ciuruire

CIURUÍRE², ciuruiri, s.f. Acţiunea de a ciurui² şi rezultatul ei. – V. ciurui².
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CIURUÍRE¹, ciuruiri, s.f. Acţiunea de a (se) ciurui¹ şi rezultatul ei. – V. ciurui¹.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ciuruíre (găurire, scurgere) s. f., g.-d. art. ciuruírii; pl. ciuruíri
(Dicţionar ortografic al limbii române)

Cuvinte care încep cu literele: ci ciu ciur ciuru ciurui

Cuvinte se termină cu literele: re ire uire ruire uruire