ciucă dex - definiţie, sinonime, conjugare

ciucă

CIÚCĂ ciuci f. reg. 1) Vârf de munte (de formă rotundă). 2) Capăt îngroşat şi rotunjit al unui obiect; gămălie; măciulie. [Sil. ciu-că] /Orig. nec.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ciúcă (-ci), s.f. – 1. Culme, pisc, vîrf. – 2. Ţintă, obiectiv. – Mr., megl. ciucă. Cuvînt care apare în toate limbile balcanice, cf. ngr. τσούϰα „tumul, gorgan”, alb. čuka „culme”, bg. čuka „colină”, sb. cuca „coastă înaltă şi povîrnită”, mag. csúcs „vîrf”. Unica explicaţie care pare posibilă este cea a unei creaţii expresive, care ar explica numai aceste coincidenţe; cf. cioc, cu acelaşi sens de „vîrf” (cf. Capidan, Dacor., II, 462, care recunoaşte identitatea ambelor creaţii, dar le reduce la alb. čuka). Celelalte explicaţii par insuficiente. Philippide, Bausteine, 53 (cf. Philippide, II, 706; Rosetti, II, 114), se referea la gr. ϰύϰλος „cerc”, care este greu de admis. DAR presupune păstrarea unui cuvînt autohton şi Lahovary 323, a unui termen anterior indoeurop. În plus, DAR consideră sensul 2 drept cuvînt diferit, pe care îl pune în legătură cu sucă, mag. szuka „căţea în călduri.” Sensul de „ţintă” este normal, dacă ne gîndim că de obicei ţintele, de ex. cele pentru arcaşi, trebuiau să fie aşezate pe vreo înălţime. Der. ciuc (pl. ciuchi sau ciuci), s.m. (smoc de păr), refăcut de la cioacă-cioc (Byck-Graur 28 se gîndesc că este un sing. refăcut pe baza lui ciucuri); ciuci, s.m. pl. (paste făinoase, în formă de tăiţei), pe care Graur 140 îl derivă din ţig. čuči „membru viril”, probabil pentru că l-a glosat greşit, prin chiftele în formă de cîrnat. Cf. ciucure.
(Dicţionarul etimologic român)

ciuca bătăilor expr. (sport) sportiv sau echipă învinsă de toţi competitorii. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

ciúcă1, ciuci, s.f. (reg.) 1. vârf (de munte), pisc, măgură. 2. măciulie. 3. moţ de păr.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)

ciúcă2, ciuci, s.f. (reg.) 1. obicei, nărav. 2. fel de a fi, feleşag, chip. 3. pasiune; manie. 4. timp, vreme, anotimp.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)

ciúcă3, ciuci, s.f. (reg.) cioară.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)


Cuvinte care încep cu literele: ci ciu ciuc

Cuvinte se termină cu literele: ca uca iuca