cir dex - definiţie, sinonime, conjugare
CIR s.n. (Reg.) Zeamă (îngroşată) scoasă din mămăliga care fierbe, înainte de a fi mestecată (şi care se mănâncă separat); terci. – Din ucr. čyr.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CIR ~uri n. reg. Parte lichidă din conţinutul mămăligii care fierbe; mămăligă foarte moale; terci. /cf. ucr. ţyr
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

cír s.m. – 1. Clei, lipici. – 2. Terci de porumb foarte subţire. – 3. Păsat, terci. Origine incertă. După E. Petrovici, Dacor., X, 26-32, din gr. χυλός „suc.” Conform acestei ipoteze, rut. čyr „terci,” pe care Scriban, Arhiva, 1927, 292; Tiktin şi Pascu, R. crit., XIV, 40, îl considerau drept etimon al rom., derivă de la acesta. Se foloseşte numai în Trans. şi Mold. Rămîne de lămurit legătura acestui cuvînt cu ciriş, s.m. (clei, lipici), din tc. çiriş (Cihac, II, 566; Şeineanu, II, 134), cf. bg., sb. čiriš, mag. csiriz. – Der. ciros, adj. (lipicios); cirui, vb. (a face păsat); ciruială, s.f. (păsat).
(Dicţionarul etimologic român)

CIR s.m. (Zool.) Fiecare dintre perii ţepoşi de pe corpul unor animale nevertebrate. [< fr. cirre, cf. lat. cirrus].
(Dicţionar de neologisme)

CIR s. m. fiecare dintre perii ţepoşi de pe corpul unor animale nevertebrate. (< fr. cirre, lat. cirrus)
(Marele dicţionar de neologisme)

cir (fir de păr) s. m., pl. ciri
(Dicţionar ortografic al limbii române)

cir (terci) s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
CIR s. v. cârcel, cocă, lipici, pap, păsat, terci.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: ci

Cuvinte se termină cu literele: ir