine.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: ci cin

Cuvinte se termină cu literele: ne ine