ciuli dex - definiţie, sinonime, conjugare
CIUL, , ciuli, -e, adj. (Reg.; despre animale) Care are urechile anormal de mici; care are urechile sfâşiate, rupte; căruia îi lipseşte o ureche sau ambele urechi, un corn sau ambele coarne. – Et. nec.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CIULÍ, ciulesc, vb. IV. Tranz. 1. (Despre animale) A ridica urechile ţinându-le drept în sus (pentru a-şi încorda auzul). 2. Fig. (Despre oameni) A-şi încorda auzul pentru a desluşi un zgomot, a asculta cu atenţia încordată. – Cf. scr. č u l j i t i.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CIUL1 ~i m. Insectă care îşi depune larvele pe materii în putrefacţie şi în rănile animalelor. /Orig. nec.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

CIUL2 ~ă (~i, ~e) pop. (despre animale) 1) Care nu are una sau amândouă urechile. 2) Care are urechi anormal de scurte. /<sb. ţula
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A CIUL//Í ~ésc tranz. : ~ urechile a) a ridica urechile în sus pentru a auzi mai bine; b) a-şi încorda auzul. /<sb. ţuljiti
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ciulí (-lésc, – ít), vb. – 1. A (se) ghemui, a (se) încolăci. – 2. Despre cai şi animale în general, a ridica urechile ţinîndu-le drept în sus. – 3. A-şi încorda auzul. – 4. A tăia urechile. – 5. (Maram.) A rotunji extremitatea unui trunchi. – Mr. ciulescu, ciulire. Este var. redusă de la ciuciuli „a (se) ghemui”, cum demonstrează identitatea de sensuri. Pentru posibilitatea acestei reduceri, cf. ciuciulean, „zbîrciog, ciupercă”, cu var. ciulean. Autorilor DAR le-a scăpat probabil acestă explicaţie, în ciuda var. ciuciuli, ciuciula, ciucela, pe care le citează, deoarece dicţionarele nu cunosc sensul 1, care este totuşi curent de la Budai-Deleanu (lupul flămînd care sub deasă tufă ciulit pe pîntece zace) pînă la V. Voiculescu (l-am găsit dimineaţa ciulit lîngă un trunchi). Tot DAR cunoaşte vb. ciuli, „a (se) ghemui” dar îl citează separat, ca var. de la aciua, ceea ce nu pare posibil. Sînt puţin probabile der. din sb. čuliti (Cihac, II, 58) sau din lat. *ciullire, gr. ϰυλλῶ „a răsuci” (Philippide, Bausteine, 54; Pascu, I, 193). Der. ciul, adj. (cu urechile tăiate), mr. ciul, deverbal de la cuvîntul anterior, ca mototol de la mototoli. După altă opinie (Pascu, I, 193; Diculescu, 428; DAR; Puşcariu, Lr., 260), din gr. ϰύλλος „tăiat”. Este cuvînt care apare în bg. čul „cu urechie tăiate” sau „cu urechi mici”, sb. čule „cu urechi mici”,, mag. csul(y)a „cu urechile tăiate”, toate împrumuturi probabile din rom. (după Cihac, rom. ar proveni din sb.). Ciulei, s.m. (nume de cîine; Ceratocarpus arenaria); ciuliu, s.m. (ciot de creangă).
(Dicţionarul etimologic român)

ciul adj. m., pl. ciuli; f. sg. ciúlă, pl. ciúle
(Dicţionar ortografic al limbii române)

ciul (pânză de ambalaj) s. n., pl. ciúluri
(Dicţionar ortografic al limbii române)

ciulí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. ciulésc, imperf. 3 sg. ciuleá; conj. prez. 3 sg. şi pl. ciuleáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
CIULÍ vb. (Mold.) a ciuşdi. (Calul îşi ~ urechile.)
(Dicţionar de sinonime)

CIULÍ vb. v. olări, teşi.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: ci ciu ciul

Cuvinte se termină cu literele: li uli iuli