ciut dex - definiţie, sinonime, conjugare

ciut

[Sinonime]
CIUT, , ciuţi, -te, adj. (Despre animale cornute) Care este fără coarne, cu coarnele tăiate sau căzute. [Var.: (reg.) şuţ, adj.] – Cf. alb. s h u t.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CIUT ciútă (ciuţi, ciúte) şi substantival (despre animale cornute) Care este lipsit de coarne; fără coarne. /Cuv. autoht.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ciut (ciútă), adj. – 1. Cu coarnele tăiate, fără coarne sau fără un corn. – 2. Cu urechile tăiate, fără urechi sau fără o ureche. – 3. (Animal) care are coarnele sau urechile foarte mici. – 4. (Trans.) Greoi, neîndemînatic. – Var. şut, ciut, megl. ciut. Creaţie expresivă, ca ciot „ciuntitură” şi bot „rît; cioc” (cu der. bont „tocit” ca ciunt). Cf. it. ciotto „şchiop”, a cărui origine este necunoscută după Prati 287. Este cuvînt comun aproape tututor limbilor balcanice (alb. šut, šüt, bg., sb. šut, mag. csuta, suta, ceh. šutá, pol. szuty, rut. šuta, toate cu sensul de „fără coarne”), fie că este vorba de formaţii expresive independente, fie de împrumuturi din rom. Totuşi opiniile asupra originilor cuvîntului rom. sînt împărţite. Cea mai curentă este cea care îl derivă din alb. (Meyer 420; Philippide, II, 707; Capidan, Dacor., I, 512 şi II, 550; DAR); pentru a rezolva dificultatea ridicată de fonetism, s-a apelat la (Capidan) la explicaţia care porneşte de la forma alb. articulată të šut. Această ipoteză nu este imposibilă, însă nu este folositoare, în lumina tuturor rădăcinilor expresive rom., care indică, prin aceleaşi mijloace, aceeaşi noţiune. După Cihac, II, 59, ar trebui pornit de la bg. După Pascu, I, 194, de la un lat. *tiutus, din gr. τυτθός şi după Giulgea, RF, 49, din lat. exutus „scos, luat”, ipoteze forţate şi neinteresante. Cf. Rosetti, II, 114. Aceeaşi rădăcină prezintă şi o var. cu infix nazal, ciunt, adj. (mutilat; ciung; se spune despre oamenii, animalele sau obiectele cărora le lipseşte un membru sau o parte), pentru a cărui formaţie cf. paralelismul lui bot şi bont, ciont şi probabil cioc şi ciung; cf. şi it. cioncare (calabr. ciuncari) „a mutila”. Der. ciunti (var. ciunta), vb. (a tăia, a reteza, a amputa, a tăia crengi); ciuntitură, s.f. (acţiunea de a reteza; membru sau parte retezată); ciută, s.f. (căprioară; animal sălbatic, fiară), pe care Capida, Dacor., I, 512 şi II, 550 şi DAR îl derivă direct din alb. të šute „ciută”; ciutărie, s.f. (parc rezervat pentru creşterea cerbilor); ciutac (var. ciutan, ciutaş), s.m. (nume de bou); ciutit, adj. (fără coarne).
(Dicţionarul etimologic român)

măseáua-ciútei (bot.) s. f., g.-d. art. măsélei- ciútei
(Dicţionar ortografic al limbii române)

ciut adj. m., pl. ciuţi; f. sg. ciútă, pl. ciúte
(Dicţionar ortografic al limbii române)

iárba-ciútei s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
CIUT adj. (reg.) melcat. (Animal cornut ~.)
(Dicţionar de sinonime)

FLOAREA-CIÚTEI s. v. găinuşă.
(Dicţionar de sinonime)

PĂRUL-CIÚTEI s. v. verigar.
(Dicţionar de sinonime)

IARBA-CIÚTEI s. v. limba-cerbului, năvalnic, rujă, urechelniţă.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: ci ciu

Cuvinte se termină cu literele: ut iut