ciupi dex - definiţie, sinonime, conjugare
CIUPÍ, ciupesc, vb. IV. 1. Tranz. A apuca cu vârful degetelor sau cu unghiile de pielea sau de carnea cuiva, strângând-o şi provocând durere; a pişca. ♢ Refl. Se ciupeşte singur. ♦ A apuca, a muşca ori a înţepa cu ciocul sau cu gura. ♦ Fig. A face aluzii înţepătoare; a necăji, a tachina. 2. Tranz. A apuca câte puţin din ceva cu ciocul sau cu gura pentru a mânca; a ciuguli; (despre oameni) a rupe cu mâna bucăţică cu bucăţică din ceva (şi a mânca). 3. Tranz. A rupe vârful lăstarilor viţei de vie sau vârful tulpinii altor plante pentru a favoriza dezvoltarea fructelor. 4. Tranz. Fig. (Fam.) A-şi însuşi (în mod repetat) mici sume de bani, obiecte mărunte etc. ♦ A smulge, a afla de la cineva mici informaţii, secrete mărunte (pentru a le furniza altcuiva). 5. Refl. Fig. (Fam.) A se îmbăta puţin; a se chercheli. – Cf. bg. č u p j a, scr. č u p a t i.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A CIUP//Í ~ésc tranz. 1) (boabe, fărâme etc.) A mânca apucând (cu mâna, cu gura, cu ciocul) în cantităţi mici; a ciuguli. 2) (fiinţe) A apuca de piele cu vârful degetelor strângând (şi provocând durere); a pişca. 3) (despre păsări) A muşca cu ciocul. 4) fig. A înţepa cu vorba; a critica uşor; a pişca. 5) fam. A fura în cantităţi neînsemnate şi pe nesimţite; a pişca. 6) (bucăţi mici, vârfuri, margini etc.) A înlătura câte puţin prin rupere sau prin tăiere; a pişca. 7) (coardele instrumentelor muzicale) A apuca cu vârful degetelor, făcând să vibreze; a pişca. /cf. bulg. ţupja, sb. ţupati
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ciup (ciúpi), s.m. – 1. Smoc de păr, moţ, tupeu. – 2. Şuviţă, plete, cîrlionţ. – 3. Copac stufos, frunziş. – Mr. ciup „aţă de cînepă”. Sl. (sb. čup „smoc”, rus. čup „moţ”), cf. alb. čupë „plete”. Nu poate proveni direct din sb., cum crede DAR, datorită circulaţiei extinse a cuvîntului rom. Pare cuvînt diferit de cel anterior, probabil în legătură cu ciuf. – Der. ciupos, adj. (zbîrlit, ciufulit).
(Dicţionarul etimologic român)

ciup interj. – Exprimă zgomotul produs de ciugulitul păsărilor, sau de mersul pe vîrfuri. – Var. cip. Creaţie spontană. – Der. ciup, s.n. (cioc), cuvînt rar; ciupi, vb. (a ciocăni, a lovi cu ciocul; a rupe lăstari, a paşte; a mînca pe apucate; a fura cantităţi mici; a culege, a aduna; a pişca; a bate, a face zob; refl., a se ameţi, a se chercheli), care se consideră de obicei der. de la sb. čupati, „a ciupi, a smulge”, şi acesta din alb. tšupis „a ciuguli” (Cihac, II, 50; Puşcariu, Lr., 265; DAR; cf. Conev 96; Rosetti, II, 114), însă ex. străine s-ar putea multiplica (bg. čupja „a rupe”, čupkam „a ciuguli”, mag. csipni „a ciupi”), probabil datorită rădăcinii expresive comune; ciupeală, s.f. (şterpelire; furtişag; acţiunea de a ciupi); ciupitură, s.f. (ciupeală; cantitate mică); ciupitor, adj. (borfaş); ciupeli, vb. (a ciuguli, a da cu ciocul; a mînca pe apucate; a jumuli; a pîrli porcul pentru a-l curăţa de păr; a fura, a şterpeli), creaţie expresivă, cu adăugarea grupului -li (Graur, BL, VI, 146), pe care Tiktin şi DAR îl explică prin mag. csupálni „a smulge”, cuvînt cu siguranţă în legătură, cu sb. (în schimb, din mag. csiperész provine ciupăra, care circulă în Trans., cu aceleaşi accepţii); ciupelniţă, s.f. (Bucov., groapă); ciupăi, vb. (Bucov., a merge pe vîrfuri; despre mistreţi, a grohăi; a se bălăci), der. normal de la ciup, pe care DAR îl separă ca şi cum ar fi trei cuvinte diferite, explicîndu-l pe primul prin rut. čapati „a merge.” Ca şi în alte cazuri de creaţii spontane, este greu de stabilit legătura exactă a lui ciup cu alb. kjep „cioc”; nu pare însă de folos nici să ajungem, pentru a o explica, la limbile anterioare indoeurop. (Lahovary 324).
(Dicţionarul etimologic român)

a ciupi la nota de plată expr. (d. ospătari) a încărca în mod fraudulos nota de plată a clientului. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

a ciupi la cântar expr. (d. comercianţi) a înşela clienţii (la cântar) cântărind incorect. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

ciupi, ciupesc I. v.t. 1. a-şi însuşi în mod repetat mici sume de bani. 2. a afla (de la cineva) informaţii. II v.r. a fi puţin ameţit / beat. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

ciupí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. ciupésc, imperf. 3 sg. ciupeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. ciupeáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

ciup2, ciupi, s.m. (pop.) 1. (mai ales la pl.) şuviţă de păr, moţ, chică, percică, ciuf, smoc, chică. 2. lână rămasă în pieptenii de scărmănat; resturile câlţilor de cânepă; târş, buhaci, bujoi, ghijar, corci, muzac, huci.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)



Sinonime:
CIUPÍ vb. 1. a pişca, (pop.) a ţicura, (reg.) a picura, a pişcura, (Transilv.) a piţiga. (Cine te-a ~ aşa de piele?) 2. a ciuguli, (pop.) a piguli. (Pasărea ~ un fir de iarbă.) 3. v. înţepa. 4. (fam. fig.) a scărpina. (~ un instrument muzical cu coarde.) 5. v. pişca. 6. a se pişca. (Pantalonii s-au cam ~.)
(Dicţionar de sinonime)

CIUPÍ vb. v. ameţi, chercheli, îmbăta, turmenta.
(Dicţionar de sinonime)

CIUP s. v. cioc, clonţ, plisc.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: ci ciu ciup

Cuvinte se termină cu literele: pi upi iupi