cioacă dex - definiţie, sinonime, conjugare

cioacă

CIOÁCĂ, cioace, s.f. 1. Fiecare dintre cele două console orizontale ale războiului de ţesut, fixate pe stâlpii din mijloc şi pe care se sprijină vatalele. 2. (Arg.) Balivernă. ♢ Expr. (Fam.) A se ţine de cioace = a se ţine de glume, de şmecherii. – Et. nec.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CIOÁCĂ, cioace, s.f. (Reg.) Vîrf de munte sau de deal. — Comp. sb. čuka.
(Dicţionarul limbii române moderne)

cioácă (cioáce), s.f. – 1. Cîrlig, gheară, obiect care prinde. – 2. Zăvor, ivăr. – 3. Crampon, cîrlig. – 4. Suport al ferăstrăului de mînă. – 5. (La războiul de ţesut) Ştift, bolţ al stativului. 6. Cîrlig al scaunului dogarului. – 7. Cleşte. – 8. Găleată de scos apa. – 9. Trunchi, butuc, buştean. – 10. Culme, înălţime. – Var. (pl.) cioci; cioancă, s.f. (vîrf; nuia, vargă). Creaţie expresivă pe baza lui cioc. Sensul de „trunchi” este explicat de DAR plecîndu-se de la ideea de „tăiat prin lovituri”, şi de Hubschmidt, Sardische Studien, în legătură cu lat. med. choca, it. ciocco, v. fr. coche, port. soca. Mai curînd trebuie plecat de la ideea de „cioc”, interpretat ca „obiect rotund, cilindric”, ca în cazul lui bocboacă sau al lui botbutuc. Cioacă, s.f. (cioară-de-cîmp, Corvus monedula; poreclă dată ţiganilor), cu var. ceucă, ceaucă, pare a proveni din mag. cšoka (DAR; Gáldi, Dict., 87), cf. bg. čavka, fr. choucas; însă der. arată că s-a confundat cu familia expresivă a lui cioc. – Der. ciocoi, s.m. (bărbătuşul ciorii-de-cîmp; servitor; fecior în casă; vătaf; om îmbogăţit de curînd, exploatator; bogătan, burghez, retrograd), pe care Roesler 608 îl derivă greşit de la tc. çokodar „lacheu” (acest ultim sens se explică greşit în DAR prin lăcomia ciorii şi a servitorilor în general; se explică prin porecla dată ţiganilor mai bine decît prin ideea de lăcomie şi parazitism proprii servitorilor, cf. ciocotniţălinge-blide”); ciocoi, vb. (a se îmbogăţi; a se purta ca un îmbogăţit de curînd); ciocoaică, s.f. (nevastă de om îmbogăţit de curînd); ciocoinicie, s.f. (servilism); ciocoesc, adj. (privitor la ciocoi); ciocoeşte, adv. (în felul ciocoilor); ciocoime, s.f. (clasa ciocoilor); ciocoinic, adj. (servil); ciocoism, s.n. (servilism, lipsă de demnitate); ciocofleandură, ciocorofleac, liopciofleandură, s.f.(om lipsit de demnitate, linge-blide), formaţii umoristice datorate lui Alecsandri şi care nu s-au mai folosit; cioclovină (var. ciocloavă), s.f. (om lipsit de demnitate). – Din rom. provine bg. čokoi, čokoika (Mladenov 687); şi din rom. sau din mag., ţig. čoka.
(Dicţionarul etimologic român)

cioacă, cioace s.f. 1. minciună. 2. (intl.) loc de întâlnire al hoţilor. 3. celulă de închisoare. 4. (adol.) ţigară. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

cioácă s. f., g.-d. art. cioácei; pl. cioáce
(Dicţionar ortografic al limbii române)

cioácă, cioáce, s.f. (pop.) 1. deal, înălţime, vârf de deal. 2. cârlig care ţine un obiect de altul; scoabă, clobanţ, cârlionţ. 3. capătul lemnului vertical al ferăstrăului. 4. (reg.) târnăcop, cazma, crampăn, gheunoaie, chirlopan, ţarsiţă. 5. unealtă de tăiat şi de scobit; ciuc, ticlu, pupăză, dihoroi, scobitor, sâlmoc. 6. lingură de lemn de băut apă; polonic, căuş, cauc, cupă, hârgaie, cofă. 7. trunchiul unui arbore scos cu rădăcinile din pământ. 8. cioară neagră de clopotniţă. 9. unealtă de dogărie cu care se împing cercurile la locul lor.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)


Cuvinte care încep cu literele: ci cio cioa cioac

Cuvinte se termină cu literele: ca aca oaca ioaca