ciritei dex - definiţie, sinonime, conjugare
CIRITÉL, ciritei, s.m. (Reg.) Tufiş de copăcei; (la pl.) copăcei care formează un desiş (în pădure). – Et. nec.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CIRITÉ//L ~i m. 1) Desiş de arbuşti sau de copaci. 2) la pl. Arbuşti sau copaci care alcătuiesc un desiş. /ceret + suf. ~el
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ciritéi s.m. – Tufiş, desiş, teren despădurit. – Var. ceretei, ceretel. Rut. (o)čeret „stufăriş” (Skok 64; DAR). Nu este probabilă ipoteza lui Cihac, II, 491, bazată pe mag. cserje, de la cser „stejar”. – Der. citirişcă, s.f. (tufiş), cu metateză (DAR).
(Dicţionarul etimologic român)

ciritél s. m., pl. ciritéi
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
CIRITÉL s. v. cununiţă.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: ci cir ciri cirit cirite

Cuvinte se termină cu literele: ei tei itei ritei iritei