cioban

CIOBÁN, ciobani, s.m. 1. Persoană care paşte, păzeşte şi îngrijeşte oile; păstor, păcurar. ♦ Proprietar de oi; baci. 2. Compus: ciobanul-cu-oile = numele unei constelaţii din emisfera boreală; lira. – Din tc. çoban.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CIOBÁN ~i m. Persoană care are în grijă oile; păstor; oier; ovicultor. ♢ Steaua ~ului a) luceafărul de seară; b) steaua polară. ~ul-cu-Oile denumire populară a constelaţiei Lira; Oierul. [Sil. cio-ban] /<turc. çoban
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ciobán (ciobáni), s.m. – Păstor. – Mr. cioban, istr. ţoban. Tc. çoban (Roesler 608; Şeineanu, II, 128; Miklosich, Türk, Elem., I, 278; Miklosich, Fremdw., 82; Berneker 159; Lokotsch 1921; Ronzevalle, 77); cf. ngr. τσοπάνης, τσοπάνος, alb. čoban, bg., sb. čoban(in), rut. čaban, pol. czaban, rus. čaban, mag. csobán(y). Cuvînt rar în dialecte. După Weigand, Jb., XVI, 222, intrat în rom. prin intermediul bg., ceea ce nu pare sigur; pentru motivele extinderii sale rom., cf. Caracostea, Mitt. Wien., 98. Pentru formele dialectale din ngr., cf. Höeg 127. Din rom. provin mag. csobán(y) (Edelspacher 12), şi posibil rut. şi pol. Der. ciobancă, s.f. (păstoriţă); ciobăneasă (var. ciobăniţă), s.f. (păstoriţă); ciobănesc, adj. (de cioban); ciobăneşte, adv. (ca ciobanii); ciobănos, adj. (rustic, necioplit); ciobăni, vb. (a fi cioban); ciobănime, s.f. (mulţime de ciobani); ciobănie, s.f. (ocupaţia ciobanului).
(Dicţionarul etimologic român)

cioban, ciobani s.m. (peior.) 1. (deţ.) deţinut analfabet. 2. persoană necivilizată / grosolană. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

Cóbiliţa-Ciobánului (astron.) s. pr. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

Ciobánul-cu-Óile (astron.) s. pr. m.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

ciobán s. m., pl. ciobáni
(Dicţionar ortografic al limbii române)

Luceáfărul-Ciobánilor s. pr. m.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

spanácul-ciobánilor s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

tráista-ciobánului s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

várga-ciobánului (bot.) s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

ciobán, ciobáne, s.n. (reg.) vas de lemn pentru băut apă; scafă, fedeleş, bure.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)

---

Sinonime:
PASĂREA-CIOBANULUI s. v. sitar.
(Dicţionar de sinonime)

STEAUA CIOBÁNULUI s. v. luceafărul, luceafărul de seară, steaua polară, venus.
(Dicţionar de sinonime)

CIOBÁNUL-CU-ÓILE s. v. lira.
(Dicţionar de sinonime)

CIOBÁN s. oier, păstor, (înv. şi reg.) păcurar, (Maram. şi nordul Transilv.) oieş. (Un ~ cu o turmă de oi.)
(Dicţionar de sinonime)

STRAIŢA-CIOBÁNULUI s. v. traista-ciobanului.
(Dicţionar de sinonime)

MĂCIUCA-CIOBÁNULUI s. v. rostogol, scai, scaiete, tătarnică.
(Dicţionar de sinonime)

TĂŞCUŢA-CIOBÁNULUI s. v. punguliţă, traista-ciobanului.
(Dicţionar de sinonime)