ciocoiesc dex - definiţie, sinonime, conjugare
CIOCÓI1, ciocoi, s.m. 1. Termen de dispreţ pentru un parvenit (mai ales la sate) din rândurile arendaşilor, vătafilor etc.; ciocofleandură; p. ext. boier. 2. (Înv.) Fecior în casă, servitor angajat la un boier. – Et. nec.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CIOCOÍ2, ciocoiesc, vb. IV. Refl. 1. A deveni ciocoi1 (1), a-şi însuşi apucături de ciocoi1; p.ext. a se boieri. 2. Fig. (Rar) A fi slugarnic, a se linguşi. – Din ciocoi1.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CIOCOIÉSC, -IÁSCĂ, ciocoieşti, adj. Care ţine de ciocoi1, privitor la ciocoi1, specifîc ciocoilor1. [Pr.: -co-iesc] – Ciocoi1 + suf. -esc.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CIOCÓI m. înv. 1) peior. Persoană bogată, provenită din rândul arendaşilor sau al vătafilor; boier parvenit. 2) Persoană slugarnică cu intenţii de parvenire. /cioc + suf. ~oi
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE CIOCO//Í mă ~iésc intranz. 1) înv. A deveni ciocoi; a se boieri. 2) A se comporta ca un ciocoi. 3) fig. A căuta să câştige bunăvoinţa cuiva prin vorbe măgulitoare; a se linguşi. [Sil. cio-co-i] /Din ciocoi
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

CIOCO//IÉSC ~iáscă (~iéşti) Care ţine de ciocoi; propriu ciocoilor. [Sil. cio-co-iesc] /ciocoi + suf. ~esc
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ciocói s. m., pl. ciocói, art. ciocóii
(Dicţionar ortografic al limbii române)

ciocoí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. ciocoiésc, imperf. 3 sg. ciocoiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. ciocoiáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

ciocoiésc adj. m. (sil. -co-iesc), f. ciocoiáscă; pl. m. şi f. ciocoiéşti
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
CIOCÓI s. (peior.) ciocofleandură. (Boieri şi ~.)
(Dicţionar de sinonime)

CIOCÓI s. v. ciocârlie moţată.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: ci cio cioc cioco ciocoi

Cuvinte se termină cu literele: sc esc iesc oiesc coiesc