clăncăit dex - definiţie, sinonime, conjugare
CLĂNCĂÍ, pers. 3 clắncăie, vb. IV. Intranz. (Despre două obiecte) A produce un zgomot caracteristic în urma lovirii lor. – Clanc + suf. -ăi.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CLĂNCĂÍT s.n. Faptul de a clăncăi; zgomot produs de lovirea a două obiecte; clancăt. V. clăncăi.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A CLĂNCĂÍ pers. 3 clăncăie intranz. A produce un clăncăit; a face „clanc-clanc”. /clanc + suf. ~ăi
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

CLĂNCĂÍT ~uri n. Sunet caracteristic produs prin lovirea limbii de cerul gurii. /v. a clăncăi
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

clăncăí vb., ind. şi conj. prez. 3 sg. clăncăie, imperf. 3 sg. clăncăiá
(Dicţionar ortografic al limbii române)

clăncăít s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)


Cuvinte care încep cu literele: cl cla clan clanc clanca

Cuvinte se termină cu literele: it ait cait ncait ancait